luni, 13 februarie 2023

“No contest”, 13%

Sfaturi de Sf. Valentin. Eurovision https://antipresa.blogspot.com/2023/02/sfaturi-de-sf-valentin-eurovision.html#more


“No contest”, 13%

Adică, nici nu confirm, nici nu infirm. Asta e atitudinea politicienilor vizavi de adevărurile evidente care ies la iveală, în valuri, după războiul inventat cu virusul pandemic. Aţi spus că vaccinul e sigur şi efficient, deşi nu aveaţi nici o garanţie în această privinţă, reproşează cineva politicianului înghesuit într-unul din pătrăţelele după ecran. Linişte. Capul de parlamentar îşi rezervă dreptul la tăcere fără măcar a declara public acest lucru. Priveşte viu, dar mut, cum trece timpul.

 

Jurnalista schimbă subiectul. I-aţi ostracizat pe toţi cei care puneau întrebări, au murit oameni din lipsă de îngrijire medicală, insistă altcineva. Alt politician, aflat în studio, glisează cu capul plecat în telefon. Domnule politician, încearcă jurnalista, ce părere aveţi de ce spune D-na Cutare, în legătură cu măsurile inadecvate luate în pandemie? Însărcinatul cu vorbe al partidului ridică privirea de parcă acum a sosit şi nu ştie despre ce e vorba, o îndreaptă spre nicăieri şi începe a perora despre cum au mărit ei, guvernanţii, pensiile – ca nimeni alţii în Europa şi cum au tîrnosit ajutoarele de 50 euro şi pachetele de făină şi ulei de la UE către primul val de sărăciţi ai minunatei lumi noi. Cum au plafonat ei preţul utilităţilor, la preţul cel mai mare preconizat atunci şi cum, în ciuda faptului că angajările la stat curg rîuri iar taxele noi se strîng ca snopii de paie în vîrtejuri de praf, totul va fi bine.

Credeţi că, B. Gates a cheltuit miliarde pe carnea de laborator ca să nu vîndă? Credeţi că, dacă vrea să înceapă implementarea noii ordini alimentare cu România, clasa politică se va opune?

Ştiţi ce înseamnă – printre altele şi mai rele - că există o campanie de diagnosticare a nu-ştiu-cărei boli? Înseamnă că, atunci cînd te duci să ceri două analize (nu mai mult şi nu din cele scumpe), la care se spune că ai dreptul annual, răspunsul e: vă programăm peste 4-6 luni dar acum avem, gratis, această  campanie de diagnosticare a nu-ştiu-cărei boli. Boală despre care, de regulă, OMS a anunţat că e subdiagnosticată. Ba, chiar, Organizaţia îţi spune şi cîţi bolnavi ar trebui să fie.

Îl mai ţine cineva minte pe cetăţeanul operat de un cancer, nu foarte grav, care n-avea nevoie decît de cîteva şedinţe de tratament adecvat, pe care nu le-a primit fiindcă a fost diagnosticat cu covid (campania de atunci) şi expediat, fără simptome, la secţia pandemică? La două zile după ce a intrat pe telefon la o emisiune televizată, să-şi spună povestea, a murit.

Ȋn fine, poate-mi par mie lucrurile rele prea mari, însă, am înţeles bine? Doar 13% intenţie de vot? Nu se poate, trebuie să fie şi-o veste bună! Uite aici: INS anunţă rezultatul îmbucurător al ultimului recensămînt: aproape 19 mil. de cetăţeni cu drept de vot, în ciuda exodului neîntrerupt de treizeci de ani.

Politicienii au dreptate: totul va fi bine!

https://www.agerpres.ro/politic/2023/01/05/aep-aproape-19-milioane-de-cetateni-cu-drept-de-vot-inscrisi-in-registrul-electoral--1038969

joi, 3 mai 2018 - Conștientizarea: Virusul FRICA. Pînă în 2050 - Estimări OMS: ar putea exista circa 250.000 de decese în plus între anii 2030 și 2050 cauzate de schimbările climatice – Orbire – 115 mil., Dementă – 152 mil., în România, 30 000 copii (estimare ONG-uri) cu tulburări de spectru autist etc. - Peste un milion de români suferă de boli rare, dintre ei aproximativ 75% se estimează a fi copii, iar 9 din 10 bolnavi nu sunt diagnosticati… Şi multe, multe altele, de zeci de ani, zi de zi, oră de oră... şi FOTO https://freefrompress.blogspot.com/2018/05/constientizarea-virusul-frica-pina-in.html



“Foamea a fost întotdeauna mai eficientă decît armatele, în cucerirea popoarelor” Spune-le tuturor, că ne vom ridica din morți! Pînă atunci, toate vitele trebuie omorîte, pentru că sunt conduse de mîini spurcate de vrăjitorie! Apoi, grînele trebuie distruse și cultivarea pămîntului să înceteze, locuințele și toate celelate construcții trebuie puse la pămînt, suna profeția. https://freefrompress.blogspot.com/2021/10/uciderea-vitelor-ridicarea-mortilor.html



“Ianuarie1925, Great Race of Mercy sau The Serum Run – Ȋntr-o localitate din Alaska, Nome, singurul doctor din zonă constată că, ceea ce diagnosticase de mai multe ori, prin decembrie, c-ar fi durere în gît și amigdalită, e o epidemie de difterie, boală foarte…”  https://freefrompress.blogspot.com/2020/11/altul-care-n-mai-apucat-minunata-lume.html#more



Lumea după coronavirus

“Furtuna va trece dar alegerile pe care le facem acum ne pot schimba viața pentru mulți ani de-acum înainte.”  https://antipresa.blogspot.com/2020/11/yuval-noah-harari-world-after.html



luni, 20 octombrie 2014 - Pot fi folosite gazele de șist ca armă de război? - Ca s-o tăiem scurtă, Ungaria, de nevoie, poate face o punte până la ruși ca să primească gaze, moment în care România rămâne izolată iar UE și NATO nu sunt capabile to take action; dar România e cea mai bogată în gaze de șist, zice George Friedmanhttps://antipresa.blogspot.com/2014/10/george-friedman-stratfor-la-dupa-20-de.html



2018: Dar, ce-ar fi dacă, în loc să crească porci, oamenii și-ar face heleștee de pești? Într-o zi, ar apărea boala solzilor de pește, nu? Dar, dacă toată lumea ar deveni vegetariană, așa cum vrea UE? Ar apărea Tuta Absoluta la televizor…  (Update: zilele trecute s-a anunţat o posibilă boală a peştilor care s-ar transmite la oameni) https://freefrompress.blogspot.com/2018/09/mai-putin-porc-mai-multa-poezie.html



luni, 30 octombrie 2017 - Din ce sunt compuse ŞTIRILE din Romînia  https://antipresa.blogspot.com/2017/10/din-ce-sunt-compuse-stirile-din-“Do we need to rethink how we incorporate social science into ‘hard’ biomedical science?

A Fauci - Yes, we do. And you do it by just doing it. It’s not that difficult to incorporate a discipline of social sciences into the discipline of the hard sciences of developing vaccines.” https://www.nature.com/articles/d41586-022-04432-7

https://www.naturalnews.com/2023-01-25-elon-musk-covid-jabs-major-side-effects.html



TRADUCERI

“Vă amintiţi această glumă: un adolescent îşi ucide părinţii, după care cere clemenţă instanţei de judecată, fiindcă e orfan? Australian Medical Association a susţinut…”  https://freefrompress.blogspot.com/2023/01/priveste-inapoi-cu-minie-trei-ani-de.html

“-Spune-ne, cum reușește lucrarea ta să aducă “reabilitarea psihologică a speciei umane”, sfîrșitul întregii lupte și suferințe și, cum spunea și profesorul Prosen, cum “va salva lumea”?”  https://freefrompress.blogspot.com/p/interviul-care-rezolva-conditia-umana.html

INTERVIU – “Musk: Atunci cînd cineva moare, Covid e prima cauză a morţii? Adică, dacă cineva are covid şi ajunge să fie mîncat de un rechin – îi găsim braţul şi braţul are covid – acesta va fi înregistrat drept mort de covid?”  https://antipresa.blogspot.com/2022/12/elon-musk-e-la-moda.html

Saturday, January 15, 2022 - https://fee.org/articles/elon-musk-had-the-pandemic-100-right-from-the-very-beginning/

“Porno-refugiata. O fugară dintr-un loc unde era exploatată, spre altă opresiune.”  https://freefrompress.blogspot.com/p/ca-sa-nu-se-mai-intimple-niciodata.html

Edgar Alllan Poe, The Facts in the Case of M. Valdemar (fragment)  https://antipresa.blogspot.com/2021/10/cum-se-moare-de-plamini.html

E grav! Și se lipește de oală https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/e-grav-si-se-lipeste-de-oala.html#more

miercuri, 11 februarie 2015 - “Ioane, pregătește-te de război!”  https://freefrompress.blogspot.com/2015/02/terorism-de-rating.html

Falsuri adecvate, relevante, deloc excesive. Şi-un P.S. despre drumuri şi poduri  https://antipresa.blogspot.com/2023/01/falsuri-adecvate-relevante-deloc.html#more

Cum va fi vremea? - Atît de caldă a fost vremea în 1540, încît culesul cireşelor a început înainte de sfîrşitul lunii…  https://freefrompress.blogspot.com/2023/01/cum-va-fi-vremea.html

Falsuri adecvate, relevante, deloc excesive. Şi-un P.S. despre drumuri şi poduri  https://antipresa.blogspot.com/2023/01/falsuri-adecvate-relevante-deloc.html#more