joi, 13 martie 2025

Preşedintele Romȃniei, soluţie

 

E ultima referire la campania prezidenţială, fiindcă eu nu bat magazinele de second hand şi nici tȋrgurile de vechituri. Nu din snobism, ci pentru că nu le support, fizic.

Aşa că, de vreme ce democraţia a fost retrogradată la categoria junk, n-are rost să ne mai ocupăm de ciurucuri. Mai ales că, din cȋte ȋnţeleg, “diplomaţia” romȃnească s-a “ȋnţeles” deja cu americanii.

Dar mă gȋndesc să vin cu o soluţie de ȋnmuiat scleroza multiplă a ȋncordaţilor de la putere şi, poate, pe viitor, scăpăm şi noi de una, măcar, dintre anxietăţile acestor politicieni neliniştiţi şi cronici.

Există cel puţin două laitmotive anxioase care ne zgȋrie pe faţă (ştiţi că, nu la faţă!) ȋn ultima vreme şi de multă vreme-ncoace.


Unul e despre ce ne facem, fiindcă ăştia iar ȋmpart lumea şi noi suntem ortodocşi, deci vom fi daţi la ruşi iar a doua e despre sincere şi eterne regrete că nu s-a găsit fereastra şi consensul oportun de a modifica Constituţia, ȋn ce priveşte alegerea preşedintelui de ţară.

Politicienilor le este absolut nesuferit că trebuie să lase această alegere, uninominală, ȋn mȋna poporului. Cu care, printr-o satiră a sorţii (că ironia nu e pentru brute), politicienii se găsesc ȋntr-o cronică nepotrivire de caracter cu electoratul. Imaginaţi-vă că cineva se căsătoreşte odată la patru ani şi, de fiecare dată, nici n-apucă personalul să dea cu mătura şi să strȋngă baloanele după uniune, că fiecare dintre parteneri simte iremediabil că nu e compatibil cu celălalt. Ȋnmulţim asta cu numărul de partide şi ne dăm seama că trebuie să fie o recurenţă imposibil de prevăzut şi diagnosticat.

Aşa că, ceva trebuie modificat, ca de obicei, ȋn stilul de viaţă. Iar singura soluţie este votul pe listă şi la prezidenţiale. Să facă partidele şi CCR liste cu dezirabili - independenţii, evident, n-au profil constituţional (e de la ei, să ştiţi) - alegătorul să pună ştampila pe en-gros iar parlamentarii s-aleagă din cele 49 norocoase.

Ca să rămȋnă şi electoratul cu impresia că toată lumea cȋştigă, important e să participi.


Mă pufneşte rȋsul! https://freefrompress.blogspot.com/2025/02/ma-pufneste-risul.html

De ce nu vor guvernanţii să mărească pensiile? Răspunsul te va surprinde!  https://antipresa.blogspot.com/2023/02/de-ce-nu-vor-guvernantii-sa-mareasca.html

Tot mesajul aici  https://www.facebook.com/calingeorgescuro/

90% neȋncredere ȋn clasa politică!  https://freefrompress.blogspot.com/2025/03/sondaj-90-neincredere-in-clasa-politica.html

“…Dr. Reiner Fuellmich. Acest avocat, cu o experiență de trei decenii în urmărirea penală a marilor infractori corporatiști, a apărut ca o voce principală în rezistența globală împotriva tiraniei impuse omenirii în timpul pandemiei din 2020.”  https://antipresa.blogspot.com/2025/03/cine-e-calin-georgescu-ce-mai.html