https://antipresa.blogspot.com/2020/10/alegeri-parlamentare-de-ce.html
N-am găsit
un titlu și l-am pus p-ăsta, c-am văzut că se poartă, la televizor.
Mai întîi,
cumva, poliția le însoțește pe buticăresele covid de la Pro-TV, care se dau
controloare de bună-purtare a măștii, pe stradă, ca să le inducă oamenilor
impresia falsă că presa reprezintă o autoritate a statului?
Pacea nu
e decît o moarte fără demnitate
Una dintre teoriile vechi ale conspirației, de care nu se vorbește la televizor, e că globalizarea se va face cu voie sau fără de voie și cu orice preț. Deci, să nu ne mai prefacem că, în spatele acestei stări false de pandemie, ar exista și bune intenții! Mor oameni, ce să mai, fie din cauza relelelor tratamente, fie se sinucid de frică (mai ales de frica de spital) și, peste toate, în spatele cortinei covid, se dezvoltă, într-o sălbăticie absolută, niște anomalii cu două picioare, hiperbolizate în supereroi.
Care n-au
fost în stare nici măcar să salveze un doctor. L-au ținut patru ore în frigul
din curte, la baracă, după care, cînd l-au dus, în sfîrșit, la terapie intensivă,
l-au tras de atenție în legătură cu favoarea ce i s-ar fi făcut. Apoi, omul a
murit sub îngrijirea atentă și supercalificată a coronoicilor.
Asta seamănă foarte bine cu o întîmplare transmisă la televizor, de curînd, cînd s-a încercat salvarea unui om căzut într-o groapă adîncă, și nu s-a reușit, c-așa e-n viața reală, decît scoaterea la suprafață a unui mort. În timp ce prezentatoarea povestea despre tragedie, pe ecranul televiziunii scria: “Salvare spectaculoasă”.
Dar, poate că asta și e. Dacă, așa cum încearcă un doctor covidian să mentalizeze, “purtarea măștii” ar fi o regulă care face parte din educația celor șapte ani de-acasă, la fel ca spălatul pe mîini și alte chestiuni de bun simț care chiar fac parte din educația primară, atunci, poate mortul e viu și pandemiștii au salvat mai mulți decît au omorît. Numai că, doctorul-influencer știe că obligativitatea purtării măștii, ca și alte impuneri (chiar cele din primăvară), sunt ilegale și că, mai devreme sau mai tîrziu, statul ăsta paraleu din care face parte va fi aruncat în aer cu adevăruri-bombă, și încearcă să impună o revoluție culturală. Că altceva nu e.
Totu-i fals:
Președintele e fals, fiindcă a fost ales în urma unei false campanii electorale
și a avut un fals contracandidat, Guvernul e ilegitim și fals, fiindcă a fost
acceptat ca o soluție de tranziție și s-a înstăpînit prin dictatură pandemică; la
ultimele alegeri a ieșit la iveală votul călcat în picioare și falsa democrație
(asta pentru că nici o autoritate nu s-a sesizat, cu o conferință de presă,
după ce au apărut imaginile suspecte din secțiile de votare), opoziția e falsă –
ba, chiar, PSD-ul plusează și încearcă să transforme țara într-un spital de
campanie, după ce va umple Parlamentul de doctori (care deja și-au exprimat
intenția de a schimba legile) – anticorupția e falsă, Biserica s-a prins și ea
în joc și adaptează “învățăturile” lui Isus la legile covidului (TVR 1), “România
educată” – cea mai odioasă minciună, pacea e raționalizarea aerului, viitorul este fals, pentru că
actualul establishment plătește campanii TV în care anunță că se ocupă personal
de un “viitor mai bun”. Toate mesajele transmise de cînd s-a încetățenit
pandemia sunt false.
Totul e o revoluție
culturală țesută pe o temă falsă, și o să țină, conform protocolului pandemic
preparedness, pînă cînd, o catastrofă reală se va produce.