marți, 23 iunie 2026

Romȃnia ȋn lumină

 

Iluminismul bate oengismul

Mai ȋntȋi vreau să le zic activiştilor cu propaganda să se ducă dracu’, odată, să mă scutească de educarea prin cenzură, fiindcă e neconstituţional şi nu dau doi bani pe mintea lor. Conexiunea nu e sigură, pe dracu! Bine că pedofilia e sigură şi acţionează la lumină!

Domnule, e culmea aşa ceva! Cum ȋndrăzneşti, tu, să pui anunţul ăsta pe gȃndeşte.org, de exemplu, (nu pe calculatorul ăsta), direcţionat obligatoriu la Ȋnapoi la zona sigură. Cine, ce e zona sigură? UE? Sigură-sigură, adică poţi să rămȋi peste noapte la ea acasă? Poţi să-i laşi un copil ȋn grijă? Poţi să laşi uşa descuiată, că nu te fură?

Ȋn altă ordine de idei dar tot p-acolo, aţi văzut ce bine se vede Romȃnia ȋn lumină? Cum bat reflectoarele minţii pe Palatul Cotroceni şi nu e cancer mov de la oengeuri? Ne-am luminat sau nu?

Ce trezire-n conştiinţă neafiliată politic, domnule! Cum a trecut fiorul prin toate televiziunile care au acelaşi director maniac de programe dar se dau rivale şi independente! Ce copilărie: toate predau aceleaşi ştiinţe false dar, la careu, aduc omagii altor tovarăşi! Vedeţi, d-aia era mai bine cȋnd ştiinţa era “exactă” ca-n DEX iar conducătorul iubit era doar unul şi numai la ore fixe. Aveam atȋta timp liber! Acum, şi fericirea e pe pastille şi cu programare.

Ce s-a mai ȋntȋmplat ȋn ultima vreme


Ȋn urma unirii ȋn cuget şi-n simţiri a trei televiziuni – rivale dar cu temperaturile resimţite la comun - ȋn jurul trimisului Veştea, ca prim-ministru şi salvator, pe care, la ordin, pȋnă şi proscrişii de la AUR urmau să-l voteze, mi-am zis că, dacă nu mai e nimeni contra, trebuie să-mi asum. Se simte nevoia, chiar şi aşa, de un anti-europenism (pro-rus e prea soft şi doar un slogan prăfuit), dacă nu de un partid communist, de-a dreptul, ne-USRizat. Că, doar, cenzură avem!

Ce s-a ȋntȋmplat zilele acestea e că, păpuşarii, ȋntotdeauna ai altora, au hotărȋt că a venit vremea ca şi al doilea partid pe care l-au creat să livreze. Aşa că, televiziunea care i-a ţinut hangul a dus muncă de lămurire extenuantă cu susţinătorii, spre a-i convinge că, votarea guvernului Veştea – un fel de Bolojan cu faţă umană fără nicio idee de program de guvernare - e o manevră perfectă pentru AUR, care ar putea obţine astfel şefia Senatului, spălarea de extremism şi mult success ȋn viitor. Celelalte două televiziuni i-au spălat şi fotoshopat, ȋn disperare, imaginea candidatului la şefia guvernului, pȋnă cȋnd părea altcineva. Urma ca, uite aşa, ȋmpreună cu oastea de strȋnsură nedifinită sau neafiliată de prin parlament (pe care nici electoratul n-o ştie bine) să treacă un guvern care l-ar fi imitat pe cel dinaintea lui.

Pe toate posturile, AUR era reevaluat, fiecare sperȋnd să joace de partea lui. Părerile ȋn partid erau scindate, unii ar fi votat, pentru ieşirea din criză, alţii, nu. Colac peste pupăză, C. Georgescu a ieşit ȋn decorul internetului, chiar ȋn buza ȋncercării de validare din parlament, cerȋnd să nu se voteze (invers decȋt fusese indicat la televiziunea-suport) iar liderul partidului a fost de negăsit – vorba cuiva, nici selfie nu şi-a mai făcut – pȋnă ȋn momentul crucial.

Am ȋnţeles, ulterior, că gruparea din jurul candidatului a ȋncercat să racoleze o mare parte din partidul AUR – aproape pȋnă la a desfiinţa partidul – cu bani şi alte idei bune pentru ţară.

Aşa că, G. Simion a făcut o mişcare – pe care unii o numesc de şah, dar şahul n-ar durea aşa de rău - ȋn cel mai pur stil de răzbunare mafiot.

L-a invitat pe Veştea să-i pupe inelul la sediul AUR, dȋnd impresia că-l votează după rendez-vous-ul de reconciliere naţională, după care, a ieşit ȋn conferinţă de presă şi-a anunţat că n-ajunge, trebuie să-l viziteze şi Nicuşor, ca să se hotărască.

Deci, după ce i-a lăsat cu teoria extremismului ȋn fundul gol, le-a mai dat şi-un şut ȋn dos.

Dacă aş fi făcut parte dintre susţinători, recunosc că mi-ar fi plăcut la maxim ticăloşia asta.

 ““She was telling me that this Grey lives in our area, but we had to investigate to discover his full name and exactly where he lived.” Within a few hours, her group of mothers had discovered that he lived close to many families with small children. “I was determined to warn all the parents…” https://www.yahoo.com/news/world/articles/woman-challenged-sweden-lax-paedophile-050000859.html

Cine este Bolojan? https://freefrompress.blogspot.com/2026/06/cine-este-bolojan.html#more

Zona crepusculară https://freefrompress.blogspot.com/2026/06/zona-crepusculara.html

Alertă de vreme rea! https://freefrompress.blogspot.com/2026/06/alerta-de-vreme-rea.html#more

Minciuni ignobile https://freefrompress.blogspot.com/2026/06/minciuni-ignobile.html