marți, 8 mai 2012

THE NEW GENERATION


Ani de zile ni se tot spunea că trebuie să moară generaţiile acrite în communism ca să se înnoiască lumea. Cum garda veche tot trăia şi nu se preda iar generaţii mai tinere nu puteau fi schimbate la mentalitate s-a spus că trebuie să mai moară şi alţii şi, după modelul “ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întample!”, acum avem politicienii  “noua generaţie”. Victor Ponta, un discipol umil al lui Adrian Năstase care şi-a spanzurat symbolic organizaţia de tineret cu cravate roşii de pionier şi arivistul Crin Antonescu, tipologia obedientă faţă de superiori şi agresivă faţă de cei care îi ameninţă poziţia, un nimeni. Primul este a treia generaţie de emanaţi de stanga iar al doilea e un fel de copil de suflet al partidelor istorice care, pentru că şi-au rupt “sula”[1] în coasta lui Iliescu şi n-au reuşit să-l termine, au ajuns la acest lider de compromis care să-i placă şi nemuritorului revoluţionar. Totuşi, de la Ion Iliescu şi Petre Roman la Crin Antonescu şi Victor Ponta e aceeaşi distanţă ca de la un 10 pe vremea comunismului la aceeaşi notă maximă în zilele noastre sau ca de la o facultate de pe vremuri la o fabrică de diplome din zilele noastre. Capitaliştii, însă, îţi dau de ales. Dacă nu-ţi convine “democraţia chineză”, eroul Che Guevara şi învăţămantul îmbacsit românesc mergi la raftul din dreapta cu Oxford şi iei  singurul produs politic existent, Mihai Răzvan Ungureanu. El are şcoli înalte şi vederi înguste, proprietatea, de exemplu s-a îngustat până la 15% şi interpretează patriotismul într-o manieră foarte personală: Intre dreptate şi Romania, aleg Romania! zice el. A sintetizat bine, Romania nu funcţionează decat pe nedreptate. Pe drept, ar mai trebui construite puşcării. Nu-i nimic, generaţia următoare sună şi mai bine: generaţia Pro şi generaţia Antena.  Invăţământul, care va deveni din ce în ce mai creativ, se va exprima doar artistic, fără punct, fără virgulă, va îngrămădi cuvintele în stil Picasso, ca la televiziunile de ştiri. Generaţia educată la dreapta este obligată la munca de jos, “Do it yourself, adună-mi gunoiul!” fără ca Protecţia Copilului să se sesizeze, iar stanga îi iniţiază în cultul patronului iubit. Cand generaţia nouă se ridică copăcel îşi vede viitorul doar în mâna mass-mediei şi merge în continuare la cursuri de umilire gen Dansez ptr. tine şi Master Chef sau cumpără cursuri de recitator politico-artistic pe moşia lui Voiculescu. Acest, deja tupeu-dement, se vrea un fel de master-chef al noului guvern iar presa care, de fapt, îl ţine cu forţa pe Ponta, nu-l susţine, se face că nu vede.
Ca măsură de siguranţă sau plan B, presa propagandistică a branduit biciul Becalii cu care trosneşte de dimineaţă pană seara ţeasta necredincioşilor. Partidul făcăturii de presă se numeşte Noua Generaţie.

PRESA

Presa opiniatoare, tanără şi independentă, nu ca ăia vechi şi morţi, e complet bulversată de răsturnarea politică la care ea n-a avut nici o contribuţie. Pur şi simplu PDL-ul s-a prăbuşit din interior ca sufleul iar ucenicii master chef-ului Voiculescu s-au trezit c-au rămas singuri în concurs. In momentul ăsta, susţinătorii PSD-ului ar fi trebuit să se detaşeze un pic, doar au ajuns la putere, iar susţinătorii PDL-ului s-o lase moartă cum şi e. In schimb, pentru că ăştia n-au învăţat că ei ori nu contează în politică, ori fac mai mult rău, Ev. Zilei nu a publicat replica lui C.T.Popescu în care acesta compara agresivitatea lui C. Antonescu faţă de ziarişti cu a lui T. Băsescu. In fond, spunea o banalitate pe care o tot repetă până la plictiseală adică, de ani de zile îl compară pe actualul preşedinte cu Ceauşescu, Hitler, Tutankamon etc. Referitor la ultimele evenimente politice, cel mai imparţial ziarist de la Cătălin Radu Tănase încoace, a scris un articol în care simulează o atitudine critică faţă de guvernul Ponta şi o uşoară îngrijorare plasată în viitor, care sunt doar un pretext pentru oda din introducere: ““Prin urmare, miniştrii numiţi nu sunt igaşi, lăzăroi, sau udre, sunt în general profesionişti verificaţi, persoane fără „cazier” în materie de corupţie şi clientelism, unele agreate şi pe plan internaţional.”[2] Uau, ăsta e Gandul de Dimineaţa! Despre Dani, pupilul lui Voiculescu, cel cu conflictul de interese cat planul internaţional, nici un cuvinţel.
Voiculescu:Ponta si Constantin sa ia masuri rapide in doua luni
Ce nu vrea să admită presa e că, indifferent de rating, electoratul plasat pe scara evoluţiei mai sus decat electoratul lui Becalii şi Vadim nu-i permite să-i sufle în gură. Presa n-a făcut să fie ales Emil Constantinescu aşa cum îşi închipuie unii şi nici fraza “Credeţi în Dumnezeu?”. Presa, însă, i-a îngropat politic pe cei pe care i-a susţinut. La ultimele prezidenţiale, Mircea Geoană şi Crin Antonescu păreau chiar deştepţi şi interesanţi la B1 în timp ce pe mâna mogulilor arătau ca nişte jucării defecte. In acelaşi timp, faptul ca b1 şi caţiva jurnalisti l-au susţinut pe T. Băsescu la momentul acela părea ceva normal, avand în vedere campania nebună cu caseta de la celelalte posturi. Acum, însă, dacă EVZ se transformă în ziar de partid, se face de ras si le face şi politicienilor acelaşi deserviciu tot aşa cum CTP , cand încearcă să-l ajute pe dr. Arafat, mai rău îl încurcă.

GUVERNUL de răsunet mondial care tocmai s-a instalat, înţeleg că, timp de şase luni, nu va face decat să reîntregească salariile bugetare cu 8% faţă de 16% cat programase vechiul govern. Mai are în planul de perspectivă micşorarea tva-ului la pâine, ceea ce ar duce la scăderea preţului de la 1 leu la 0,83 lei. Ăsta da, răsunet! Copiii aceia pe care i-am văzut în reportajul Pro-tv mâncând pâine cu noroi vor mânca pâine mai ieftină cu noroi iar cei de la oraş vor lăsa ciubuc vânzătoarei sau vor pleca jenaţi cand va începe aia să caute restul cu atâta migală de parcă ar extrage ADN-ul cu mâna din firul de păr.
O altă măsură populistă şi ineficientă este impozitarea averilor mari care, de fapt, înseamnă micşorarea salariilor angajaţilor din mediul privat, că doar nu crede cineva că te lasă patronul să-i iei tu, stat, banii, ca să-i dai pe nimic. Am văzut pe post de nu-ştiu-ce, că nu e ministru plin, un sindicalist din învăţămant pentru liniştea guvernului şi proliferarea meditaţiilor. Sindicalistul în cauză s-a pronunţat împotriva interzicerii meditaţiilor la proprii elevi pe motiv că el are olimpici de pregătit. Asta ca să ştie toată lumea despre ce sunt olimpiadele! Apropo de asta, poate c-ar trebui să se verifice lucrarea fetei care s-a sinucis c-a ieşit pe locul 7 la olimpiada de astronomie pentru că, de-a lungul timpului, s-a dovedit că rezultatele la olimpiade sunt măsluite uneori. Ideea cu sindicalistul vine, probabil, de la Adrian Năstase care a potolit inflaţia ţinând bugetarii în cazărmi şi lăsând liderii de sindicat să se îmbogăţească. Inflaţie s-ar putea totuşi să fie pentru că, în lipsa creării de locuri de muncă, măririle de salarii, pensii şi chiar revenirea pensiilor nesimţite dau deficit bugetar, creşterea preţurilor etc..
Justiţia pare principalul motiv pentru care PDL-ul s-a destrămat şi Ponta a fost îndemnat să accepte postul de premier. Chiar din primele zile ale căderii guvernului Ungureanu, S.R.Stănescu-membru PNL, a apărut la Realitatea să spună că sunt prea multe procese în Romania şi s-a sugerat că trebuie schimbaţi procurorii Morar şi Kovesi. Tot atunci, ideologul şef Voiculescu s-a instalat în propria televiziune şi a început să dea indicaţii pe care nimeni nu le-a cerut şi să-i pregătească suspendarea lui T. Băsescu pe care doar Gadea şi marea jurnalistă şi scriitoare A. Stoicescu o mai vor.
Constantin:Am cerut ca padurile sa treaca la agricultura.

Il suspectăm, totuşi, pe Victor Ponta de bune intenţii având în vedere că a invocat slăbiciunea pentru organizaţiile de mediu ca să-i ia înapoi pădurile lui Voiculescu de la agricultură. El a mai zis şi altădată că nu vrea să stea sub bocancul mogululilor dar, pentru asta, ar trebui susţinut, ceea ce nu se întamplă pentru că dictatura presei există.

Constantin:Motivul:pentru ca asa este normal.
Peste toate astea, vine peste noi campania electorală învârtită în aceeaşi horă de zeci de ani, de către aceeaşi politicieni vechi dar noi pentru partidele la care tocmai au migrat, o nuntire nesfarşită pe o situaţie albastră şi un buget ca o jartieră roasă.


www.gandul.info  Tot înnainte! de Florin Negruţiu 03.05.2012

GUVERNUL PONTA. Cine sunt politicienii plătiţi de Corina Dumitrescu, noul ministru al Educaţieide de Ramona LOZNIANU, Ionela SAMOILĂ Postat la: 02.05.2012- Gandul



[1] După ce a fost preşedinte emanat de Revoluţie vreo doi ani, Ion Iliescu a anunţat că va candida la primele alegeri libere din Romania. Partidele aşa-numite istorice, ţărăniştii şi liberalii, i-au cerut să nu candideze la care Iliescu i-a întrebat de ce îi bagă sula în coaste.
[2] Cristian Tudor Popescu /  Cel mai bun guvern Ponta / www.gandul.info