ROMANIA LA INSECTAR
Revoluția din “89 a fost, pe cinstite, doar un ritual de
îngropăciune a adevărului sub cele o mie de cadavre peste care s-a construit
capitalismul controlat învelit într-o spoială de democrație originală. Adică,
un fals! Şandramaua, așezată în pantă și pe cimitirul sacrificaților în numele
legitimării noii dictaturi, oricât de bine proptită de mafia privilegiată și oricât
de des văruită de ochii străinătății, a scârțâit tot timpul din toate instituțiile statului.
Nu e, deci, de mirare, că ne bântuie fantomele ceaușismului, dacă nu le-am vorbit destul căt să le trimitem
spre lumină. Despre Ceaușescu, de exemplu, s-a spus doar că a fost cizmar când era copil și că era paranoic, ca
orice dictator. Ca singură măsură de prevedere, am avut grijă să nu mai avem cizmari în
politică iar dictatura am crezut c-am împușcat-o mortal pe 25 dec. 1989.
Fals! In realitate, dictatorul prost-crescut a fost împușcat de dictatorii
îmbuibați de privilegii, până nu i-a mai încăput comunismul, iar recolta a fost atât de bogată încât și
acum mai culegem la ea. Așa se face că,
spre stupefacția noastră, intelectuali burdușiți de carte iau apărarea
plagiatului, îl consideră pe superficialul
C. Antonescu, “strălucit” și încearcă să
ne explice că “blitzkrieg-ul” e bun pentru rezolvarea tuturor problemelor și
propagarea liniștii, amenințând că, dacă Traian Băsescu se întoarce la
Cotroceni, nu-i a bună, “scandalul” o să
continue. Toți sunt dictatori în cuget
și-n simțiri și niciunul nu se mai raportează la lege și Constituție, doar la impopularitatea din sondaje care
justifică “lovitura de stat constituțională”, cum o numesc puciștii. Cât despre cele câteva
milioane de români care încă îl mai susțin pe președintele de drept, aceia vor
fi puși la insectar de dictatura majorității. Sigur, mulți ani de-acum încolo,
toată țara va fi ținută într-un fel de carantină de către Occident dar, nu-i nimic,
o să ne integrăm “în timp” în lumea civilizată, cum zice V. Ponta.
Recapitulare: Avem o
falsă revoluție și o “emanație” falsă în capul statului, o falsă democrație, falși
anti-comuniști, falși revoluționari, false partide istorice și liberale, “onorabili”
falși, doctorate false, falsă sinucidere în casa cu tablouri false, din nou un fals președinte “emanat” de puci în fruntea
țării iar relația actualilor dictatori cu Uniunea Europeană-un falset!
Actualul autointitulat președinte al României ar putea fi,
însă, un “original”. El își dă arama “pe față” în fiecare zi, încalcă Constituția “pe față”, și-a anunțat participarea în campania electorală
“pe față”. “Colecționarul” Crin Antonescu e tipologia
celui care “nu-ți dă drumul” și n-are regrete, poporul e de vină fiindcă n-a
învățat să-l placă!