Președintele german Frank-Walter
Steinmeier a ieşit, ȋn mod exceptional, din vizuina sa, ca să ţină o lecţie de
morală politicii Statelor Unite, referitor la zguduirea ordinii mondiale care
tinde să se transforme ȋntr-un “bârlog de tâlhari”. Bȋrlog din care, unii “fără
scrupule”, precum Preşedintele Donald Trump, ies, atacă şi iau tot ce vor şi le
face trebuinţă.
Ȋn loc să ceară, cum au
făcut germanii, ȋn timpul pandemiei, cȋnd au dat comandă de mai multe autobuze
cu romȃni care să se ocupe de sparanghelul nemţilor. Fără mască, fără
distanţare, fără filtru ȋn gări şi aeroporturi.
Toată lumea ne ia la mişto, la muncă şi la bani mărunţi. De bancnote şi resurse, ne tȋlhăreşte la drumul mare. Ȋntrebarea de pe buzele tuturor e: noi ne-am prins? Şi, dacă ne-am prins, de ce nu reacţionăm?
Am văzut, dar n-am consemnat – pȋnă şi
eu am un dezgust – că o romȃncă şi-a dat doctoratul ȋn propăşirea cu success a
necesităţii măsurilor de combatere a ȋncălzirilor climatice, ȋn rȋndul
populaţiilor globale. Ȋn
proporţie de optzeci şi ceva la sută, dizertează ea, oamenii ȋşi doresc,
probabil, criza apei, black-out şi alte chestii artificial create iar englezii –
ajunşi varză de Bruxelles – sunt daţi pe spate de prostiile pe care le
debitează asta.
Aceşti străini nu-şi dau seama că, mai mult
decȋt agricultori, noi suntem cei mai mari proprietari de plantaţii de propagandă.
Facem nişte dări de seamă, de moare lumea! Avem disimularea ȋn sȋnge. Putem fi
actori, douăzeci şi patru de ore din două zeci şi patru, şapte zile din şapte.
D-aia n-avem nevoie să reacţionăm.
Aţi văzut cum a reacţionat Nicuşor Dan,
la Bruxelles, cȋnd a fost ȋntrebat dacă Romȃnia e de acord cu Mercosur? Desigur,
noi suntem de acord!
Aud că, am mai fost de acord – acordul prezumat,
nimeni n-a ȋndrăznit să ne ȋntrebe – să primim un număr mare de imigranţi, ȋn
loc să ne aducem aportul printr-o contribuţie financiară. Poate, pentru că
suntem aşa de ospitalieri, ce n-a văzut Parisul! Ȋntotdeauna mă pufneşte rȋsul cȋnd aud că suntem ospitalieri.
Şi că francezii sunt aroganţi
iar noi, nu.
Mă mir că nu se-ntreabă nimeni, din bȋrlogul
lumii civilizate, de ce, oare, romȃnii sunt puşi, tot timpul, ȋn faţa faptului
ȋmplinit fără ca nimeni să ne informeze ce conţin acordurile pe care le ȋncheie
vătafii ȋn numele nostru! Avem cea mai mare cantitate de presă influenţăroasă
pe cap de cetătean furajat şi totuşi, nimeni nu ne informează. Toţi ne spun cum
ne simţim, resimţim şi rebranduim, funcţie de ce se “doreşte” de la noi.
Acum, se doreşte să renunţăm la
tiramisu, cocoşei de munte sau coqueleţi şi brȋnzeturi franţuzeşti, că n-ar fi
de nasul nostru. Şi la
proprietăţi, că nu se cade să fim cei mai proprietary dintre băştinaşi. Ăi din bȋrlog au o problemă cu asta. Să
ne vedem lungul nasului, să lingem blidele oengiştilor (1,51% din PIB), vrea
regimul instalat, să fim slugile binelui comun.
Dar, problema obsesiv - recurentă a bȋrlogarilor
şi vătafilor e că noi nu acceptăm confruntarea iar ei vor să simtă că s-au
bătut ca piraţii pentru pradă, nu că ne-au tratat ca pe proprietatea lor. (Sper
că ştie toată lumea că CTP e un provocator, nu un lup moralist.)
- Veneam de la ferma (abator)… şi-a trebuit s-o iau pe jos, pȋnă-n oraş. Autobuzul abia trecuse, mai venea altul peste o oră. Ȋnainte de calea ferată, văd că se ţine o maşină după mine şi vrea să oprească. Am luat-o la fugă, am crezut că e miliţia. Ȋţi dai seama cum fugeam, cu sacoşa ȋn care aveam un curcan de nouă kilograme, ȋntr-o mȋnă!
Stau şi mă gȋndesc, ce-o fi fost ȋn capu’ meu...
După aia, am văzut cum maşina trece pe
lȋngă mine şi, dincolo de calea ferată, o ia la stȋnga. Atunci mi-am dat seama
că oamenii, probabil, nu erau din localitate, şi voiau să mă ȋntrebe pe unde
s-o ia…
“Publicația
germană Der Spiegel relatează despre cazul sezonierului român, venit în
Germania la cules de sparanghel, care a murit infectat cu noul coronavirus.” https://www.dw.com/ro/der-spiegel-o-via%C8%9B%C4%83-pentru-sparanghel/a-53223939
“Președintele german Frank-Walter Steinmeier, a
criticat dur politica externă a Statelor Unite sub președintele Donald Trump și
a îndemnat lumea să nu permită ca ordinea mondială să degenereze într-un
„bârlog de tâlhari”, în care cei fără scrupule iau tot ce vor, relatează
Reuters.” https://hotnews.ro/presedintele-germaniei-acuza-sua-ca-distrug-ordinea-mondiala-intr-un-mesaj-fara-echivoc-in-care-vorbeste-de-un-barlog-de-talhari-2145952
Ce scrie presa olandeză despre românii
aduși în plină pandemie la cules de sparanghel: “Imagini suprarealiste”
În plină pandemie coronavirus, piața
muncii freamătă. Proprietarii de plantații din Olanda aduc muncitori români.
“După
Germania și Franța, România și-a asumat cei mai mulți imigranți relocați
începând din luna iunie a acestui an. Dacă celelalte state au preferat să
accepte simbolic ceva imigranți, să dea bani sau pur și simplu să spună ”pas”
Comisiei Europene, țara noastră s-a angajat să primească și să întrețină nu mai
puțin de 660 de imigranți. Asta înseamnă să le găsească locuințe, probabil din
cele pierdute de românii care nu își vor putea plăti birurile…” https://www.national.ro/social/romania-proasta-satului-ca-sa-nu-dea-bani-statul-si-a-asumat-sa-primeasca-si-sa-intretina-660-de-imigranti-864492.html/
Regimuri autocrate, pe bază de stabilitate
“Regula
nr. 3: Controlează fluxul de venituri. Pentru un conducător, ȋntotdeauna e mai
bine să hotărască cine mănȋncă, decȋt să aibă o plăcintă mare din care poporul
se poate hrăni singur. Cel mai important cont curent pentru lideri, e unul care
face mulţi oameni săraci şi redistribuie banii, pentru a-i ţine pe cei
selectaţi – clica lor – bogaţi.” https://antipresa.blogspot.com/2025/10/regimuri-autocrate-pe-baza-de.html