Romȃnia nu este atractivă din punct de vedere turistic. Nu că
n-ar avea munte, mare, bărăgan şi deltă – deocamdată, fiindcă nordul Dobrogei
şi Litoralul vor fi evacuate de cucuveaua Ro-alert - ci pentru că e searbădă.
D-aia s-a implementat programul festivalurilor de droguri, fiindcă aici nu te
poţi distra dacă nu eşti groggy!
E o ţară care n-are thrill, n-are suspans, n-are fantome, n-are breaking news. Iar oamenii sunt atraşi de pericol, comedii negre şi filme horror. Orice cuibărire a unei creaturi potenţial criminale e un prilej de bucurie şi de ȋncadrare la specii protejate. Şi nu mă refer doar la cocalarul englez.
Ȋntr-un parc de păsări din Cotswolds, pasionaţii locului sunt,
acum, impresionaţi pȋnă la lacrimi, fiindcă, cea mai criminală pasăre nezburătoare
din lume, un cassowary, s-a ȋnmulţit, ȋn sfȋrşit, şi la ei. Ȋn Europa sunt numai patru ieşiţi din ou, urieşenia fiind de
baştină din zone tropicale. Ghearele de 10 cm, ascuţite ca pumnalul, au luat
gȋtul stăpȋnului, ultima dată, ȋn 2019. Evident, vizitatorii sunt cu sufletul
la gură şi arşi de nerăbdare să vadă pericolul potenţial de-aproape. Zona sigur
va prospera.
Ȋntre timp,
la noi, generaţia cu mască hrăneşte urşii gunoieri. Nici nu ştii
care e mai de grădină zoologică. Apoi, o dată pe an urcă vreo trei visători cu
metafizica la Babele, ca să vadă cum răsare sau apune soarele pe Sfinx şi toată
presa năpusteşte pe ei. Ia, uite, domnule, numai ȋn Romȃnia, ce jenant de
neştiinţific!
Dacă ar putea, le-ar interzice şi p-astea. Toţi actanţii sunt
enervaţi la culme de populaţia inertă la alerte. Am văzut că unii sunt morţi
după un război cu Rusia. Şi nostalgici după starea de urgenţă. Aşa că, mai
profitabil ar fi dacă am construi hotelul Ȋn linia
ȋntȋi, unde să se cazeze permanent toţi activiştii leşinaţi după breaking
news, coduri roşii, gripe, botniţe, fluiere cu guşă ro-alert şi subvenţionarea tampoanelor.
Iar noi să chemăm turiştii să hrănească aceste creaturi şi, la schimb, să primească buletinele de ştiri.
“Cassowaries have a reputation as one of the world’s most dangerous birds and their size, speed and power combined with their dagger-like, 10cm claws mean we have to take looking after them extremely seriously." https://www.bbc.com/news/articles/czdpe7n7l50o
The Cassowary Is the World's Most Dangerous Bird https://animals.howstuffworks.com/birds/cassowary.htm
“Freddy Krueger este un personaj fictiv și antagonistul principal din seria de filme Coșmar pe strada ulmilor. El apare prima oară în filmul lui Wes Craven din 1984, A Nightmare on Elm Street ca un urmăritor desfigurat din vise care folosește o mănușă înarmată cu tăișuri ascuțite pentru a-și ucide victimele în visele lor, provocând de asemenea moartea acestora și în lumea reală.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Freddy_Krueger
“ÎNARMAT cu gheare înfricoşătoare, casuarul, o
pasăre nezburătoare, prezentată drept cea mai periculoasă pasăre din lume,
poate să sară, să lovească cu piciorul şi să sfâşie cu o forţă impresionantă.” https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/101996805
"E o întreagă discuție. Dacă vreo dronă intră pe teritoriul României, va fi doborâtă de îndată. Avem poliție aeriană.” https://www.stiripesurse.ro/marcel-ciolacu-nu-se-joaca-de-a-razboiul-cu-dronele-nu-va-faceti-griji-ca-ar-fi-lovit-ceva-in-romania-ar-fi-fost-doborata-cu-lege-fara-lege_3430131.html
Carantina din pandemie a ȋmbătrȋnit prematur creierul
tinerilor
Nu e ştiinţă, e politică - Ȋn Marea
Britanie, Royal College of Physicians (RCP) a elaborat un nou ghid de instruire
a doctorilor, ca “membrii de ȋncredere ai comunităţii”, ȋnsărcinȋndu-i să le
vorbească bieţilor pacienţi despre schimbările climatice, eco-anxietate şi
consultaţii la distanţă pentru reducerea emisiilor poluante. https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/nu-e-stiinta-e-politica.html
“Houska Castle's dark reputation attracted even the Nazis during World War II. They are said to have used the castle to store occult literature and conduct sinister experiments, further amplifying the castle's ominous aura.” https://www.schooltube.com/unveiling-the-mystery-of-houska-castle-czech-republics-gateway-to-hell/
“NEW HAVEN, Conn. (AP) — Dozens of women who say they
suffered excruciating pain at a Yale University fertility clinic because a
nurse stole fentanyl for her own use and replaced it with saline have settled
their lawsuits against the Ivy League school.”
https://us.yahoo.com/news/women-settle-lawsuits-yale-fertility-164124905.html
“Aţi auzit de costume de plajă cu mȋnecă lungă, flauşate sau vătuite? Dar de crema anti-aging recomandată copiilor?” https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/noul-trend-cu-susu-n-jos.html#more
“Dar, şi aici vine partea cea mai interesantă rezultată din studiul de cercetare, aceşti români care câştigă cel mai bine aici în ţară nu recomandă România ca ţară în care să trăieşti. Adică cei care câştigă peste medie în România, care au posibilităţi financiare mai mari, mai bune decât cealaltă parte din populaţie, au o părere proastă despre România.” https://www.businessmagazin.ro/opinii/de-ce-romanii-care-traiesc-bine-aici-spun-ca-nu-recomanda-romania-ca-22178907
“Populația Pareto de la noi reunește 1,9 milioane de oameni, care înseamnă 20% din publicul comercial general, digitalizat și care au cele mai mari venituri declarate.” https://adevarul.ro/economie/ei-sunt-populatia-pareto-a-romaniei19-milioane-2241955.html#google_vignette
https://www.national.ro/news/italia-devine-liderul-farmaceutic-al-ue-630605.html/
“4.538 de adăposturi de protecția civilă sunt în România.
Insuficiente, raportat la numărul de locuitori. Sunt buncăre puține despre care oamenii nu au habar unde
se află sau nu au acces imediat la ele în cazul unei alarme.” Citește mai mult
la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/video-romania-nu-are-adaposturi-civile-suficiente-iar-lumea-nu-stie-unde-sunt-cineva-sa-ne-si-pregateasca-nu-le-a-tunat-prin-cap-2923719
“Acum avem iar o furtună gravă în timpul verii. Într-adevăr n-am mai avut astfel de intensitate și impact a unei furtuni. Noi trebuie să ne așteptăm la astfel de fenomene meteo extreme. Nu doar în Constanța, și în alte zone, astfel de fenomene ar putea să se intensifice. Sfătuim populația care a dezactivat RO-Alert, să-l reactiveze. Au fost date 4 coduri roșii nowcasting în județele Constanța și Tulcea în ultimele 2 zile, 12 coduri…” https://psnews.ro/raed-arafat-dupa-dezastrul-din-sudul-litoralului-trebuie-sa-ne-asteptam-la-astfel-de-fenomene-meteo-extreme/
“Florin
Roman, campionul combinațiilor, pe care până și colegii din PNL îl privesc
chiorâș pentru cum a împărțit „cașcavalul la „locale”, când a condus campania
partidului, Robert Sighiartău, învins la Bistrița Năsăud în bătălia pentru
șefia CJ, și Adrian Cozma, alt perdant, dar la Satu Mare, s-au apucat să
fluiere în biserică.” https://www.national.ro/politica/sabotorii-pnl-marionetele-lui-iohannis-834922.html/
“Rareș Bogdan se amuză copios când e întrebat dacă are legătură cu serviciile secrete: 'Uitați-vă la mine! Ce legături să am?'” https://www.stiripesurse.ro/rares-bogdan-intrebat-daca-are-legatura-cu-serviciile-secrete-uitati-va-la-mine-ce-legatura-sa-am_3418771.html
Doctorii noilor norme La Sp. Sf. Pantelimon, e vorba de mai mult decȋt lăsarea pacienţilor irecuperabili, să moară, mai devreme! https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/doctorii-noilor-norme.html#more
“Industria românească nu are nicio șansă să supraviețuiască tranziției verzi impusă de Comisia Europeană. Decarbonizarea acestui sector presupune investiții atât de mari, încât nicio companie nu și le-ar putea permite. În realitate, se dorește demolarea unui sistem industrial și construirea altuia…” https://www.national.ro/economie/romania-in-pericol-comisia-europeana-ne-inchide-industria-833752.html/