miercuri, 20 februarie 2013

SULIMAN MAGNIFICUL




Ințeleg că o întreagă nație de răzeși, plăieși, ieniceri, spahii și alți flăcăi mândri și Ilene Cosânzene s-au tras îndărătul televizoarelor și s-au predat lui Suleiman Magnificul spre disperarea televiziunilor care, după ce au trecut de ziua Ceaușeștilor iar meteorologii, asurziți de ciripit de păsărele, s-au dat bătuți și au anunțat primăvara, trebuie să sulemenească știrile în fel și chip până s-o scoborî

Năstase din închisoarea blogului și s-o adăuga la rating.

In tandem cu presa, politicienii, după ce au boțit democrația astă-vară și încă se străduiesc spre un pașalâc parlamentar, încearcă să pavoazeze 

realitatea cu vorbărie goală în timp ce își odihnesc brațele vânjoase și neuronii sleiți pe la talk-show-ri.

Dintr-un început, talciocul politico-mediatic s-a însuflețit odată ce și-au făcut vânt maghiarii cu steagul secuiesc. Fălfăit peste creșterile de prețuri și fisurile din USL, cârpița colorată a dat apă la moară bărbățoilor politici care s-au năpustit cu vorbe să-i apere pe români de invazia hunilor. Mai deunăzi, steagul secuiesc a fost arborat din nou, dar în Ungaria, și Hașotti s-a trezit că vrea să rupă relațiile diplomatice cu țara vecina și prietenă, o diversiune pe post de fixativ peste încrederea lăsată a lui Crin Antonescu.  

Adică, politica lor și a părintelui lor matern a produs exodul a 4 mil. de români și incubarea înăuntrul spațiului mioritic a unei corupții cu mii de guri care încă mănâncă efectiv din cea mai rămas din țară și popor iar ei ne apără de unguri! Nu ne apără copiii de traficanții de droguri, nu ne apără de șoferii analfabeți care și-au cumpărat carnet, prostituatele zac pe marginea străzii, neobservate dar ei ne apără de unguri!
Ca bonus, după ce au “privatizat” prin demolare aproape toată industria țării, se dau ofensați de prezența lui Dan Diaconescu și a lui Miron Cozma la coliva Oltchimului și a CFR-ului Marfă. Adică ei s-au gătit frumos și s-au dat cu pomadă pentru măritișul CFR-ului și, ce să vezi, s-au trezit cu “țăranul” din Caracal că le dezonorează masa!

In calitate de mamă grijulie, presa, la rândul ei, se ofensează oridecâteori se face vre-o glumă în străinătate pe seama românilor și o traduce către spectatorii de Suleiman drept “umilință”. Cum a fost gluma de la Top Gear despre Dacia plină de “vaci putere”.

Adică, presa a dat țării retardeaua pe post de cultură și pe Gigi Becalii în loc de rubrica Sport-brand pe 
care l-au ridicat până în Parlamentul European și tot ea ne spune nouă ce e umilința! A prostit intenționat, timp de 20 de ani, generații după generații, cu producții de televiziune tâmpite și-acu’ ne face nouă rubricuțe despre mândria națională?

Treaba presei este să dea informație corectă, nu să țină predici (nici n-are autoritate pentru așa ceva), nu să ne scape de politicieni sau să instaleze un președinte neales la Cotroceni și nici să umfle mândria în pene, pentru că mândria nu e o vedetă de show-bizz siliconată!

Si tot în presă, de-a dreapta eșichierului journalistic, încep să fâlfâie niște gene de falsă superioritate care ne umplu de reproș că n-am mers să votăm, în legitimă apărare, împotriva stângii. E bine să se știe că, în afară de faptul că nu ne sunt nouă profesori (învățăceii cu gura căscată sunt în băncile lui Gâdea), nu e treaba lor să ne scape de USL! Trebuie doar să dea informația corectă, dar corectă, nu sulemenită! De fapt, presa care s-a poziționat în dreapta poartă responsabilitatea ratării PDL-ului tot asa cum ăi din stânga poartă responsabilitatea umflarii USL-ului. Așa se-ntâmplă când faci propagandă și nu jurnalism! Si-apoi nu e treaba presei să impună vre-o dreaptă creștină iar responsabilitatea este a celor care votează nu a celor care n-au ce să voteze!

La fel cum treaba USL-ului e să guverneze și nu să “coafeze”justiția” și nici să ne scape de Băsescu iar treaba Președintelui nu e să adune bucățile de asteroid PDL-ist (apropos, PDL-ul nu fuge de guvernarea Boc, fuge de USL!), treaba Scolii e să-i educe și să-i învețe carte pe elevi nu să le bage pe gât religia, treaba Bisericii e să fie un exemplu și nu s-așeze copilul în genunchi în fața popii pentru ca apoi să se-nghesuie, pe bani, ca o grămadă la rugby,  ca să-i dea un brânci baronului politic[1] spre lumea cealaltă!

In concluzie, toți înțelepții de mai sus să-și vadă de turul lor și să nu ne mai salveze, să nu ne mai pună fularul, să nu ne mai țină umbrella, să nu ne mai orienteze politic, sexual, religios, să nu mai moară de grija orgasmului fiindcă nu l-au inventat ei, să nu mai amenințe cu cancerul din murături și cu asthenia de primăvară, să nu ne mai apere de Uniunea Europeană, să nu-i mai frece grija de mântuirea noastră și, în general, să nu mai văcsească realitatea care contează, cu spoiala de show-bizz. Iar, dacă ce performează ei e o minciună, să scrie frumos pe ecran: FICTIUNE sau Campanie Sponsorizată de… sau Părerea analistului nu e literă de lege sau Dans porcos-Interzis copiilor sau Atenție elevi! Nu faceți așa ceva în toaleta școlii etc.!

Nu de alta dar ne-am plictisit de moarte să vă vedem presetați pe primele butoane!


“A fost practic primul baron autentic, cel care a exportat modelul în aproape toate judeţele ţării. În timpul guvernării Năstase, fratele său era secretar de stat, avea oameni puşi la conducerea mai multor companii naţionale. L-a supărat pe Ion Iliescu, în 2000, când băcăuanii i-au pupat mâna în genunchi, de ziua sa, autointitulându-se „urmaşul lui Ştefan cel Mare”. Declinul său a început când Viorel Hrebenciuc, adevăratul patron al Bacăului, l-a lăsat din braţe.”  și…

“În 2003, la apogeul carierei, megalomania lui Sechelariu nu mai avea limite. „Pulimea o să mă voteze primar pe viaţă”, s-a scăpat Dumitru Sechelariu într-o declaraţie din timpul primului său mandat.”