Cȋnd, la
ȋnceputul anilor “90, Silviu Brucan a spus că romȃnii vor avea nevoie de douăzeci
de ani ca să iasă la liman, tot poporul a fost ofensat de afirmaţia lui. Ce de
ȋnjurături şi-a luat! Adică, nu eram mai deştepţi de-atȋt? Plus, bogăţia de
resurse, infrastructura şi educaţia aferente… să fi vrut să te duci ȋn cap şi
n-aveai cum!
Apoi, cȋnd Victor Ciorbea a invitat investitorii, cu plecăciunea ruşinoasă, Veniţi ȋn Romȃnia, pentru că aici e mȋnă de lucru calificată şi ieftină!... eram deja ȋn “96, părea că, nu doar am bătut pasul pe loc, dar trebuie să ȋncepem să dăm ȋnapoi.
Tot
pe-atunci, cȋnd Silviu Brucan se apropia de sfȋrşitul vieţii, cineva i-a adus
aminte de cei douăzeci de ani iar el a rȋs şi-a recunoscut că, de fapt, voia să
spună că evreilor le-a luat 40 de ani ca să traverseze deşertul, dar s-a
abţinut.
Ne apropiem de cei 40 de ani.
Ȋn toţi aceşti 35 de ani, lucrurile au mers ȋn valuri, ca-n
pandemie. Acum ceva vreme, un avocat, unul dintre puţinii comentatori care şi-au
arogat dreptul de-a lua distanţă faţă de retorica aliniată la propaganda din
calendar, observa că, de cȋte ori părem a ne ridica, cineva sau ceva ne loveşte
ȋn moalele capului – de la scandaluri cu ecou internaţional, precum crima
comisă, ȋn Italia, de nefericitul ăla de Mailat, pȋnă la scandaluri politice
interne, de răsunet, pe care nu le mai pomenesc.
La 30 de ani
de la Revoluţie, Decada Acţiunii, instalată ȋn forţă, cu o
pandemie, le-a dat acestor… ȋmi pare rău, nici nu ştiu cum să le spun, n-am
găsit nici ȋn regnul animal o comparaţie - acestor dezumanizaţi, care nu se mai
satură să creadă că le datorăm ceva - ultimul cui, pe care s-au repezit să ni-l
bată la coşciug.
Apoi, cȋnd credeam că nu se poate mai rău, ne-au
transformat ȋn enclavă. Toate sacrificiile, toate…privatizările şi tainurile,
toate ȋnfrȋngerile, totul a fost degeaba. De-acum, trebuie să fim săraci lipiţi,
să ne fie frig, să ne ȋnghesuim cu toţii sub venitul de 3 000 de lei şi să
satisfacem, ȋn continuare, acest… această… respingătoare… nici nu ştiu cum să-i
zic – această contraindicaţie, care pretinde că ȋncă ȋi mai datorăm ceva, chiar
şi după ce ne-a ȋmbolnăvit.
E ceva ce
Călin Georgescu a spus ȋncă de la ȋnceput şi văd că revine cu textul ăsta. Bine,
ȋn afară de textul cu Dumnezeu care, mai nou, ȋnţeleg ca va fi Preşedinte sau
Prim-ministru, nu e sigur, dar va conduce Romȃnia, ăsta ar fi planul de ţară.
Se pune
problema şi dacă va fi Dumnezeu sau Domnul fiindcă, de la o vreme, Domnul bagă
bani mai mulţi ȋn lobby.
Dar, ȋncă de la ȋnceputul campaniei vizibile, Călin Georgescu i-a asigurat pe guvernanţii dezastrului că, dacă ȋl lasă să se aleagă, va fi bine şi pentru ei. Probabil, cercetările sociologice, pe care nu ni le arată nimeni, indică o nestăvilită dorinţă a poporului de a le aplica fanaticilor care cred că le datorăm ceva, orice, legea talionului.
Aşa că, dl. Georgescu
are un plan, ca să fie bine pentru toată lumea.
Uite, ne
pierdem vremea! Aşa ceva nu mai e posibil. Nici războiul, nici Dumnezeu, nici
vreun ales providenţial sau vreo campanie tȋmpită, nu va ȋngropa trecutul.
Ăştia trebuie să ȋnţeleagă conceptul: Noi nu vă datorăm
nimic!
Măcar şi
pentru că ne-aţi luat tot.
Strȋmtoarea
Dandanale - Ce-aveţi
acolo?
https://freefrompress.blogspot.com/2025/10/strimtoarea-dandanale.html#more
“Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2
luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat. În
această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii
vor avea nevoie de 20 de ani…” https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan
“The
Sustainable Development Goals are a first in human history—a global compact to
create a future where nobody is left behind.
The 17 goals
were adopted by all countries at the United Nations in September 2015.” https://www.undp.org/turkiye/decade-action
Cine
vrea să desfiinţeze Romȃnia? Putin + Ursula = LOVE https://freefrompress.blogspot.com/2025/10/cine-vrea-sa-desfiinteze-romania.html
Legea
mirosurilor. Mirosul resimţit - Legea care prevede ȋnfiinţarea Miliţiei Mirosurilor a fost
pritocită ȋncă din 2020… https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/legea-mirosurilor-mirosul-resimtit.html#more
Ce
mai e pe buzele romȃnilor? Azi, Nicuşor Dan. https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/ce-mai-e-pe-buzele-romanilor.html
miercuri, 24 septembrie 2025
Efectul
Clever Hans Horse https://antipresa.blogspot.com/2025/09/efectul-clever-hans.html
Donald
Trump atacă “spectrul” autist https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/donald-trump-ataca-spectrul-autist.html
…ȋntr-o direcţie greşită https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/intr-o-directie-gresita.html#more
Stenograme
din ambulatoriu De
unde se vede clar că P.F. a complotat cu P.R.
https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/stenograme-din-respiratoriu.html
Lumea ȋncă nu s-a dezlănţuit! Proteste ȋn Franţa https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/lumea-inca-nu-s-dezlantuit.html
Ce este Pilonul II? Gheorghiţă II, de la Statul Major… https://freefrompress.blogspot.com/2025/10/pilonul-ii.html