joi, 13 septembrie 2012

La misère d’Europe

Zilele astea am ieșit în lume cum știm noi mai bine, prin veșnica problemă a țiganilor împânziți în toată Europa,  prin țigăneala europarlamentarului PSD către comisarul European pe Justiție V.Reding și prin țigănia Becală în care a fost aruncat un subiect extrem de serios cum este manualul de religie.Primul subiect de talk-show ne-a fost pus pe tavă de ministrul de interne francez care, ca și alți politicieni europeni, când scad în sondaje, mai expulzează romi. Intre două rambursări îi lasă să se pozeze cu miresele lângă Turnul Eiffel. Presa a prins din zbor subiectul mizerabil și de nerezolvat și i-a dat o tușă personală prin traducerea și adaptarea după nevoi a expresiei “la misère d’Europe” prin “mizeria Europei” chiar dacă și în alte limbi, inclusiv în limba română, mizer înseamnă, în general,  sărac. E ca și când “Les misérables” s-ar traduce prin “jegurile”. Altfel, subiectul a fost mestecat să treacă timpul și scuipat când s-a fumat pentru că, în realitate nimănui nu-i pasă de nimic. La noi în țară, țiganii au fost masați în zone unde n-au existat,  unde trăiesc din furăciuni și dau iama prin casele celor plecați la muncă în străinătate, unde, de altfel se vor și instala pentru că cine se mai întoarce în “mizeria” instalată în habitatul lui!
Intre timp, liderul grupului PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan i-a furat una cu reproș comisarei Reding, băsista dreacului!, pentru că s-a îmbrăcat în portocaliu și pe europarlamentarul de Dâmbovița l-au apucat parangheliile. Si Norica Nicolai și-a fluturat fustele amenințător. A fost mare șucăr în tabăra socialist-liberală!
Apoi, înapoi la origini, în capitala României, la RTV, s-a făcut terci subiectul manualelor de religie, niște mizerii care vor să pună jugul pe viața și conștiința copiiilor, gurul nației, Becalii, a insultat toată emisiunea invitații din studio. Apropo de asta, am observat că déjà, oameni care par cu mintea întreagă, încearcă cu disperare, ca niste copii amenințați cu bătaia, să dialogheze cu Gărgăunele ăsta. Ceea ce seamăna cu bancul cu psihiatrul care-i cere nebunului să nu dea muștele spre el.
Manualul de religie trebuie să stea în biserică, nu în școală! N-are voie biserica să “îngenuncheze” copilul în fața “omului bisericii” care, obligatoriu e “prietenul” lui! Manualul de pe vremea bunicii era o cărticică plină de povești din care copilul trăgea o învățătură, nu de popi puși în rând cu Dumnezeu.
Dar despre asta, se cere a se vorbi pe larg, mai ales că vine Campania electorală și, mai nou, ne-am pricopsit cu “dreapta creștină” care ca și Biserica, ne vrea “inima”. Banii nu le mai ajung, mizerabilii!


http://www.youtube.com/watch?v=a2_ss9y-VjE garou feat celine dion sous le vent