joi, 1 iulie 2021

Deep state și Statul parallel


Șmecheria cu globalizarea e că nu mai există agenți străini. Mă rog, unii mai stau o vreme acoperiți fiindcă poporul prost n-ar înțelege, dar agenturile lucrează aproape la vedere și n-ai ce să le faci fiindcă, de cînd cu globalizarea, oricine și orice “prevalează” asupra legilor interne. Cel mai “la vedere” atac a fost atunci cînd căutătorii de gaze de fracking șist au invadat terenurile private ca să facă prospecțiuni. N-am văzut statul de drept să intervină, fie el deep state sau statul parallel - fiindcă noi le-avem pe amîndouă.

Tot timpul, deep state a urmărit să-și consolideze poziția, angajîndu-și neamurile, cerîndu-și dreptul (șpaga), punînd talpă dezvoltării țării și a fiecărui român “simplu”, în timp ce pretindea și-și mărea veniturile după standarde occidentale. Statul parallel (în principal, ong-uri cu finanțare străină) băga bani în publicitate și cîștiga victorii de etapă pe greșeala adversarului. Pînă cînd, statul parallel a ajuns la putere, exact la timp, odată cu pandemia lumii noi și build back better. Adică, demolare și preluare.

Acum, toată lumea se miră cum se poate ca franțuzoaica Clotilde să nu respecte legile țării și nimeni să nu se sesizeze.

Păi, deep state stă cuminte, sperînd să rămînă pe poziție după ce trece zufa iar statul parallel o susține pe Clotilde, că e de-a lor. Deep state și-a însușit, pînă acum, sute de miliarde din sistemul de sănătate, statul parallel vine să demoleze ce-a mai scăpat din mîna greblă a “patrioților” și să se împroprietărească, de-a dreptul, cu tot ce deține statul, și noi, pînă la urmă. După aceea, să ne ceară chirie.

Asta, fiindcă tot aud de rahatul ăsta, c-ar fi neo-marxism. Oamenii vor crede că se-ntorc la vremurile cînd “era mai bine”, păream toți mult mai egali, conducătorii umblau cu Dacia 1300 iar, bonus, B. Gates va trăi și el cu amanta într-o locuință socială.

Nu va mai exista proprietate, se tot spune la televizor c-ar predica USR-iștii. Nu vom mai avea noi proprietate, tot pămîntul (inclusiv resursele subsolului, apa, de exemplu) se va afla în proprietatea unei mîini de bogați psihopați care, filantropi, cum îi știm, ne vor arunca și nouă un venit minim garantat și-un sac de hrană făcută în laborator, ca la căței. Acum pare imposibil dar, după zece ani de pandemie…

Deci, comunismul se va împărți doar la nivelul nostru. N-o spun eu, au spus-o alții care se pricep (am mai scris și-am dat linkul în altă parte).

Globalismul este despre împărțirea societății în sclavi și stăpîni de sclavi. Doar nu crede cineva că nu trebuie să prestezi nimic pentru “venitul minim garantat”.



Perversul USR a obținut voturile pe nemulțumirea românilor față de mare parte din sistemul sanitar iar, cînd s-a văzut cu “puterea” în brațe, prima dată s-a înfipt în centrele de excelență și personajele cele mai titrate și positive ale sistemului, pe care vrea să le distrugă! 

“… statul pierde 73 de milioane de euro, de la Banca Mondială, pentru construirea corpului nou de spital. Domnul primar general şi doamna Clotilde Armand nu ne-au dat aprobarea...”  https://www.dcnews.ro/73-de-milioane-de-euro-blocati-pentru-un-cotet-de-nicusor-si-armand-valcu-esec-de-proportii_827081.html

https://www.capital.ro/clotilde-armand-lasa-spitalul-grigore-alexandrescu-fara-paza-este-rugat-sa-se-descurce-singur.html



“Consecința va fi că singura soluție pentru a beneficia de un astfel de test este efectuarea acestuia la o clinică privată, unde costurile sunt mult mai ridicate.”  https://www.national.ro/coronavirus/lovitura-pentru-romani-testele-rapide-covid-interzise-la-vanzare-726953.html



“De ce să producem în România un medicament ieftin și eficient, când putem să importăm unul de 40 de ori mai scump, care nu are niciun efect asupra pacienților Covid?” https://www.national.ro/coronavirus/medicamentul-anti-covid-fabricat-in-romania-blocat-de-autoritati-726951.html

“„Urmaresc “cu atenție si preocupare” marea batalie intre Dacian Ciolos si PNL- isti pe tema femeilor care au dreptul sa faca avort ( normal – zic eu) si a barbatilor care pot sa nasca in conditii egale cu femeile (asta doar sustinatorii PLUS pot să ne explice cum se face)!”  https://www.national.ro/politica/victor-ponta-il-ataca-pe-dacian-ciolos-pe-marginea-raportului-matic-ia-100-000-de-euro-pentru-asta-726916.html

În toamnă, se vor infecta și vor intra în carantină exact localitățile… https://antipresa.blogspot.com/2021/06/breaking-news-vesti-bune-despre-valul-iv.html



Cît establishmentul illegal și laș se ascunde și pîndește ca un rahat de sub foaia de ziar numită stare de alertă, viața… https://freefrompress.blogspot.com/2021/06/interesul-public-de-sub-starea-de-alerta.html#more