marți, 20 mai 2014

CENZURA


Recent, un interviu cu Traian Băsescu a fost interzis de conducerea TVR. Nici o surpriză din partea lui Stelian Tănase, monarhistul, dizidentul și luptătorul anti-Băsescu din studioul Realitatea tv care, odată ajuns șef, a instaurat absolutismul la televiziunea publică. Nu doar că a cenzurat dar, să interzici un interviu pe TVR3, e și-un ambâț. Cătă lume știe unde se află TVR3 pe telecomandă?
Evident, aripa nePonta a spectrului media s-a sesizat de așa oroare cum e cenzura care, în vremuri de libertatea presei, nici nu se întâmplă, chipurile, asta de la TVR fiind o premieră după Revoluție!
Tot în aceeași emisiune, la B1, a fost pârât translatorul de la Eurovision care i-a făcut reclamă lui Ponta, slugarnic, dar n-a fost amintită Liana Stanciu care, prin telefon, anticipa, în flăcări, succesul melodiei românești pentru că, spunea ea, având în vedere că e și premierul în tribună, “ce poate fi mai minunat?!”. 

Vezi, tu, și asta e cenzură!


Stiți care a fost cea mai mare păcăleală, după înlăturarea comunismului?

Nu, nu faptul că Iliescu avea ideologie, ci faptul că presa va fi liberă! Asta a fost capcana originară în care au fost îngropați cei 25 de ani de viață ai românilor, de la adidașii Torsion la mastectomia profilactică! Oamenii vedeau că ziarele inclină balanța spre o politică sau alta dar considerau că se pleacă din convingere. N-ar fi crezut niciodată că presa ar renunța la libertatea ei pentru bani!Cine ar fi crezut, de pildă, că niște jurnaliști vor fi atât de tâmpiți de bani încât vor semna contracte de muncă în care vor renunța la libertatea de a spune adevărul, așa cum se întâmplă cu acești caraghioși de la Antene?

Şi cum e posibil, din punct de vedere legal, de vreme ce nici un contract, statut etc. nu pot să conțină prevederi care încalcă legile în vigoare? Un angajat la o măcelărie, de exemplu, n-are voie să ascundă faptul că patronul lui încalcă normele de igienă și pune viața consumatorilor în pericol, deci nu poate avea un contract în acest sens, prin care să îmbolnăvească populația. 

Atunci, presa, cum are voie, din punct de vedere legal, să “intoxice” oamenii?

Zeci de ani nu s-a suflat un cuvânt despre “doctorii excepționali” care lăsau oamenii să moară, despre “minunații noștrii dascăli” care merg la serviciu doar ca să-și facă rost de meditați, despre politicienii “onorabili” dar corupți care erau invitați la emisiuni politico-distractive cu familia, despre fondurile de investiții care erau niște furtișaguri binecunoscute din experiența altora, despre acest oribil OMS și fabricile de boli și medicamente, despre “prețul” plătit integrării în structuri occidentale și, mai nou, despre această Europă atăt de unită din care, înțeleg că nu te mai poți retrage.

Asta deși, după mizeria din Cipru, cam era cazul de o legiferare în acest sens!

Totul e cenzură și manipulare în zilele noastre! Presele aferente tandemului Ponta-Băsescu, de pildă, cenzurează, în același timp, dezbaterea despre europarlamentare și ieșirea în față a altor tipuri de mișcări politice care nu s-ar alinia sub stânga-dreapta lor.

Nu e nimic adevărat în lumea noastră!

Cum s-a ajuns la așa ceva?ONG-urile îşi exprimă îngrijorarea faţă de mai multe aspecte, un exemplu ar fi că elevii învaţă din manualele de religie că nu trebuie să vorbească sau să se joace cu copii de altă religie sau copii necredincioşi, că femeile nu sunt egale cu bărbaţii şi că necredincioşii nu sunt egali cu credincioşii, se arată în comunicat.”

Citeste mai mult: adev.ro/n5tz3j