"O să
vorbesc cu ministrul Justiţiei să discute cu procurorul general pe calea
ierarhică, dar nu trăim în vremurile lui Daniel Morar şi ale comuniştilor, să
luăm oamenii de pe stradă, cu atât mai puţin copii" a zis Victor Ponta din televizor către “Anticorupție”.
Astăzi,
pentru prima dată, Ponta s-a ținut, cu adevărat, de cuvânt în fața Poporului
USL-ist: așa cum a promis, nu va mai fi niciodată ca înainte de lovitura de
stat.
Până acum,
prestația lui ca prim-ministru s-a rezumat la felicitările împărțite în stânga
și-n dreapta, în sedințele de govern și în direct pe toate televiziunile. Astăzi,
Ponta a servit și “masa” USL-istă cu o obstrucționare a justiției și a “dansat”
în picioare anticorupția.
Pe scurt, la
sfârșitul ultimului examen, poliția s-a dus la liceul Bolintineanu să-i ia pe
elevi și profesori la audieri. Purtătorul de cuvănt al Poliției Capitalei,
perfect coherent și calm, a explicat tuturor, părinți și jurnaliști, că se
acționează în baza unui mandat de aducere eliberat de Tribunalul București. In
timpul ăsta, niște părinți au început să se isterizeze în fața camerelor de
luat vederi, să-i îmbrâncească pe polițiști și chiar să-i lovească.
In scurt
timp, Ponta a apărut la tv. și a zis că poliția n-are mandat de aducere și că
va vorbi cu cumnată-său, Cazanciuc , pă care
ș-i l-a pus ministru la Justiție, să-i zică să se ia de procurorul general.
ș-i l-a pus ministru la Justiție, să-i zică să se ia de procurorul general.
In urma
intervenției ilegale a premierului, purtătorul de cuvănt al Poliției Capitalei
a revenit și s-a corectat: mandatul fusese, de fapt, eliberat de Parchet iar
elevii nu vor mai fi duși cu autocarul la audieri ci vor fi citați să se
prezinte singuri. Mai târziu a apărut procurorul de caz și s-a dezis și el de
mandat.
Totul va
pica, probabil, pe purtătorul de cuvânt al Poliției deși oricine își dă deama că
băiatul nici vorbă să fi greșit!
In final, se
pare că ce s-a întâmplat e “din cauza la părinți” (elev), “deci nu s-a dat
bani”(părinte), așa că, scursurile învățământului românesc au tot viitorul în
față!
Numai buni
de dus la votare de lovituri de stat!
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/frauda-bac-2013-interventia-premierului-ponta-a-blocat-audierea-a-100-de-elevi-in-cazul-fraudei-de-la-liceul-bolintineanu-demersul-premierului-este-o-grava-imixtiune-in-justitie-306700.html
“După intervenţia premierului Ponta,
politiştii şi procurorul de caz, intimidaţi, i-au lăsat pe copii să plece
acasă, urmând să fie citaţi, din nou pentru audieri, la o dată ulterioară.
”Faptul că instituţiile din sistemul judiciar, respectiv Poliţia şi
Parchetul, au fost intimidate de declaraţia unui premier şi nu au mai efectuat
actele procedurale obligatorii în cauză, este o gravă imxtiune în treburile
justiţiei”, spune un specialist, profesor de drept, care a preferat să
îşi păstreze anonimatul.Intervenţii ale premierului în treburile Justiţiei, ale Parchetului în special, au mai existat şi în perioada premierului Adrian Năstase, care dădea ordine prin intermendiul televiziunii cine să fie audiat sau arestat. Reamintim cazul procurorului Alexandru Lele, care trebuia să fie arestat la ordinul premierului si al ministrului Justiţiei de atunci, Rodica Stănoiu, deoarece a îndrăznit să îl reţină pe fiul lui A. Tărău, vicepreşedinte şi baron local PSD.”
LELIA MUNTEANU: În 300 de cuvinte, despre alegerea unui model în viaţă. Fiţuică pentru bac
http://www.gandul.info/puterea-gandului/in-300-de-cuvinte-despre-alegerea-unui-model-in-viata-fituica-pentru-bac-11091430http://www.rtv.net/un-profesor-face-dezvaluiri-despre-caracatita-spagii-de-la-liceul-dimitrie-bolintineanu_87862.html
UPDATE: Parchetul emisese mandate de aducere pentru cei care ar fi refuzat citatia.
Procurorul general confirmă implicit susţinerile RL: premierul şi ministrul Justiţiei nu pot da ordine procurorilor. Verificări poate face doar Inspecţia Judiciară http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/procurorul-general-confirma-implicit-sustinerile-rl-premierul-si-ministrul-justitiei-nu-pot-da-ordine-procurorilor-verificari-poate-face-doar-inspectia-judiciara-306770.html
Procurorul general confirmă implicit susţinerile RL: premierul şi ministrul Justiţiei nu pot da ordine procurorilor. Verificări poate face doar Inspecţia Judiciară http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/procurorul-general-confirma-implicit-sustinerile-rl-premierul-si-ministrul-justitiei-nu-pot-da-ordine-procurorilor-verificari-poate-face-doar-inspectia-judiciara-306770.html