Bătălia bestiei politico-mediatice pentru
PUTERE continuă.
Mai abitir ca la auto-dezvelirea acoperitului
Turcescu pentru că Elena Udrea a băgat bătul prin gard mai cu temei și a pișcat
bestia la integritate.
Așa că, în timp ce, în politică, se fac alte
mușuroaie, în presă, jurnaliștii de marcă opinia publică nu mai știu cum să-i dea
delete vedetei care, până mai ieri,
le umplea gura de rating.
Deci, scurt, că m-am plictisit!
De ce acum?
Pentru că acum i s-a înfundat. A vrut să se ridice prin orice mijloace pentru
că-i place puterea, n-a reușit și a fost lăsată din mână de “colaboratori” dar
nici ea n-are de gând să pice singură.
Da’, ce ne spune ea? Că a făcut parte
dintr-un regim corrupt? Da, asta ne spune,
dar numai nouă, nu și presei care știa déjà. Apoi, terminați cu regimul corrupt Băsescu
fiindcă, de 25 de ani, guvernează același regim. De-asta Elena Udrea era “prietenă”
interpartinică și inter-instituțională.
Nu vede că se auto-incriminează? Binențeles, dar se incriminează înainte să fie incriminată official.
Deci, legile SRI, așa cum s-a vrut să fie impuse,
prin frică, au fost a tentativă securisto-mediatică de a prelua puterea
absolută pentru că este o afacere bănoasă și sigură să deții controlul! E lumea
plină de nebuni și toți știu ce e mai bine pentru noi!
De-asta și reactia presei la ce spune Elena
Udrea a fost, în mare: Uite cu cine s-a găsit să se pună o muiere?
Adriana
Săftoiu: “Cum să îl absolvi ab initio chiar si pe domnul Coldea de rele,
doar „pentru că instituţia luptă împotriva corupţiei”? Domnul Coldea e vreo
instituţie?” Citeste mai mult: adev.ro/nj3dlr
Cea mai
deraiată reacție:
Cristoiu,
despre Elena Udrea: „Traian Băsescu s-o aducă la REALITATE”! | „Nu acord
dezvăluirilor nici o unghie de credibilitate” “Din cîte știu,
SRI n-are, precum CIA sau Mossadul, un Departament de Operațiuni Clandestine,
care pun la cale asasinate prin otrăvirea cu frișcă sau prin împungerea
cu umbrela.” http://www.reportervirtual.ro/2015/02/elena-udrea-l-a-enervat-si-pe-ion-cristoiu-cine-ar-vrea-s-o-lichideze.html
(interesantă
informație)
În sfârșit, niște întrebări:
“1. e adevărat că politicieni de vîrf (miniștri, ca în cazul delațiunii Elenei Udrea) participă la paranghelii
cu șefii serviciilor secrete, în afara cadrului
oficial care ar trebui să normeze relația serviciu
de intelligence –
demnitar? dacă da, cît de multe sînt aceste paranghelii și cît de mulți sînt demnitarii care se trag de șireturi cu șefii intelligence-ului
românesc?
2. e adevărat că SRI (dar nu numai) a umplut
toată societatea de acoperiți, de la
magistrați (în ciuda interdicției legale), funcționari publici și membri de partid pînă la jurnaliști? dacă da, cît de mare e amploarea
fenomenului?
3. e adevărat că acoperiții SRI (dar nu numai) nu fac doar recoltare
de informații, ci și diseminare
de informații sau chiar implementare a unor decizii
dorite de șefii serviciilor secrete? dacă da, de
exemplu, se ajunge la situații absurde
în care unor magistrați li se cere
să facă lucruri ilegale pentru că așa li se
ordonă de către serviciul de intelligence
căruia îi sînt arondați?
4. e adevărat că serviciile secrete produc
bani prin intermediul unor firme și companii?
dacă da, acele firme și companii
sînt imune în fața legii
penale?
5. e
adevărat că, uneori, serviciile de intelligence
mai uită să trimită informații utile procurorilor către
parchete, în funcție de
interese conexe acoperiților?” http://prisacariu.ro/2015/01/31/uneori-serviciilor-de-intelligence-le-lipseste-inteligenta/
Claudiu
Săftoiu: http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/fost-sef-sri--elena-udrea-a-fost--plantata--langa-traian-basescu-365879
GRIGORE
CARTIANU: “A devenit o modă ca unii
reporteri să pună întrebări tâmpite personajelor care se perindă pe la DNA sau
care iau drumul arestului. Câteva „perle”:
* „Câți bani ați furat de la stat, domnule Videanu?”
* „Vă e frică de pușcărie?” (către Elena Udrea)
* „Faceți parte dintr-un grup infracțional?” (către ginerele lui Băsescu)
* „Sunteți hoț, cum zic procurorii?”
* „V-au pus cătușe potrivite?”
* „Vă pare rău că nu mai puteți fura?”
* „De ce ați violat victima?”
* „Vă pare rău că i-ați furat toți banii?”
Aștept ziua când clienții Justiției vor răspunde cam așa: „Da, am furat… Evident, sunt un mare hoț… Mi-au pus cătușe prea strâmte… Mi-e frică de pușcărie… Îmi pare rău că nu mai pot fura… Mă bucur că am violat-o… Trebuia să-i mai las, totuși, bani de-o bere!”” http://www.reportervirtual.ro/2015/02/antena-3-rtv-b1-realitatea-tv-digi-24-x-5-batalie-inegala-pentru-adevar.html
* „Câți bani ați furat de la stat, domnule Videanu?”
* „Vă e frică de pușcărie?” (către Elena Udrea)
* „Faceți parte dintr-un grup infracțional?” (către ginerele lui Băsescu)
* „Sunteți hoț, cum zic procurorii?”
* „V-au pus cătușe potrivite?”
* „Vă pare rău că nu mai puteți fura?”
* „De ce ați violat victima?”
* „Vă pare rău că i-ați furat toți banii?”
Aștept ziua când clienții Justiției vor răspunde cam așa: „Da, am furat… Evident, sunt un mare hoț… Mi-au pus cătușe prea strâmte… Mi-e frică de pușcărie… Îmi pare rău că nu mai pot fura… Mă bucur că am violat-o… Trebuia să-i mai las, totuși, bani de-o bere!”” http://www.reportervirtual.ro/2015/02/antena-3-rtv-b1-realitatea-tv-digi-24-x-5-batalie-inegala-pentru-adevar.html
Difuzarea imaginilor cu mama lui Adriean Videanu și Dorin Cocoș plângând este interzisă de lege. CNA va ignora însă legislația, de dragul România TV. http://cutiapandorei.net/difuzarea-imaginilor-cu-mama-lui-adriean-videanu-si-dorin-cocos-plangand-este-interzisa-de-lege-cna-va-ignora-insa-legislatia-de-dragul-romania-tv/
Alți nebuni
care vor să dețină controlul: “Decizia Curţii
Constituţionale care elimină obligativitatea orelor de religie din şcoli i-a
speriat pe unii dintre profesorii de specialitate. De teamă să nu îşi piardă
locul de muncă, o profesoară de religie de la Şcoala nr. 24 „Sfântul Gheorghe”
din Craiova a vrut să se asigure că va avea la clasă acelaşi număr de elevi. Ea
a solicitat copiilor să aducă „urgent” acceptul părinţilor pentru continuarea
orelor de religie în următorul an şcolar.” http://www.gandul.info/stiri/o-profesoara-de-religie-i-a-trimis-pe-elevi-acasa-cu-un-bilet-ce-a-facut-cand-a-constatat-ca-parintii-nu-il-semnasera-13793727
http://antipresa.blogspot.ro/2015/01/elena-udrea-nu-mai-e-vedeta-politico.html
http://antipresa.blogspot.ro/2015/01/elena-udrea-nu-mai-e-vedeta-politico.html