duminică, 17 februarie 2013

FEMEI IN POLITICA




Presa face si ea ce poate!
In primul rând, când vorbești de femei în politica românească, trebuie să te referi la acea specie discriminată  într-o organizație separată de cea a bărbaților, organizația tradițională de femei moștenită după vremea lui Ceaușescu. Diferența e că, în afară de cocoasa tapată comunistoidă, democrația a făcut loc și cocoșatei pe tocuri trasă în piele de leopard adică seducției culinare i s-a adăugat amabilitatea care nu strâmbă din nas când e complimentată drept “bunăciune”. Oricum, nici una, nici alta, nu face mofturi!
Sigur, politiciana de moț e Elena Udrea, la care ne-am mai referit și despre care n-ar mai fi de spus decât că se află în aceeași situație cu Crin Antonescu pentru că ținta pe care și-au propus-o nu e de nasul lor!
http://freefrompress.blogspot.ro/2011/11/pictorialul-elenei-udrea.html 

Celelalte sexuri slabe sunt, în cea mai mare parte, remorci la interesele bărbățoilor politici chiar dacă se laudă că sunt de “n” ori femei. Ca mame au întors capul în altă parte când legea sterilizării chimice a pedofililor a fost respinsă de sexul tare cu musca pe căciulă, ca femei au susținut legea anti-avort prin terorizarea psihică a femeilor, coastele Sulfina Barbu și Raluca Turcan s-au oferit să țină hangul bărbaților religioși din fire iar Alina Gorghiu a fost paravan pentru legea medierii violului în condițiile în care numai la Iași sunt raportate 100 de violuri pe an asupra copiiilor sub 14 ani.
http://adevarul.ro/locale/iasi/cand-promiscuitatea-naste-monstri-judetul-sute-copile-folosite-marionete-sex-1_511a8a82344a78211831f9e8/index.html  

Din generația mai veche, Mona Muscă a fost exterminată de liberali după ce au păcălit-o că n-or să-i scoată niciodată angajamentul cu securitatea, Ecaterina Andronescu s-a compromis sub plagiatul lui Ponta, Norica Nicolai e doar o femeie bărbată și agresivă ca o bătăușă iar Mariana Câmpeanu s-a prăbușit recent după ce politica și-a făcut treaba cu ea.

Se mai perindă prin televizor zbierătura ca din gură de sarpe Liliana Ghervasiuc, Roberta Anastase care, dac-o avea ceva în cap, n-avem de unde știi fiindcă nici ea nu știe să exprime, Lavinia Sandru-un zgomot politicianist și Diana Tușa, o față de cartier cu accent bagabonțesc.

Mai rămân: Andreea Paul, cea mai titrată dintre ele, dar care s-a înmuiat de când cu “maramureșenii” ei și, la București, nu se face politică de primar de comună, Sandra Pralong, nou intrată în politică și încă neobișnuită cu limba română, luată prin surprindere de faptul că în America nu le-a văzut pe toate, Anca Boagiu, ministresa lăudată de la transporturi, care face fraze prea lungi și nu punctează, Rovana Plumb care se vede mai mult în apărarea prostiilor pe care le face partidul decât în nume propriu dar care are meritul că s-a opus “creștinelor teroriste” PDL-iste și Daciana Sârbu, cea care propusese o lege de scoaterea jucăriilor din mâncarea de îngrășat copii dar care, din păcate, s-a dat un pas în spate ca să se vadă mai bine pălălăul ei de bărbat. Fiecare din ele ar trebui să aibă un proiect propriu prin care să iasă în evidență și pe care să-l ducă la bun sfârșit!

Monica Macovei e singura valabilă din toate punctele de vedere, adică e titrată și muncește cot la cot cu bărbații și-i mai și întrece, dar nu e pe placul presei care nu știe să se converseze cu ea fiindcă “cetățeanul nu înțelege”.

Așa că, sub sloganul “e timpul pentru o femeie șef în politică” televiziunile au ales: o vrem p-aia care umblă în rochiță roșie de plajă prin Parlament!
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/romania-primul-loc-in-topul-avorturilor-legatura-dintre-banii-de-autobuz-si-sarcinile-nedorite.html