marți, 21 ianuarie 2014

TRAGEDIE AVIATICA IN APUSENI


Aseară, pe când presa de birou și politicienii stăteau la taifasuri inutile prin platourile de televiziune și în timp ce, de vre-o patru ore, doctorii și piloții prăbușiți în munți se răceau a moarte și frică, localnicii au descoperit locul prăbușirii și au anunțat cele mai proaste autorități din lume că accidentul aviatic este, de-acum, o tragedie.

Pilotul avionului, Adrian Iovan, murise, iar tânara doctoriță Aura Ion, de doar 23 de ani, pe care ceilalți medici o resuscitaseră, nu mai avea nici o șansă-temperatura corpului îi scăzuse la 18 grade. Ceilalți au fost salvați grație sutelor de localnici care au pornit în căutarea lor, care i-au înfăsurat în hainele lor (unul și-a dat foc la maieu ca să-i încălzească) și, tot ei, au făcut o targă din lemne și o pătură ca să-I transporte pe cel cu picioarele rupte.


Asta în timp ce Ponta, care face aproape zilnic cellule de crize la govern ca să se lupte cu vânturi, cu nămeți, cu Băsescu, munci d-astea ușurele pe care le poți rezolva din gură, se întreținea la B1 cu fata zgomotoasă importată de la Antenă, chicotind amândoi despre una, despre alta, ca niște rentieri fără grijă.

Până la momentul seratei politice se știa déjà că un elicopter Smurd încercase să ajungă la locul prăbușirii dar renunțase din cauza ceții, noaptea se lăsa rece peste prima zi de iarnă, practic, iar 7 oameni, la început toți în viață, zăceau în mijlocul pădurii departe de lumea dezlănțuită, nu-i așa, și de grijile cotidiene ale bestiei urbane politico-mediatice. Numai ei singuri, cinci vii și doi morți, după câteva ore, și poate ceva animale sălbatice. Ce mare lucru! Doi piloți și cinci doctori! La câți am dat și o să mai dăm la export, ne putem dispensa de ei!

Doar parlamentarii să rămână toți 600, clientelei politice să-i fie cald și bine iar activiștii incompetenți să fie puși la conducere peste tot pe unde viața oamenilor depinde de prostia șefilor și să ne arunce într-o zi în aer pe toți!

Acum, cum observa cineva de la Realitatea, n-au mai făcut autoritățile din Muntenegru toată treaba, ceea ce, așa cum știm, le-a dat imbecililor autohtoni ocazia să-și facă poze cu coșciugele și să decreteze doliu național, în fapt, o zi de fast și cultul personalității pentru aleși.

Evident niște tâmpiți politico-mediatici au sărit cu gura să politizeze nenorocirea și, în funcție de a cui majoretă era, presa, împărțită pe bucăti politice, a cerut și ea demisia unuia sau altuia.

Tragedia a intrerupt, ici-colo, seratele propagandistice și Antena3, de pildă, l-a interrupt din delirul obscen pe predicatorul anti-băsiști și a fost prima cu imagini de la fața locului. Azi, Rtv-ul, ca de obicei s-a anunțat cu “imagini emoționante” din fața casei lui Iovan și, după tipic, vor merge cu toții la “mort”, că acolo s-aruncă cu bani în journalism la fiecare răscruce. Realitatea s-a ocupat de subiect încă de la început și până noaptea târziu, contramandându-și alte subiecte.

Deocamdată Adrian Iovan se poate să fi avut leziuni interne incompatibile cu viața dar fata se pare c-ar fi murit de frig. O fată de 23 de ani, viitoare doctoriță, s-ar putea să fii murit din indolența, corupția și prostia putregaiului post-decembrist și asta cred c-a pus capac! Ponta, nu cumva s-apari la televizor!

Sper s-avem și noi norocul polonezilor și cât mai curând să le dea Dumnezeu gândul bun tuturor politicienilor să se-mbarce în câteva avioane pe care să se fi așezat chiciura de la sol, pentru că, în aer, la mii de metri altitudine, aia cântărește cât să-i răstoarne.

Ne-am repezi cu toții să le facem poze și câteva videoclipuri pe care să le împărțim ca pliante turistice și ziua aia ar deveni zi națională. Ca să ne mai sărbătorim și noi!
 http://www.gandul.info/stiri/gheorghe-primul-salvator-le-am-dat-hainele-de-pe-mine-ca-sa-le-pun-pe-ei-pentru-ca-nu-mai-puteau-de-frig-mi-am-dat-jos-maioul-si-le-am-facut-foc-11935823 

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce-l menajează Traian Băsescu pe Victor Ponta, principalul responsabil pentru Tragedia din Apuseni? 

"Articolul 7, paragraful a, al Legii stipulează că în situaţii de urgenţă se constituie  Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit articolului 8:
„(1) Comitetul Naţional pentru Sitauţii de Urgenţă, denumit în continuare Comitet Naţional, se constituie şi funcţionează sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi sub conducerea primului-ministru.