Arta subtilă a nepăsării sau Cum să faci să nu te doară nici ȋn cot, by MARK MANSON

 

The Subtle Art of Not Giving a Fuck

written by MARK MANSON  https://markmanson.net/not-giving-a-fuck

traducere - 

Partea I-a

“Ȋn decursul vieţii mele am dat importanţă multor oameni şi multor ȋntȋmplări. Dar am şi tratat cu nepăsare pe mulţi şi multe, iar je-m'en-fichisme-ul ăsta din urmă a făcut toată diferenţa.

Cheia ȋncrederii ȋn sine şi succesului ȋn viaţă e, pur şi simplu, să nu-ţi pese, se spune. Ȋntr-adevăr, cȋnd ne referim la cei mai puternici şi demni de admirat cunoscuţi, spunem adesea că sunt genul pe care nu-i doare nici ȋn cot. De exemplu, “Vai, uită-te la Susy, iar lucrează-n weekend, nici nu se sinchiseşte.” Sau “Ai auzit că Tom l-a făcut măgar pe şeful companiei şi tot a primit mărirea de salariu? Măi, să fie, ăsta chiar n-are nici o zbatere.” Sau, “Jason, doar ce s-a trezit, şi-n 20 min. a terminat-o cu Cindy. A zis că n-are chef să-i mai asculte tȋmpeniile. Frate, p-ăsta chiar nu-l macină nimic!

Sunt şanse să fi cunoscut ȋn viaţa ta pe cineva care, ȋntr-un moment sau altul, a realizat lucruri extraordinare, fără să se dea de ceasul morţii. Poate, chiar tu ai excelat, din cale-afară, fără să te străduieşti. Ȋn ce mă priveşte, undeva ȋn capul listei cu sfidări e momentul cȋnd am renunţat la o slujbă ȋn finanţe, după doar şase săptămȋni, şi i-am zis şefului că o să vȋnd sfaturi de dating, online. La fel şi cȋnd am decis să-mi vȋnd aproape toate proprietăţile şi să mă mut ȋn America de Sud. Dacă am simţit vreun regret? Niciunul. I-am dat ’nainte şi-am făcut-o.

Bun, ȋn aparenţă, e simplu să nu te uiţi ȋnapoi, dar sub capotă e o cu totul altă porţie de burritos. Nici nu ştiu ce ȋnseamnă propoziţia asta, dar nici nu-mi pasă. O porţie de burritos sună bine, aşa că să trecem mai departe.

Ce vreau să spun e că, cei mai mulţi dintre noi ne luptăm toată viaţa cu situaţii pe care n-ar trebui să dăm doi bani, pentru că nu merită. Ne supărăm că angajatul nesimţit de la staţia de benzină ne-a umplut de mărunţiş, cȋnd ne-a dat restul. Ne pică faţa cȋnd se anulează show-ul TV preferat. Ne simţim nebăgaţi ȋn seamă de colegii de serviciu fiindcă nu se sinchisesc să ne-ntrebe ce-am făcut ȋntr-un weekend grozav. Suntem nemulţumiţi că plouă, tocmai in dimineaţa cȋnd programaserăm să facem jogging.

Ne pasă de toate cele. Numai păsuri, ȋn tot locul, plantate ca seminţele primăvara. Şi, cu ce ne-alegem? De ce-o facem? Din complezenţă? Pentru o bătaie pe spate ȋn semn de consolare?

Asta-i problema, prietene.

Pentru că, atunci cȋnd ne pasă prea mult, fiindcă alegem să ne sinchisim de orice, ajungem să ne simţim ȋndrituiţi la o viaţă de fericire şi comfort, tot timpul, chiar şi atunci cȋnd viaţa ne-o trage.

Ȋntr-adevăr, dacă am avea abilitatea de a ne sinchisi doar de lucrurile care merită deranjul, asta ne-ar face viaţa de-o sută de ori mai bună. Eşecul n-ar mai fi atȋt de ȋnfricoşător. Respingerea n-ar mai fi atȋt de dureroasă. Treburile neplăcute ar fi mai plăcute, sandvişurile fără gust ar fi, un pic, savuroase. Adică, dacă am fi mai nepăsători, sau am trata cu sictir mai multe lucruri, atunci viaţa ar fi mult mai uşurică, ce dracu’!

Ce nu ne dăm seamă e că, să scăpăm de păsuri, e o chestie de mare artă. Oamenii nu se nasc cu talentul ăsta, din contră. Aţi văzut vreodată un copil plȋngȋnd ca un rȋu, pentru că pălăria lui n-are nuanţa preferată de albastru? Exact. Dă-l ȋncolo de copil.

Dezvoltarea abilităţii de a manageria şi a ţine sub control sensibilitatea este esenţa puterii şi integrităţii. Trebuie să devenim mai iscusiţi şi să ne perfecţionăm lipsa de emoţie, ȋn decursul anilor, apoi a deceniilor. Nepăsarea trebuie să se ȋnvechească şi rafineze ca vinul, dar cu dopul scos şi servită la ocaziile je m’en fishiste cele mai speciale.

Ar putea să vi se pară uşor. Dar nu e. Cei mai mulţi dintre noi şi ȋn cea mai mare parte a timpului suntem absorbiţi ȋn mărunţişurile vieţii, fierţi la foc mic de dramolete lipsite de importanţă; trăim şi murim din chestii marginale, care nu ne interesează, victime ale ȋmprejurărilor care storc viaţa din noi, ca din Sasha Grey ȋn timpul unui porno-grup.

Asta nu e viaţă, omule. Termină-te cu ȋngrilorarea! Adună-te, naibii! Uite, lasă-mă să-ţi arăt cum se face!

SUBTILITATE#1: Să nu-ţi pese, nu ȋnseamnă să fii indifferent; ȋnseamnă să te simţi bine ȋn pielea ta, fiind diferit

Atunci cȋnd oamenii ȋşi imaginează cum e să fii detaşat, ȋşi ȋnchipuie un fel de seninătate perfectă, indiferentă, faţă de orice, un calm care usucă orice furtună.

Suntem ȋn eroare. Nu e absolut nimic admirabil sau garantat ȋn indiferenţă. Indiferenţii sunt speriaţi şi inapţi. Sunt lipiţi de canapeaua din faţa televizorului sau trolli pe internet. De fapt, oamenii indiferenţi, adesea fac pe indiferenţii pentru că, ȋn realitate, le pasă prea mult. Le e frică de lume şi de consecinţele propriilor alegeri. Tocmai de aceea, nici nu le fac. Stau ascunşi ȋn scorbura lor gri, nesimţitori, preocupaţi numai de sine şi plȋngȋndu-şi de milă, continuu absenţi din situaţia asta nefericită, care le solicită timpul şi energia, numită viaţă.  

Recent, mama a fost făcută de o sumă mare de bani, de către un prieten apropiat. Dacă aş fi fost genul indifferent, aş fi ridicat din umeri, apoi aş fi sorbit din cafeaua mocha şi aş fi descărcat următorul sezon din The Wire. Scuze, mama!

Dar nu, am fost indignat. M-am enervat. Am zis: Nu, mamă, dă-l dracu’! Ȋl dăm ȋn judecată de nu se vede, pe bou’ ăsta. De ce? Fiindcă, nu-mi pasă. Ȋl aduc ȋn pragul ruinei, dacă trebuie!

Continuare -  Partea a II-a - Arta subtilă a nepăsării sau Cum să faci să nu te doară nici ȋn cot, by MARK MANSON  https://freefrompress.blogspot.com/2024/05/arta-subtila-nepasarii-sau-cum-sa-faci_17.html#more