joi, 22 iulie 2021

Presa boalelor. Știrea de astăzi

Știrea de astăzi, venită de la “specialiști” - fiindcă ei își arogă dreptul de a ne controla toată viața (deși noi le-am spus că nu le permitem) - e că s-au înmulțit cazurile de viroze respiratorii și enterocolite la copii și, atrag ei atenția autorităților, asta se-ntîmplă din cauza relaxărilor. Deci, să observăm că, “interdicțiile” nu mai sunt apelate doar pe motiv de pandemie covid, ci tind să devină normă. 

Știrea care vine de la imunologi, și avertizează că izolarea copiilor în case duce la scăderea imunității și îi face victime sigure ale virozelor, mai ales la iarnă, cînd ne vom lăuda iar cu covidul, să n-o dați! Să n-o dați, fiindcă urmează campania cea mai criminală, a vaccinării copiilor cu vaccinul care nu e vaccin!

Asta, pentru că, nici CNA nu e C.N.A, nici Justiția nu e Justiție, nici Parlamentul, SRI-ul…

Apoi, sper că mai toată lumea a fost atentă la injecțiile din televizor.

 

Sper că ați prins știrea din viitor, conform căreia, așa cum bănuiam și-am spus odată, se pregătesc alte și alte PCR-uri de depistare a altor și altor boli, pentru care se pregătesc alte și alte vaccinuri.

Înțeleg că, pe timpul pandemiei, medicamentele au ajuns în coșul zilnic, ăla cu produse de larg consum, așa că, de ce n-ar fi și vaccinul tot acolo.

Știu pe cineva care, mînat probabil de hăitașii din televizor, s-a dus să se caute, nu-i așa, la inimă. A aflat că e hipertensiv și a primit tratament. Hotărît să abordeze un “stil de viață sănătos”, n-a mai fumat, n-a mai băut, n-a mai mîncat (a slăbit), apoi s-a dus înapoi la doctor, să vadă dacă și-a reglat tensiunea și să renunțe la pastile. I s-a spus că oricum nu poate să mai întrerupă tratamentul vreodată fiindcă, medicamentele astea, odată luate, trebuie să le iei toată viața, altfel mori. Îmi spunea cineva că, acum, îl vede din ce în ce mai trist.

Știți, toată lumea cunoaște, fiindcă e la modă, pe cineva care a murit de covid. Eu știu numai oameni care au murit fără motiv și fără covid, destul de probabil, din cauza stresului covid.

În fine, să ne amintim că “pandemia” a început demult. Cel puțin, de cînd, “după noile norme”, valorile considerate normale au fost modificate, pentru ca hipertensiunea, colesterolul, diabetul să facă “explozie” în programele de bal-mascat, numite știri. Tumorile sunt, mai nou, și benigne (în DEX nu există așa ceva), iar vaccinurile pentru copii se fac la grămadă, cite șase. Dar, în fine, dacă nu s-a demostrat…

Cît dă prost să fii, să crezi că Big Farma vrea ca lumea să fie mai sănătoasă și guvernele să cheltuiască mai puțin cu sănătatea populației? Și asta prin așa-zisa “prevenție” care înseamnă tocmai consum de servicii medicale și medicamente la scara cea mai largă, înclusiv de către oameni care n-ar fi avut niciodată nevoie de ele.



Am colesterolul 245, buletinul de analiza imi da aceasta valoare in chenar negru si in dreptul ei scrie: “above normal range”

Sefa laboratorului, cand mi-a inmanat buletinul de analiza, m-a rugat sa stau jos.

Vecinii si cei din familie sunt ingroziti…”  https://gandeste.org/analize-si-opinii/colesterolul-cea-mai-mare-inselaciune-a-secolului/22464/



Și, dacă, Pandemia este despre acoperirea greșelilor științei iar vaccinarea despre ștergerea urmelor?

Partea frumoasă este că, această nouă generație de vaccinuri are deja masa pregătită. Ea este formată din cei vaccinați cu forța care sunt mai sensibili în fața variantei noi. Și care, probabil, vor și mai sensibili în fața variantei…”  https://gandeste.org/analize-si-opinii/dan-diaconu-daca-se-confirma-zvonurile-tocmai-persoanele-vaccinate-vor-avea-cea-mai-mare-bataie-de-cap-cu-varianta-delta/120998/