joi, 23 decembrie 2021

What the shit! E și cu…cip


Nu știm dacă și-n vaccin dar, avînd în vedere că de 30 ani se lucrează la această microtehnologie (îmi vine în cap omicron-tehnologie) și că s-a inventat deja pilula cu cip… Cred că… orice e posibil.

“Dreptul la viață” cu eliberare prelungită.

Pilula e, de fapt, un device (microelectromechanical systems (MEMS) for health care) format din baterie, timer, card de memorie, microprocessor, rezervor de medicamente etc., cît se poate de miniaturizate, care, odată înghițit, începe să elibereze tratamentul într-un mod mai efficient decît o pastilă sau o injecție obișnuită.

 

S-a ajuns la concluzia că ritmul și perioada de absorbție a substanțelor medicamentoase (aici, continuă sau pulsatilă, așa cum se eliberează, de pildă, insulina sau unii hormoni în mod natural) au un effect therapeutic mult mai bun decît înghițirea unei doze din timp în timp.

Ceea ce, are logică. Nu știu de ce nu v-ați făcut mai multă reclamă!

Apoi, înțeleg că se vor construi laboratoare-cip (lab-on-a-chip), care vor circula prin corp și vor pune diagnosticul. Poate chiar vor repara organismul, ca în filmele SF.

Extraordinar! De ce este așa un secret?!

De ce se spune că știrile despre existența fabricilor de astfel de cipuri sunt fake-news, cînd poți să le găsești la o căutare pe internet? Și da, B. Gates este și el băgat în asta.

Dacă e de bine, de ce le conspirați? Care-i problema?! De ce țin morțiș doctorii pandemiei să primească o lege care să le permită să “trateze” pacientul cum vor ei, obligatoriu, ca și cînd ar vrea să-l crucifice pe altarul științei? Cînd, vedem foarte bine, ni se prezintă o ofertă de nerefuzat.

“Multe boli cronice necesită medicamente specifice, în doze specifice, la intervale regulate, dar pacienții adesea uită, nu vor sau nu pot să-și ia medicația (sunt imobilizați), avînd în vedere perioadele lungi de tratament.”

Deci, pentru bolnavii cronici, mai ales, pare un device ideal: se administrează singur și la timp, poate face amestecul complex de substanțe, poate fi comandat chiar și din afara corpului și, cel mai important, te poate ține în contact permanent cu doctorul tău, care va ști dacă ți-ai luat pilula. Dacă nu, ți-o administrează el, direct prin facebook.

“Dreptul la viață” cu eliberare prelungită. Sau nu.



“Many chronic medical conditions require taking specific drugs at specific dose levels on a regular/periodic basis (Polla et al., 2000) but patients often overlook, are unwilling, or are unable to take their medication during long time using of medications.”

“Conventionally, microelectromechanical systems (MEMS) are utilized for the production of micron scale functional devices, such as sensors, switches, filters and gears, from silicon, the dominant material used throughout the IC industry (Sant et al., 2012).”  https://www.tandfonline.com/doi/full/10.3109/10717544.2014.903579



https://alephnews.ro/economie/seful-pfizer-si-a-vandut-60-din-actiuni-in-ziua-in-care-compania-sa-a-anuntat-primul-vaccin-anti-covid/

Clovni în țoale de gală.  WHO și UE s-au întîlnit la sfîrșitul lunii noiembrie, anul acesta, să pună la cale un alt acord de “pandemic preparedness”  https://antipresa.blogspot.com/2021/12/clovni-in-toale-de-gala.html#more

Se va găsi metoda care nu va mai aglomera spitalele. Mai bună chiar decît protocolul. https://freefrompress.blogspot.com/2021/12/domnia-terorii.html#more

Tedros Adhanom Ghebreyesus - “Programele de vaccinare cu doze booster fără discernământ au toate şansele să prelungească pandemia mai curând decât să-i…”  https://evz.ro/oms-isi-da-iar-cu-stangul-in-dreptul-contrazice-tot-ce-spun-medicii-din-intreaga-lume-trebuie-sa-fie-sfarsitul-pandemiei.html

Implantable microchip: the futuristic controlled drug delivery system  https://www.tandfonline.com/doi/full/10.3109/10717544.2014.903579