miercuri, 8 iunie 2022

Ziua copilului util

Personalități cu Luna în Săgetător, citate  https://antipresa.blogspot.com/2022/06/luna-plina-in-sagetator-respira-adinc.html


Şi de ce se pregătește Arafat de război chimic

Totul e o cursă, nu? O cursă, un cros.

1 iunie 2022. Pe toate canalele TV, a fost Ziua copilului făcut în eprubetă. Îți dai seama, ce marathon de milioane a precedat evenimentul?! Fericitul eveniment, iată, sponsorizat de PSD, partid prevăzător, de cursă lungă, care-și inseminează cu bani de la buget viitorul electorat. Cu sperma daneză sau cu taurul australian, măi dragă, psd-eule?

Peneliștii, în schimb, m-ai răsfirați, n-au timp s-aștepte, și-au angajat la stat peste “cinșpe mii de specialiști”, ca să se-nmulțească direct la matcă. Iar, în poză, stau cît mai înghesuiți, ca să pară c-au organizat cel mai mare maraton.

Sigur, copiii n-au nici o vină dar, dacă se obișnuiesc să iasă la paradă de mici, s-ar putea să ne trezim cu ei, mai tîrziu, că se transformă în mari oengiști care cine știe ce drepturi vor de la ceilalți.

În rest, adică în afară de reclama pe față la clinicile de fertilizare, presa care le “spune pe bune” a mai făcut referire doar la problemele, veșnic nerezolvate, existente înainte de simularea pandemică. Nimic despre copiii care s-au sinucis ca urmare a experimentului prostesc, în urma căruia au rămas fără școală și fără viitor.

1 august, Ziua Viitorului. S-o luăm noi, ca să nu ne-o ia vreo pacoste. Ce vrei tu, copil, să te faci cînd vei fi mare?, îl întreabă reportera pe norocosul care se ține de volan într-o mașină de poliție. Apoi, pe unul care a ajuns primul într-un elicopter. Probabil, aceeași întrebare perspicace a primit-o și taică-su, acum treij’ dă ani, că de-atunci o tot auzim.

Dar, copiii sunt copii. Polițist, zice unul, pilot, zice altul. De treij’ de ani auzim asta, dar în jurul nostru nu vedem decît CV-uri pline de colegii de apărare și Securitate. Siguranța, deh!

Dar serviciul Ro-alert, nu-l vrea nimeni? Nici noi, dar e unul care nu se poate abține să nu ne spună cînd vine ploaia, chiar și-n picături.



Dar… festivalier? Doamne, ce-am rîs de Saga asta! A puțit de droguri și decibeli ilegali acolo - bieții, odată copii, picau ca muștele dar autoritățile n-au oprit distracția. Inițial au fost trei morți dar înalta-competență a redus dezastrul din pix și, vești bune, n-a murit decît un tînăr și visul lui de om mare.

De-asta, era așa o veselie printre politicieni la party-ul de lansare a unei idei de autostradă! Îți dai seama, a trebuit să moară oameni ca să-i strîngi pe toți într-o ilaritate!

Dar serviciul militar? Nu? Fiindcă, înțeleg că există un plan “de manual”, care să ne-aducă împreună. Deci, ăăă, Putin ne face declarații belicoase, să face spre noi și atunci poporul se strînge în jurul conducătorilor. Pac! La războiu! Care război, după obicei, este un pretext pentru experimente bio-chimice. Atunci intră Arafat în scenă.

Băăăi, Bădița Vasileee! Ia-ți pașaportul, măi, că vine arcanul să te-nscrie voluntar?



Dorel Jurnalistul - “Rusia va fi deconectată de la mai multe instituții.”

“Temperaturile au scăzut peste zero grade.”  https://freefrompress.blogspot.com/p/blog-page_9.html



https://www.activistpost.com/2022/06/despite-privacy-and-health-risks-world-economic-forum-promotes-ai-and-vr-technologies-for-educating-children.html



Niciuna dintre “autoritățile" care au vorbit despre ce s-a întîmplat la Saga, nu s-a exprimat… împotriva consumului de droguri. Din contra, au părut că-l aprobă dar… fără exagerare.

“"E un fenomen îngrijorător, multe persoane ajungând să consume frecvent şi nu doar experimental. Asupra acestor persoane trebuie să intervenim cu metode specifice, cu asistenţă integrată, adică medical, psihologic, social.”  https://www.news.ro/social/bode-tanarul-murit-saga-festival-urma-consumului-droguri-dispus-analiza-asupra-modului-actiune-astfel-situatii-identifica-felul-putem-eficientiza-activitatea-atat-prevenire-cat-combatere-1922404207532022061720732874



“Trei morți subite în doar două zile. Un medic de 46 de ani din Râmnicu Vâlcea, un jandarm din Oradea, de 36 de ani, și un profesor din Sălaj, de 37 de ani. Niciunul nu avea comorbidități și, totuși, au căzut secerați. Cazurile nu sunt singulare, în ultimele luni numărul deceselor din senin crescând alarmant.

Medicii spun că legătura cu vaccinul anti-Covid este evidentă, dar…”  https://www.activenews.ro/covid/Medici-din-Romania-confirma-Legaturi-directe-intre-vaccin-si-mortile-subite.-Dr.-Oana-Mihaela-Secara-Numar-mare-de-tumori-si-tromboze-174615



Britanicii vor să condiționeze masa caldă de acceptarea “recunoașterii faciale” - “With Facial Recognition, pupils simply select their meal, look at the camera and go, making for a faster lunch service whilst removing any contact at the point of sale,” reads a flyer distributed to parents by the schools.”  https://www.theverge.com/2021/10/18/22732330/uk-schools-facial-recognition-lunch-payments-north-ayrshire

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/fetita-care-a-murit-desi-i-s-a-facut-transplant-hepatic-avea-ciroza-nu-boala-wilson-medic-la-5-ani-avea-doar-15-kilograme-1944915



“Eu, desi sunt pasionat de automobilismul sportiv, cind sint cu Luca in masina, conduc de parca as transporta cofraje cu oua. Intilnesc des pe drum “piloti” care ma depasesc agresiv cu Logan-uri tunate…”  https://www.bogdanrosca.ro/amendapermisul-tarnaveni-ul-si-tasha/



“Surse din poliție au declarat sâmbătă pentru GÂNDUL că mai multe persoane au intrat în stop cardio – respirator, fiind toate pozitive la testul anti-drog. Două dintre acestea…”  https://www.gandul.ro/actualitate/a-doua-zi-de-saga-festival-30-000-de-participanti-doua-decese-dupa-supradoza-de-droguri-trei-tineri-intubati-in-stare-grava-si-49-de-dosare-penale-vizand-substante-interzise-19798565