joi, 19 iunie 2014

BREAKING NEWS: BĂSESCU & BERCEA MONDIALUL



Președintele Traian Băsescu tocmai a fost servit cu OPERAŢIUNEA ŢIGARETA, metoda prin care Președintele Emil Constantinescu a fost forțat să se retragă. E drept că imaginile, ca să zic așa, vorbesc de la sine! Am spus mai demult că, în general, conducătorii țării, cum știm, nu ies curați din mandate și că, în vremurile noastre, e mai bine să “abdici”. Ai noștrii conducători, însă, nu știu niciodată când să se retragă!
Imediat după referendumul de suspendare ar fi fost momentul demisiei și nu al “pactului de coabitare” din care a rezultat compromiterea anticorupției și a independenței Justiției!