E grav! Dacă OMS cere atît de abrupt să se încheie balul de covid, înseamnă că ceva e foarte grav. Sau că totul e foarte grav.
Pentru cine au venit americanii în România? https://antipresa.blogspot.com/2022/01/au-venit-alti-rusi-si-un-breaking-news.html
La noi, o
parte a presei începe să dea înapoi cu oroare (face pe niznaiul) iar o alta nu
știe că s-a terminat războiul. Războiul cu lumea, după urma căruia sperau să
profite și parveniții din Cartierul România. Să mănînce și ei odată la “masa
bogaților”, după ce restul lumii va fi transformat în plebe și va fi hrănit cu
resturi din laborator! Să bage pe sub nas cafeaua, carnea, peștele, mierea, care
vor fi prohibitive pentru publicul larg, după cum ne-au anunțat, dîndu-și aere de specialiste,
guristele de știri. Asta, fiindcă noi vom fi șoareci de laborator iar ei își
vor permite să trăiască 300 de ani ca broasca țestoasă, o viață privilegiată,
sustenabilă.
Pfui! Ferească Dumnezeu! Trebuie să iau puțin aer… https://antipresa.blogspot.com/2022/02/consemnari.html#more
Să aibă și ei slugi. Asta și-a dorit dintotdeauna
elita-parvenita din România. Și să se-ndoape pe ascuns așa cum făceau și pe
vremea lui Ceaușescu.
Pînă cînd, într-o zi, femeia de serviciu, îmbotnițată și trăgîndu-și sufletul prin rect (așa cum a fost sfătuită la televizor în pandemie), un pic abțiguită după ce-a lins fundul paharelor de whisky, va prinde curaj și, ca-ntr-un roman vechi englezesc, o va chestiona pe “stăpînă”: Vaaai de mine, cucoană, dar ce mîncați de se lipește așa vîrtos de oală?
Vești bune pentru pensionari! Copacul, scaunul și poziția mortului https://freefrompress.blogspot.com/2022/02/vesti-bune-pentru-pensionari.html
Cîntecel
pentru copii, după noile norme. Bate vîntul frunzele, Noi ne punem măștile… https://antipresa.blogspot.com/2022/01/cintecel-pentru-copii-dupa-noile-norme.html
Știri din
lume. Cînd va fi eradicat sars-cov2 https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/stiri-din-lume-cind-va-fi-eradicat-sars.html
Mai
întîi, cum se diagnostichează covidul în România.
https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/moartea-prezinta-stirile.html
Ce
înseamnă urgență medicală? https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/sa-observam-lucruri-ce-inseamna-urgenta.html
Țara “orfanei”
Shirley Temple https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/stiu-cind-va-fi-infaptuita-autostrada.html
De ce nu
trebuie să ne mai schimbăm chiloții roșii https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/precursori-de-coliva.html
Bate
vîntul frunzele / Noi ne punem măștile https://antipresa.blogspot.com/2022/01/cintecel-pentru-copii-dupa-noile-norme.html
“Eminescu
iubea să facă sport” https://antipresa.blogspot.com/2022/01/crezi-in-covid.html
Deocamdată,
uite care e trendul la mască, în 2022! https://antipresa.blogspot.com/2021/12/clovni-in-toale-de-gala.html
Date false
și sănătate: Bagi gunoi și scoți carnagiu
Bad
data and health: Garbage in, carnage out, by Nicolas
Kayser-Bril
Date
false și sănătate: Bagi gunoi și scoți carnagiu
“Recent,
rezultatul investigației făcute de Mediacités, relevă faptul că softurile
folosite în al doilea cel mai mare spital din țară, conțin erori de proiectare
și pun în pericol viața pacienților. Aceste soft-uri, folosite în strîngerea de
informații care alimentează mașinăria de creat algoritmi…” https://anticancerantiteroare.blogspot.com/2022/06/date-false-si-sanatate-bagi-gunoi-si.html
Cît de
mult supradiagnosticăm cancerul
How
Much Are We Over-Diagnosing Cancer? By Peter Ubel, physician and behavioral scientist at
Duke University.
Cît
de mult supradiagnosticăm cancerul, Dr. Peter Ubel
“Între
timp, țineți minte, că supradiagnosticarea cancerului este un fenomen real,
care ne îndeamnă să fim precauți cînd vine vorba de strategii de screening
agresiv.
În
zilele noastre, experții medicali sunt de acord că, din cauza programelor de
screening agresiv, avem acum o epidemie de supradiagnosticare în America…” https://anticancerantiteroare.blogspot.com/2022/05/cit-de-mult-supradiagnosticam-cancerul.html