Dar și “sociologii”, “psihologii”, “nutriționiștii”, “medicii”, “Europa”, “ambasadele”, “ambasadorul Statelor Unite”, “lumea civilizată”, “specialiștii”, “cercetătorii”, “analiștii” etc.
Bun, acum că globalizarea s-a încheiat, la loc comanda! (Chinezii, n-au ce face, ca să trăiască mai răsfirați trebuie să-și continue invazia fiindcă se înmulțesc ca gripa nouă: global și costisitor.)
Au trecut aproape treizeci de ani post-comuniști și parc-a fost ieri. Aceleași texte ca în anii “90: să nu deranjăm investitorii fiindcă se supără și pleacă, angajații să nu ceară salarii mai mari fiindcă patronii trebuie să se “capitalizeze”, nu cred în teoria conspirației sau “oculta” din partea “agenturilor” străine, completate de eternul “mărirea salariului minim închide întreprinderile mici și crește șomajul” și, mai nou, firmele sunt asociații de caritate, ele neavînd nici un profit, nefiind altceva decît creatoare de locuri de muncă, drept care, unora nu poți să le ceri nici măcar să-și plătească taxele.
Deci, în afară de cele 90 000 de ONG-uri, mai există alte mii de firme non-profit. Sau, mai exact, cum le apăra un lucrător în presă, băncile, de pildă, au drept singura obligație aducerea de profit propriilor acționari nu și plata impozitului pe profit țării în care activează.
E pe Logica Nouă, asta! La fel ca și capitalismul non-profit, subvenționat, acaparat și dirijat, care a omorît piața liberă. Dar, binențeles, nu există nimic occult în lume, probabil pentru că s-au băgat atîția bani în celebra societate deschisă. Deschisă ca un labirint!
E bine cînd vine cineva și spune, zilnic, că nu crede în teorii ale conspirației - oricine (dar mai ales politicianul) ar trebui să aibă pe cineva care să-l contrazică - dar să fie sincer, nu politically correct.
Deocamdată, societatea este terorizată de sociologul ONG-ist care a preluat cu forța rubrica “sociologii spun”, psihologul universal și activist care, după ce au murit toți ceilalți, a rămas șef la departamentul “psihologii avertizează”, “nutriționiștii”, cei care sunt de partea Meniului Suprem și numără caloriile din farfurie, “medicii”, doar cîțiva, ce “recomandă” în numele tuturor ceilalți sau “lumea civilizată” de unde ne sunt prezentate doar știri selectate, răzuite și combinate ostentativ. De pildă, această grotescă pedofilie de la Hollywood care este acoperită de hărțuiri întîmplătoare ale unor mitocani asupra unor femei ajunse în mocirla cu sclipici. Hărțuirea sexuală e oribilă și lasă urme (la noi a fost bagatelizată) dar acum vorbim despre atacul în grup organizat al unor pedofili și violatori. Ştiți că, “specialiștii” au constatat déjà, în urma unui “studiu” că molestarea sexuală asupra copiilor nu le influențează viața sexuală de mai tîrziu?
Astea sunt fapte, teoria conspirației ar fi că “știrile” vor să mușamalizeze și apoi să legalizeze pedofilia.
O altă conspirație ar fi că parlamentul, la ordinul unor “aliați”, a vrut să-i facă pe romîni, mai ales pe tineri și copii, dependenți de droguri, ca s-avem și noi. Fapt este că, aleșii au votat o lege care a permis etnobotanicele pe piață în timp ce, la televizor, erau dați drept exemplu scriitori celebri care mai fumau “iarbă”, de parcă nenorociții de la noi erau împinși spre etnobotanice ca să-i lovească inspirația. În aceeași direcție au lucrat și campaniile anti-fumat care, în unele țări, au interzis țigările în spațiul public dar permit vînzarea și consumul de droguri în baruri.
Teoria conspirației mai spune și că bogații lumii sunt speriați de moarte de creșterea populației globale, pentru că n-o mai pot controla, și de aici mult - sponsorizatul “oamenii vor fi din ce în ce mai bolnavi”. Ştiți care este cel mai folosit substantiv comun la televizor? Sigur ,că știți! Ştiți cine sponsorizează mesajele pe negru, sub forma de sfat dar și de avertisment, care vor să te ferească de nealăptare, zahăr, sare și grăsimi, să te hrănească cu apă și să-ți petreci timp mai mult cu copilul? De ce se ferește sponsorul de ochii opiniei publice?
În fine, teoria conspirației spune și că trebuie ca toată lumea să fie diagnosticată cu ceva și să consume medicamente, de aici și marketizarea bolilor. În fapt, e chiar mai mult de-atît: dacă, se înțelege de ce “vor fi din ce în ce mai mulți copii bolnavi de diabet”, nu există nici o explicație logică pentru “se vor naște din ce în ce mai mulți copii cu autism”!
Mă rog, mai sunt multe altele dar teoria globală a conspirației este, de fapt, “Ştiința prostirii” – un genocid care va fi dat în vileag și va avea un Nuremberg al lui, în scurt timp. Iar dovezi sunt destule!
https://blog-searchro.blogspot.ro/2017/10/holywood-pedofili-biserica-homosexuali.html
“Celelalte obligaţii prevăzute în noul contract se referă la subtitrarea a cel puţin 80% din programele televizate şi la eliminarea publicităţii din programele pentru copii.” http://evz.ro/horoscop-consiliul-europei.html
https://www.yahoo.com/news/sexual-misconduct-accusations-transform-alabama-senate-race-084550568--election.html
“I believe that I can also bring down, potentially, a pedophile ring that I have been aware of since I was a child. Right off the bat, I can name six names, one of them who is still very powerful today. And a story that links all the way up to a studio. It connects pedophilia to one of the major studios.” https://www.yahoo.com/entertainment/corey-feldman-launches-campaign-expose-180600461.html
“La acea manifestare nu a participat sub nicio formă niciun cadru didactic şi noi de ani de zile nu organizăm în numele şcolii aşa ceva, părinţii ştiu, elevii ştiu.” http://www.gandul.info/stiri/ministrul-pop-anunta-schimbari-drastice-dupa-ce-elevii-au-mimat-acte-sexuale-la-un-bal-al-bobocilor-din-cluj-16787011
“Franţa se confruntă cu o penurie de unt, pe fondul scăderii producţiei de lapte şi creşterii consumului de unt după ce alimentul a încetat să mai fie atât de diabolizat de nutriţionişti.” adev.ro/oydjdn
“Dr Mihnea DRAGOMIR
Completare- toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevar dovedit statistic.Colesterolul marit nu produce moartea.” https://gandeste.org/adevaruri/colesterolul-cea-mai-mare-inselaciune-a-secolului/22464
“Tatiana Guţu este o fostă gimnastă din Ucraina cu origini moldoveneşti. În 1992 ea a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Barcelona, la individual compus. Cu un an înainte, pe când avea doar 15 ani, ea susţine că a trecut printr-o experienţă groaznică. A fost violată de Vitaly Scherbo, multiplu campion olimpic, iar alţi doi foşti colegi i-au fost complici.” Citeste mai mult: adev.ro/oy01pk
“A man who raped a 12-year-old has been awarded joint custody of his child despite being convicted of her rape and another sexual assault on a child.
The convicted rapist assaulted the girl nine years ago and she subsequently became pregnant.” https://www.yahoo.com/news/man-raped-12-old-awarded-114904992.html
“Azi, la Jina, s-au aratat mai mulți impostori. Cel mai important, Pomohaci, abuzatorul de sex cu tineri. Al doilea primarul de acolo. Ai treilea, Orban si Turcan, capetenii liberale.” https://www.facebook.com/florincalinescuoficial/posts/808877535960208