joi, 13 iulie 2023

“Azilele groazei”, Am aflat de ce ne-am resetat cu o pandemie

 


Motto: Să ne ferească Dumnezeu de mai bine!

E o varietate de ştiri ȋn presă… şi toate horror. Nici nu ştii la ce să te uiţi, mai ȋntȋi. La Preşedintele J. Biden prăvălit pe şezlong la soare - Doamne, ce emoţii am avut, mi se părea că acuşi-acuşi se lichefiază şi, ȋn locul lui, rămȋn cȋteva fierătanii din inteligenta Sofia (mă gȋndeam că ciiine ne mai ȋntăreşte pe noi pe flancul estic?!); la incendiul provocat de un fulger uscat, trimis de Doamna Ȋncălzirea globală, să dea foc unui lan de grȋu, ȋn mod ordonat, pe toată lungimea cȋmpului, apoi aprinzȋnd preventiv cȋteva smocuri prometeice pe laterale, ca să ne deschidă la minte; la gȋndacii din azile sau la Comandantul acţiunii care iar a băgat capu’n poză…

Ştiţi că, aceste aşezăminte…cultural-tradiţionale, pentru ţara asta, sunt rezultatul “mai binelui”. Adică, ȋn loc să ȋmbunătăţească condiţiile din azilele existente, statul i-a plasat unor fundaţii de bine, cu care politicienii se aveau bine - şi ȋn care bugetul a pompat bani - doar rezultatul e de groază. Ȋnsă nu e nou, e-n gena poporului blȋnd, patriot etc.

Toţi vom ajunge acolo. De ce credeţi că administratorii de bloc sunt membri de partid? Ca să ştim cui să ne “donăm” casele.

E plină ţara de azile ale groazei. Şi de Hannibal Lector. Au fost editaţi cu cel mai mare success ȋn pandemie.



De ce ne-am resetat cu o pandemie?

Pentru ca, fundaţiile şi organizaţiile de bine să realizeze secvenţierea completă a genomului uman.

Să nu pună mȋna pe această epocală descoperire unii mai puţin filantropi, care n-ar fi dăruit-o lumii ȋntregi, ci ar fi vȋndut-o pe bani grei.

Cam 8% mai rămăsese nedescifrat din codul genetic dar n-o să vă vină să credeţi cu ce se ocupă aceste gene: “Acestea conţin răspunsul imun care ne ajută să ne adaptăm şi să supravieţuim infecţiilor, epidemiilor şi virusurilor”!

Noroc cu “pandemia” care a venit exact la timp şi s-a ȋncheiat exact, dar exact odată cu secvenţierea completă: martie 2022!

Ȋnsă, descoperirea genomului nu vindecă boli. Cercetarea bolilor abia acum ȋncepe şi, să te ocupi numai de bolnavi, nu e rentabil.

Aşa că, pentru fiecare boală se va declanşa cȋte o “pandemie” – n-ai acces la medic şi nu te internezi dacă nu te testezi, eşti considerat bolnav dacă ieşi pozitiv la testul care indică o cȋt de mică probabilitate să dezvolţi boala vreodată, vei fi injectat cu un “vaccin ARNm” etc.

Vedeţi, că e gratis!


În 2003, genomul uman a fost secvențiat „complet”. În 2022, s-a întâmplat iar. Stai, ce?

“Per total, însă, în jur de 8% din codul genetic uman lipsea din acea secvențiere. Fix aceasta este bucata care a stat la baza unei alte colaborări internaționale, Consorțiul Telomere 2 Telomere (T2T), care a strâns zeci de cercetători din SUA, Marea Britanie, Germania și chiar Rusia pentru a oferi o variantă chiar completă a genomului.” https://mindcraftstories.ro/stiinta/in-2003-genomul-uman-a-fost-secventiat-complet-in-2022-s-a-intamplat-iar-stai-ce/



2022–04-01 - “Cercetătorii au dezvăluit în 2003 ceea ce a fost descris la acea vreme drept secvenţierea completă a genomului uman. Însă, aproximativ 8% din acesta nu fusese complet descifrat, în principal deoarece consta din fragmente de ADN foarte repetitive, greu de unit cu restul.”  https://www.agerpres.ro/stiintatehnica/2022/04/01/primul-genom-uman-complet-publicat-de-un-consortiu-de-oameni-de-stiinta--895048

“The Human Genome Project (HGP) was an international scientific research project with the goal of determining the base pairs that make up human DNA, and of identifying, mapping and sequencing all of the genes of the human genome from both a physical and a functional standpoint. It remains the world's largest collaborative biological project.” https://en.wikipedia.org/wiki/Human_Genome_Project

 https://www.bbc.com/future/article/20230227-the-search-for-the-worlds-missing-genomes


“Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”  https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-313/

1 apr 2022 - “The excitement in the genomic and medical community is palpable. “Hallelujah, we finally finished one human genome, but the best is yet to come,” Eichler said during a briefing. “No one should see this as the end, but the beginning of a transformation not only in genomic research but in clinical medicine as well.”  https://time.com/6163452/human-genome-fully-sequenced/

“Until now, it was unclear what these unknown genes coded.

“It turns out that these genes are incredibly important for adaptation,” Eichler said. “They contain immune response genes that help us to adapt and survive infections and plagues and viruses.”  https://edition.cnn.com/2022/03/31/health/first-complete-human-genome-sequence/index.html


Vești bune pentru pensionari! - Exercițiile Yoga reduc stresul.
Copacul, scaunul și poziția mortului  https://freefrompress.blogspot.com/2022/02/vesti-bune-pentru-pensionari.html

„Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, spune Cristian Băicuş, medic primar.  https://www.zf.ro/eveniment/asimptomaticii-nu-scapa-de-internare-medic-trebuie-sa-mergem-la-ei-19334413



vineri, 21 mai 2021 - Ieri, PSD, patronatele și sindicatele, la intervenția Uniunii, au reușit să arunce o privire pe jurnalul intim al PNL-USR, ăla în care scriau ce-o să ne facă și cît o să le placă, iar aseară am aflat și noi cîte ceva. Care va să zică, pensiile nu vor scădea dar, schimbîndu-se metodologia de calcul, nici nu vor crește vreodată. Nu în timpul vieții pensionarilor. Pentru că, după noile norme, pensiile care nu sunt sufficient de mici vor sta pe loc pînă cînd vor fi prinse din urmă de ale mai sărace dintre ele și…  https://antipresa.blogspot.com/2021/05/jurnalul-intim-al-pnl-usr.html

 https://www.letsgetchecked.co.uk/home-cancer-screening/

Date false și sănătate: Bagi gunoi și scoți carnagiu 

Cît de mult supradiagnosticăm cancerul, Dr. Peter Ubel https://antipresa.blogspot.com/2022/03/verdict-de-colaborator.html#more



“Proiectul, cu o durată de trei ani, intitulat FANTOM5 și coordonat de Centrul pentru Tehnologia științelor vieții RIKEN din Japonia, s-a bazat pe participarea a peste 250 de oameni de știință din 20 de țări și regiuni.”   https://www.gandul.ro/magazin/harti-de-navigatie-ale-genomului-uman-au-fost-publicate-de-oamenii-de-stiinta-studiu-12343335




Is the omicron variant Mother Nature’s way of vaccinating the masses and curbing the pandemic?  https://us.yahoo.com/news/omicron-variant-mother-nature-way-132842868.html

Click aici să vedeți cine “aruncă bomba”! Dicționarul Viitorului. Titluri din presa autohtonă 

https://antipresa.blogspot.com/2018/08/dictionarul-viitorului-titluri-din.html



Ce prevede legea: Crearea unui departament independent de Sănătate publică la nivelul fiecărei unităţi spitaliceşti, Crearea de content relevant, explicit pentru categoriile identificate de pacienţi sau persoane cu risc (website, YouTube, blog, podcast), Crearea unor Cancer Test Kits – autotestare pacienţi cu implicarea medicilor de familie şi a specialiştilor…  https://antipresa.blogspot.com/2023/06/gestapo-ul-medical.html

Pozitivi vom avea tot timpul - Dacă se va merge doar pe teste vor apărea tot timpul mulți pozitivi, dar asta nu are nicio relevanță, mai spune dr. Oana Mihaela Secară. “Dacă ne-am testa continuu pentru virusul gripal probabil că am vedea același lucru, valuri peste valuri. Ar însemna că noi suntem într-o pandemie de gripă de zeci de ani.” https://saccsiv.wordpress.com/2022/01/10/dr-oana-secara-testarea-asimptomaticilor-va-prelungi-artificial-pandemia/

https://www.national.ro/coronavirus/dr-oana-secara-testarea-asimptomaticilor-va-prelungi-artificial-pandemia-748084.html



Se va anunţa zilnic, cȋţi au fost “depistaţi” pozitiv la cancer, ȋn urma testării cu PCR-ul specific, numit Cancer Test Kits. https://antipresa.blogspot.com/2023/06/gestapo-ul-medical.html#more

E vorba despre un monopol, pe care organizația l-a pus pe știință. “100 000 de oameni mor annual din cauza încălzirii globale” – nu există așa ceva! https://freefrompress.blogspot.com/2022/01/moartea-prezinta-stirile.html



“Surveys have shown that more than 60 percent of the population is living paycheck to paycheck, and the reality of the matter is that a lot of us are looking to cut back anywhere that we possibly can.“ https://www.activistpost.com/2023/07/the-mainstream-media-is-not-telling-you-the-truth-about-inflation.html



“La o lună după discuția dintre Ștefan Godei și locotenentul său, interceptată de procurori, organizația Centrul de Resurse Juridice a primit de la Ministerul Muncii, pe 6 aprilie, o adresă semnată pe 31 martie, cu ștampila ministrului Marius Budăi, prin care era înștiințată că ministerul a „denunțat unilateral” contractul cu ONG-ul, pe baza căruia putea face vizite inopinate la centrele de bătrâni.”  https://www.comisarul.ro/articol/simpla-coincidenta/la-o-luna-dupa-pionul-din-aface_1496333.html



“Genele sunt, într-adevăr, parte a genomului, însă una relativ mică: doar aproximativ 2% din genomul uman este alcătuit din gene care codează proteine. Restul de 98% este reprezentat de alte elemente, care ajută mai mult sau mai puțin alte tipuri de procese biologice (precum transcrierea informației în ARN), de exemplu secvențe repetitive sau copii ale genelor.”  https://mindcraftstories.ro/stiinta/in-2003-genomul-uman-a-fost-secventiat-complet-in-2022-s-a-intamplat-iar-stai-ce/



Măi, să fie! – “Astfel, pe baza valorilor de masă atomică ale acestora, hidrogenul a devenit litera ebraică Yod (Y), azotul litera Hey (H), oxigenul litera Wav (V sau W), iar carbonul Gimel (G). Toate aceste substituții au dezvăluit forma veche a numelui YAHWE, YHWH numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică revelat lui Moise cu mii de ani în urmă…”   https://www.ziuanews.ro/stiri/mesaj-de-la-dumnezeu-inscris-in-adn-cercetatorii-au-descrifrat-misterele-codului-genetic-uman-341362

“The world needs a new vaccine to fight tuberculosis (TB). A new multimillion-pound global study funded by Wellcome and the Bill & Melinda Gates Foundation could provide a solution.”   https://wellcome.org/



 

“If you’ve ever sent off your DNA to an ancestry or health-screening company for analysis, chances are your DNA data will be shared with third parties for medical research or even for solving crime, unless you’ve specifically asked the company not to do so.”  https://www.bbc.com/worklife/article/20190301-how-screening-companies-are-monetising-your-dna



“Since 2012, it has lured more than 5 million people to spit into tubes and add their genetic code to the world's largest private database of DNA.”  https://www.tampabay.com/news/business/DNA-for-Sale-Ancestry-wants-your-spit-your-DNA-and-your-trust-Should-you-give-them-all-3-_168819151/

https://www.cnbc.com/2018/12/21/bill-gates-backed-start-up-ginkgo-bioworks-prints-synthetic-dna.html



“In January 2003, Bill Gates first announced the Grand Challenges in Global Health at the World Economic Forum in Davos, Switzerland. In partnership with the National Institutes of Health (NIH), the Bill & Melinda Gates Foundation (BMFG) granted $200 million to the Foundation for the National Institutes of Health (FNIH).”  https://en.wikipedia.org/wiki/Grand_Challenges_in_Global_Health



Traducere - “Un alt caz, din People’s Court, se concentrează pe doi vecini răi care ȋşi distrug intenţionat şi reciproc, proprietăţile – bărbatul e posibil să-i fi omorȋt porcul femeii…”  https://antipresa.blogspot.com/2023/07/vreti-sa-fim-mai-americani.html#more

Fiecare zi poate însemna o pierdere enormă.” https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/primul-aparat-care-depisteaza-cancerul-in-2-ore-a-ajuns-in-romania-pretul-unei-analize.html



"O ȋntrebare pe care oamenii o pun ȋntotdeauna ȋn legătură cu gunoiştea programelor zi-lumină, de la TV: cine participă la aceste show-uri?...”  https://antipresa.blogspot.com/2023/07/vreti-sa-fim-mai-americani.html

Pentru că, ştiţi, acest filo-americănism convins, de care se face atȋta caz, comportă nişte nuanţe. De fapt…  https://freefrompress.blogspot.com/2023/06/respirati-voluntar-tin-cu-pro-rusii.html#more



Dreptul de a fi lăsat ȋn pace

“In short, it’s the 4th Amendment that protects our privacy and keeps us free from unnecessary or unfair intrusions by the government.”  https://www.riaclu.org/en/news/constitution-day-right-be-left-alone



“Ȋnainte de a începe orice schemă de tratament, pune-i doctorului cea mai importantă întrebare: Care sunt dovezile că, urmînd acest tratament, voi trăi mai mult sau voi avea o calitate a vieţii mai bună decît dacă n-aş urma acest tratament?”  https://anticancerantiteroare.blogspot.com/2022/11/filozofii-periculosului-poate.html