vineri, 13 februarie 2026

Ziua ȋndrăgostiţilor

 


Ȋn magazin: Nu te speria, e plin de inimioare, vine ziua…

Eeeei, ȋn fiecare zi avem ceva de sărbătorit. Azi a fost Ziua recesiunii tehnice, o zi ȋn care romȃnii ȋşi vor fi dăruit batiste, emoţii la greu şi-un pahar de ceva, mȋine e sȋmbăta morţilor – start la cumpărături, plus Ziua ȋndrăgostiţilor, o zi de infarct.

Săptămȋna viitoare, speră agitaţii din linia ȋntȋi, poate Bolojan ȋşi dă demisia. Pare-se, poporul fierbe ȋn sondaje, dar mămăliga nu debuşează. Vă e frică?

La protest: - Ce pensie aveţi? (asta a fost ȋntrebarea pusă de-o sută de ori, cȋţi participanţi au fost)

- Am muncit cinşpe ani, zice femeia, mişcȋndu-se greu dar hotărȋt spre dărȋmarea guvernului, am ieşit pe caz de boală; am avut 500 de lei “pȋnă mi s-a mărit la pensia asta mizerabilă de 1200”

Consiliul Naţional al Audiovizualului, patriot ȋn vreme de restrişte, dă o mȋnă de ajutor televiziunii-partid, prefăcȋndu-se că o ostracizează. PSD-eul n-a mai trimis activul de partid să protesteze şi de data asta, la “chemarea lui Simion”, preşedintele ȋnlocuitor, şi-a mai ieşit ȋn stradă nimeni. Că şi zicea unul, pe la ei, p-acolo, dacă nici la Curtea de Argeş unde oamenii cară apa cu sticla de cȋteva luni, lumea nu iese… 37%, my…

Toate televiziunile sunt ȋn vrie, după eşecul protestelor! Unii, de la televiziunile pro-europene, nu ştiu cum să mai ȋncurajeze nivelul de acceptabilitate al partidului “extremist”, doar-doar o absorbi cineva, şi manipula ȋntr-o direcţie bună, nemulţumirea mută dar nu moartă.

Că Dungaciu e respectabil, orişicum, iar, dacă ne uităm bine, sunt şi oameni profesionişti p-acolo… Sunt, dar… partid-televiziune? Ca să nu mai vorbesc de terorismul ideologic.

Gȋndesc că trebuie să li se fi urcat la cap cele 37%, ireale – adică, după ce-au intrat ȋn parlament cu voturile partidelor lui V. Ponta şi T. Băsescu, lăsate pe dinafară pe la trei dimineaţa, după numărători şi negocieri intense, pentru binele ţării… 37%?

Zilele trecute, nu mi-a venit să-mi cred urechilor. Ideologul canalului de partid adusese ȋn studio, după modelul anilor “90, un invitat special (desigur!), care să confirme ce ne dădăcea el, ȋn preambul: că suntem nişte comunişti infecţi, care nu putem pricepe ce e neo-marxismul sau conservatorismul, trebuie să vină alţii, neatinşi de morb…

OK! N-am avut răbdare să aflu cine era invitatul. Probabil vreun mason uscat, ceva.

Observaţie. Lacrimi şi taxe https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/observatie_2.html

Observaţie. Ceauşescu şi retorica populistă https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/observatie_13.html

Observaţie, fără excepţie https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/observatie.html#more

DSA – Digital Service Act nu combate dizinformarea!

Fragment I - Deci, DSA nu combate dezinformarea, combate tot ce este conţinut legal dar care nu e compliant ȋn faţa noii ordini:  Retorică populistă, Conţinut anti - guvernamental/anti UE, Conţinut anti – elite, Satiră politică, Conţinut anti - imigranţi şi islamofobic, Sentimente anti-refugiaţi/imigranţi, Conţinut anti – LGBTIQ… https://antipresa.blogspot.com/2026/02/dsa-digital-service-act-nu-combate.html

Fragment II - “De asemenea, Comisia Europeană şi-a impus propriile scopuri ȋn ce priveşte cenzura, prin aşa-zisul “cod de conduită” voluntar, ȋn ce priveşte discursul urii şi dezinformarea…”  https://antipresa.blogspot.com/2026/02/dsa-digital-service-act-nu-combate_11.html