joi, 27 iunie 2024

Şoc! Ce lipseşte din “mafia coldistă”?


Experţii ȋn pȋnze de păianjen şi dominouri virtuale (nu ȋn puzzle-uri, cum se spune) cred că, şi ȋn viaţa reală, se poate ȋnsăila orice şi oricȋt “pe surse”, cu maxim trei personaje principale, trei-patru idei de bază şi mult live şi breaking news ȋn reluare.

Se foloseşte puzzle, pentru a se induce ideea că orice adăugire introdusă prin “din informaţiile noastre există o legătură”, “am luat urma banilor”, “se afla ȋn acelaşi loc cu…”, “există suspiciuni că”, “rupe tăcerea”, “tot mai mulţi ȋncep să vorbească”, “am descoperit caracatiţa care duce la el”, “avem dovada mafiei coldiste”, “avem aici documentul şi vi-l prezentăm chiar acum”, priviţi aceste ȋncrengături de naşi, fini, colegi, vecini, foşti soţi (soţii), urmează “declaraţii bombă”alcătuiesc ȋntreg tabloul.

Declaraţiile, de regulă, sunt trimiteri de mesaje prin porumbei călători, presupuneri sau ameninţări cu “ȋnregistrări” pe care, Vanghelie, de exemplu, s-a dovedit că nu le are.

Dar săritura calului cu atelaj cu tot s-a produs ȋn momentul cȋnd, de la abuzurile din protocoalele DNA-SRI, au luat-o pe arătură pȋnă la traficul de droguri şi chiar de oameni, ȋmpotmolindu-se – ca-n locurile de baştină ale lui Panait Istrati -  ȋn hurducăturile ȋnnămolite ale timpului şi spaţiului luate cu asalt de privatizări, ploi torenţiale şi falimente de bănci (“băncile serviciilor”, doar unele), toate depozitate, de-a valma, ȋntr-o istorie precedentă existenţei personajului ȋn viaţa activă a cetăţii.

Moment ȋn care, s-a trezit cineva din noroi şi-a făcut precizarea de corelaţie ȋntre timpul present şi vieţile anterioare: sigur că nu Coldea a tras la Revoluţie şi la mineriade şi-n privatizări şi falimente fetide, plus sărăcirea populaţiei dar… un unchi care a fost securist şi fini şi naşi şi vecini şi cunoscuţi şi uite-aşa, pȋnă ȋn zilele noastre, moştenitorii sistemului…

De parcă ăştia ar fi singurii!

Ȋnsă, maşina timpului, dezmembrată şi plină de acarieni, trebuia activată fiindcă pe public ȋl durea ȋn cotu’ uşii de subiect. Deşi e clar - măcar din clasările de mai tȋrziu - că unii au fost abuzaţi de system, nu omul simplu a fost vizat de protocoale iar, ȋn serialul turnat acum, au scos capul mai mult cei care n-ar fi fost cazul s-o facă. Ȋn orice caz, cu protocoale sau nu, atunci, exact ca acum, acţiunea a fost şi este despre orice altceva decȋt despre “anti-corupţie”.

Este acelaşi remake (de Zmeura de aur) cu un ţap ispăşitor ȋn cel mai bun rol negativ, o blondă (care nu e nici originală, nici spectaculoasă) şi o vilă la Monaco. Securişti răi, securişti patrioţi, metode bolşevice, unii care fac jocurile Moscovei şi o cauză bună, anticorupţia. Personajul negativ “dă cu subsemnatul”, la ore fixe. Inteligenţa artificială ȋi schimonoseşte figura, ȋn duşmănie. Generalul negru, mafia lui Coldea, reacţii extrem de dure, interese obscure, codurile de caniculă şi vijelii - toţi şi toate sunt luate la şuturi şi dărȋmate ȋn capul auditoriului, să pară că acţiunea e fluidă, pȋnă la ultima piesă.

Mătrăşirea lui Coldea şi asociaţii nu va face nici o diferenţă ȋn viaţa noastră. Cenzura şi controlul populaţiei sunt de o mie de ori mai crȋncene decȋt pe vremea lui.

Ȋmi face plăcere s-o tot spun: nici măcar un schelet nu va mai rămȋne ȋn dulap, oricȋte baricade cu poveşti vor fi masate ȋn uşa lui. Ȋmi pare rău că lumea ȋncă nu observă ce se-ntȋmplă...

Ce lipseşte din “mafia coldistă”?

Caritas, FNI (CEC-ul a garantat pentru acest fond gol de investiţii), Bancorex, Sistemul medical (ȋn ȋntregul său, farmaceutic, etc.) e “Afacerea Serviciilor” – a spus de două ori un journalist vechi, dar n-a preluat nimeni, nici atunci, nici acum, Legea Big Brother, “Răpirea din Irak” nu e devoalată – deşi e opera de debut a protagonistului, vămile şi importatorii de gunoi – incendiile spontane la depozitele de “mase plastice”, AUR – partidul anti-avort şi a toată contracepţia (o comandă mai veche pe care unii ţin morţiş s-o implementeze ȋn Romȃnia), Portul Constanţa, Afacerile Microsoft, EADS, punerea Constituţiei ȋntre paranteze, faptul că, ȋn Romȃnia, produsele modificate genetic nu sunt etichetate ca atare, campaniile TV de prostire a elevilor (cărora, brusc, după communism, nu le mai plăcea matematica, sportul, literatura romȃnă), distrugerea ȋnvăţămȋntului şi cercetării, apariţia (ca ciupercile după ploaie) a tot felul de facultăţi de X şi 0, miile de doctorate care au permis ocuparea unor posturi fără concurs, numirile politice sufocante – din vȋrf pȋnă la portar, tratatele şi acordurile cu organismele internaţionale – de exemplu, cel ȋncheiat cu OMS, de simulare a unei pandemii (cu două virusuri, unul fantomă, altul real), vărsarea tuturor datelor cu caracter medical ȋn “contul” Big Farma (ȋn timpul pandemiei), secretizarea veniturilor fundaţiilor şi donaţiilor de bine…

Teoria Țapului ispăşitor   https://antipresa.blogspot.com/2024/06/teoria-tapului-ispasitor.html

Cȋt costă să plimbi ursul  https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/cit-costa-sa-plimbi-ursul.html#more


“Românii prejudiciați în urma prăbușirii Fondului Național de Investiții (FNI) în urmă cu 22 de ani și care nu și-au primit încă compensațiile cuvenite vor fi despăgubiți direct de la bugetul de stat, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro.”  Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/pagubitii-fni-compensati-direct-si-integral-de-la-bugetul-de-stat-cu-ce-costuri-cec-bank-si-asf-aratate-cu-degetul-20789254

 

“Personal am îndoieli în legătură cu declanșarea acestei cercetări cu iz penal. Ea n-a fost provocată nici de jurnaliști (unii dintre noi scriem de peste 10 ani de abuzurile din SRI, despre „binom” și despre aberațiile montate de DNA, inclusiv la Ploiești). Alții orăcăie acum, după ce s-au alimentat la greu din relațiile cu oamenii din fruntea SRI și încearcă să-și aroge situația dificilă în care au ajuns Coldea și Dumbravă. N-au contat de nici un fel, nici măcar în măsura în care ei amplifică niște comenzi de la altă grupare din SRI.”  https://www.cotidianul.ro/prabusirea-lui-coldea-si-dumbrava/

“După cum rezultă din știrea de la România TV, dar și din agenda publică, statul paralel și statul șmecherilor împreună cu partidele politice mari (PSD și PNL) au prioritățile lor electorale.”  https://www.cotidianul.ro/golania-de-la-romania-tv/

“cib spune: 24 MAI 2024 LA 0:27

Din doua una, ori licuriciul dupa ce i-a folosit ii arunca la cos, ori e butaforie pentru prostirea prostilor. Ca doar nu crede cineva ca s-a trezit justitia sa-si faca jobul din fisa postului, asa tam nisam.”  https://www.cotidianul.ro/prabusirea-lui-coldea-si-dumbrava/

Excursia lui Ghiţă şi-a lui Coldea în ţara de dincolo de logică https://www.bursa.ro/excursia-lui-ghita-si-a-lui-coldea-in-tara-de-dincolo-de-logica-22415136

Teoria Țapului ispăşitor   https://antipresa.blogspot.com/2024/06/teoria-tapului-ispasitor.html

Cum să te prefaci c-ai vizionat ceva ce n-ai vizionat  https://antipresa.blogspot.com/2024/06/cum-sa-te-prefaci-c-ai-vizionat-ceva-ce.html#more

Romȃnia calificată drept…  https://freefrompress.blogspot.com/2024/06/fotbal-campionat-european-2024.html

Germania: O negaționistă în vârstă de 95 de ani, condamnată la peste un an de închisoare  https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/germania-o-negationista-incalzirilor.html#more

Vȋnătoare de pisici. Revista presei  https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/revista-presei.html

Libertatea de gȋndire e sub asediu. Ne mai dorim să fim oameni?  https://antipresa.blogspot.com/2024/07/libertatea-de-gindire-e-sub-asediu-ne.html#more