fascism
Ansamblu de teorii de
guvernare care accentuează supremația și importanța statului, supunerea
necondiționată față de conducători, subordonarea voinței individuale față de
autoritatea statului și reprimarea brutală a opoziției. Sunt glorificate
calitățile marțiale, în timp ce valorile democratice și liberale sunt respinse.
Fascismul a apărut între anii 1920-1930 din frica față de accesul la putere al
claselor muncitoare și se deosebea de comunismul contemporan (cum a fost cel
practicat sub conducerea lui Iosif Stalin), prin protejarea proprietății
corporațiilor și a proprietarilor de pământ și prin păstrarea sistemului de
clase sociale. Conducătorii guvernelor fasciste din Italia (1923-1943),
Germania (1933-1945) și Spania (1939-1975) – Benito Mussolini, Adolf Hitler,
Francisco Franco – au fost înfățișați populației ca întruchipări ale puterii,
capabili să-și salvaze națiunile de haosul economic și politic. Fasciștii
japonezi (1936-1945) au susținut credința în caracterul unic al spiritului
japonez și au promovat virtuțile subordonării față de stat și ale sacrificiului
personal. Vezi și totalitarism;
neofascism.
neofascism
Filosofie politică și
mișcare care a apărut în perioada de după al doilea război mondial și care,
precum mișcările fasciste anterioare, pledează in favoarea naționalismului extrem,
se opune individualismului liberal, este împotriva marxismului și a altor
ideologii de stânga, încurajează învinovățirea pe motive rasiste și xenophobe și
promovează programele economice populiste de aripă dreaptă. Spre deosebire de
fasciștii anteriori, neofasciștii dau vina pentru problemele țării lor mai
degrabă pe emigranții noneuropeni decât pe radicali și evrei și manifestă puțin
interes pentru cucerirea unui lebensraum
(în germană, spațiu vital) prin
invadarea altor state. Ei fac mari eforturi să se înfățișeze drept democrati
sau drept principalul current de gândire. Printre mișcările și partidele
europene considerate de mulți a fi neofasciste sunt în Franța, Frontul
Național, condus de Jean-Marie Le Pen și, în Rusia, Partidul Liberal-Democrat,
condus de Vladimir Jirinovski. Enciclopedia
Universală Britanică
Marțea neagră de la SRI
LEGILE BIG BROTHER – control incontrolabil
(Sorina Matei și Ion Cristoiu au făcut crize de nervi împotriva lui Daniel
Morar și de necaz că și-a dat George Maior demisia)
“Probabil, Maior îşi va justifica
demisia prin faptul că nu îşi poate asuma responsabilitatea de apărare a ţării
fără Legea Big Brother. Ştim, însă, de la generalul Ion Ştefănuţ, fostul şef al
Diviziei Antiteroriste din SRI, prezent la interviurile EuropaFM, că SRI-ul se
descurcă bine şi fără legea respectivă. A fost acolo un conflict între SRI şi
directorul său, în caz că nu v-aţi prins.” - See more at: http://www.biziday.ro/2015/01/27/de-ce-se-transformase-reformatorul-sef-al-sri-intr-un-fel-de-borg/#sthash.jJUquflm.dpuf
Drace,
iar suntem în delir de interpretare!
Deocamdată,
uite cum stau lucrurile:
www.gandul.info -Legile
Big Brother pe înţelesul tuturor: cum a vrut SRI să devină o SUPERPUTERE şi
momentul în care George Maior s-a lovit de Daniel Morar
“Cu câteva zile înainte de decizia CCR, George Maior avusese
o ieşire neobişnuită, în cadrul unui interviu acordat TVR, nominalizându-l
direct pe judecătorul CCR Daniel Morar, fostul şef al DNA: „Nu este nicio
opoziţie între conceptul de drepturile omului şi securitatea individuală sau
naţională. Dimpotrivă, eu cred că cel mai important drept al omului este
dreptul la viaţă. Mă mir că oameni care au
activat în domeniul aplicării legii, ca domnul Morar, de exemplu, care este în Curtea
Constituţională, (...) nu pot privi lucrurile şi din această perspectivă”.”
“3. În 19 decembrie 2014, Parlamentul adoptă legea securităţii cibernetice a României,
propunere legislativă iniţiată tot de Guvern, care devine cunoscută drept legea Big Brother 2. Prin
această lege, concepută cu sprijinul SRI, toate
firmele care deţin „infrastructuri cibernetice” (de la calculatoare la reţele)
sunt obligate să şi le securizeze pe banii lor, prin firme autorizate de SRI.
Cel mai controversat aspect al acestei legi: SRI şi celelalte servicii secrete,
inclusiv MAI şi MapN, primeau acces aproape nerestricţionat la infrastructurile
cibernetice private, fiind nevoie doar de o „solicitare motivată”. Legea nu
specifică faptul că accesul este condiţionat de un mandat aprobat de un
judecător, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei percheziţii,
interceptări sau acces la un sistem informatic privat.”
