vineri, 12 octombrie 2012

CRISTIAN SIMA –BROKER




După cât se pare, brokerul Cristian Sima a dispărut cu banii sau fără banii clienților. Omul e cunoscut publicului larg din televiziune, prima dată l-am văzut la Realitatea,și cunoscătorilor din regimul communist. Este tipologia copilului român genial care câștigă olimpiade internaționale, își dă doctoratul până la 30 de ani, ajunge professor universitar și, dacă nu-l paște vre-o năpastă, o ține tot așa. Sigur, e vorba de copilul deștept authentic al nației nu de mediocrii zilelor noastre care și-au umflat CV-ul cu diplome ca Odiosul și Sinistra.

La televizor omul era foarte convingător, părea că știe tot timpul ce vorbește și dădea peste nas oricui se dădea mai mult decât era. Acum, că “a dispărut”, mulți palavragii au impresia că ei l-au mirosit de la început, că nu inspira încredere și că ei, spre deosebire de “investitorii” care-și plâng acum de milă, nu s-ar fi păcălit. Nouă ne-a atras atenția, în alt fel decât de bine, de două ori: o dată când, cam arrogant a spus că el făcea parte din spuma inteligenței românesti și, deși nu era de contrazis, faptul că Voiculescu a spus despre el însuși că făcea parte din “elită”, nu ne-a sunat bine și a doua oară când, în perioada de “austeritate”, el spunea că, banii din rezerva BNR ar trebui “investiți”, ca la Bursă.



Altfel, omul nu dădea semne c-ar fi “escroc”, cum déjà a fost etichetat. Deocamdată apar “scrisori” care-i sunt atribuite și care dezvăluie una-alta despre investitorii rămași nesatisfăcuți. Printre altele se spune că aceștia ar fi câștigat mai mult decât au pierdut, lucru pe care, la fel, l-am mai auzit după prăbușirea FNI. In orice caz Dan Diaconescu, Ioana Tufaru, Gigi Becalii băgat în PNL și presari îndesați în politică, bărbac-șu lu’ Nicoleta Luciu, new entry,  s-ar putea să se fi lansat prost dacă va continua Cristian Sima să trimită piedici epistolare în calea uitării.

Şi bine ar fi! Te rugăm, brokerește ceva să-i băgăm în faliment p-ăștia!




joi, 11 octombrie 2012

STIRILE PRO-TV



STIRI CA-N VIATA, VORB-AIA!


Aseară, Stirile Pro-tv au fost un back-up pentru Măruță, un fel de Happy Hour în formă continuată. Principala emisiune de știri a celui mai titrat post de televiziune din România, prezentată de cea mai bună prezentatoare din România a debutat în forță cu știrea de interes național despre bărbatul Nicoletei Luciu care și-a pălit amanta pe iaht. Intâmplarea, care zăcuse nebăgată în seamă pe toate ziarele a fost sucită și pe-o parte și pe alta și din studio și de la fața locului, probabil, un preambul a ce va să vină în emisiunea tabloidă de după știrile de oră 5.

A urmat informația care ar fi încăput la știri pe scurt despre Dan Bittman care și-a desfundat o arteră tocmai în Germania, apoi interviu cu “Mama Zina” care “rupe tăcerea” și povestește ce bine e la azilul de 5 stele cu mobilier de două stele și cu doctorul care o servește cu “bănănuță”, urmat de o curățire la moaștele Sfintei Parascheva însoțită de o poveste de viață a unei credincioase căreia, după ce s-a rugat, i-a trecut un vânt pe la ceafă. De altfel, pelerinajul, care ține vre-o săptămână, beneficiază de reclamă mai ceva ca o stațiune la mare în sezon, având în vedere că “turiștii” sunt în jur de un million iar cazarea are prețuri de lux. Asta e aFacerea Lumii!
 
Abia pe la 19:20 a trecut cu viteza sunetului știrea despre inflația crescută până hăt! la 5,3% care, mai bine era dusă la Sfânta s-o mai potolească. Şi, dacă nici asta nu va luat pe sus, nu-i nimic, Stefan Bănică-junior pregătește “surpriză după surpriză”. In ordinea asta și câte una pe rând nu îngrămadite cum ar fi “Surprize! Surprize!”. El mai cântă ceva, de data asta, mai altfel, nu cine știe ce, cât să se vândă. El cu Marius Moga au combinat niște triluri-stiluri cu soul și le vor povesti doamnelor dezamăgite de viață “Ce e dragostea?” văzută de la mică altitudine.
 
Pe final, ca să încheie într-un ton optimist, mai ales pentru cei care “o încheie” mai curând, un doctor care a stat în coma a scris o carte, unde altundeva decât în SUA, la ei e foarte profitabil să fii fost ca și mort și, ce să vezi, Raiul există! E o chestie cu râme, fluturi și nori roz pufoși.
O seară excelentă!

joi, 4 octombrie 2012

GRATIEREA




10 000 euro ptr. ca isi bate joc de fata Andei Calugareanu
Eterna și fascinanta Românie post-decembristă n-a făcut decât să confirme zisa că va compromite până și democrația. După ce a debutat în forță cu o “revoluție” televizată transmisă în toată lumea, a făcut ordine în democrație cu câteva mineriade apoi a tras o suspendare la intimidare acum câțiva ani, recent, au forțat cu un puci parlamentar susținut de trusturi de presă și alți ziariști pe interes. Protagoniștii umplu, în continuare, ecranul, ca într-o grațiere perpetuă.

In ceea ce privește produsul uman, țara a dat lumii cerșetori care vor să strângă de la 60 000 în sus, hoți, stăpâni de sclavi, în principal proxeneți, retardeaua ca cultură, recorduri inutile, pe Adrian Severin ca politician descurcăreț și pe tăunele Gigi Becalii, neștiutorul de carte și ghidul spiritual al nației trimis la Europa de presă. Ca să ne reprezinte, să vadă și lumea cum suntem noi!
Inăuntru a fost construit un capitalism de carton, o democrație obscenă, o biserică la 1000 de oameni, magazine de diplome, divertisment pe seama săracilor și a înapoiaților mintal și o economie în care cea mai răspândită meserie e cea de paznic.

Suntem o țară de oameni pașnici care merg cu cuțitul la cârciumă, ospitalieri, străinii sunt întâmpinați cu prostituate din belșug și bătuți dacă nu achită nota de plată umflată, filosofi, nici o idée practică nu răzbate din tonele de vorbărie zilnică, credincioși, sute de moaște adună obolul de la milioane de cotizanți, ne apărăm nevoile și neamul, violuri în familie, neamuri întregi angajate la stat, ținem cu strășnicie de tradiție iar, în tradiția populară circulă în parallel cu moneda oficială o altă monedă: “dreptul”.

Evenimentele recente au arătat că putem să reciclăm democrația și să-i dăm orice formă așa încât președintele României să primească vizite oficiale într-un garaj în timp ce, în fruntea țării se așează, cu de-a sila un Bagabont iar, în capul guvernului stă un Ou ceaușist clocit de unul Năstase care e acum la pușcărie.

Şi cu minoritățile conlocuim în armonie, că, doar, ce rău putea să facă un UDMR-ist la Cultură decât să dezgroape domnitorii din Tara Românească, să-i caute la AND-eu să vadă dacă, nu cumva, sunt unguri sau reprezentanții țiganilor (Mădălin Voicu, Nicolae Păun)care propun grațierea în masă a deținuților cu condamnări sub 6 ani. Aștia din urmă mizează pe susținerea “ilegaliștilor” din parlament care, abia așteaptă, să-și recupereze confrații din pușcărie. Cu legea asta, sper că s-a terminat definitiv  discuția despre discriminare!

Se pregătește Constituția țării: USL-iștii ar vrea să-i ia poporului dreptul de a-și vota președintele și să păstreze “averile nejustificate”, UDMR-ul vrea să-i scoată din cap “statul național” iar dreapta îl păzește să-l transforme din “stat laic” în creștin și să interzică avorturile.

“CRIZA” mondială, care e o criză totală, criza economică fiind doar o consecință,  va dura până în 2019 iar cei care se ofticau că nu suntem băgați în seamă, să stea liniștiți, noi vom fi miezul!  



UPDATE:  www.romanialibera.ro Ponta vrea ca serviciile de informaţii, parchetele şi CSM să funcţioneze sub CONTROL parlamentar
5 Octombrie 2012
"Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Bratislava.”

 
Mercurialul tabloizilor:
 Cătălin Măruţă, "specialistul show-urilor tabloide de după- amiază, este pe locul trei, prezentatorul "Happy Hour" încasând, conform surselor EvZ, 15.000 de euro, lunar.

Nu stau rău la capitolul "salarii" nici alţi prezentatori de emisiuni de divertisment: Dan Negru (Antena 1) - circa 14.000 de euro, Adrian Artene (Acasă Tv) - circa 13.000 de euro, Simona Gherghe, Dan Capatos, cuplul Răzvan şi Dani (Antena 1) - în jur de 10.000 de euro fiecare, Ilinca Vandici (Acasă TV) sau Mădălin Ionescu (Kanal D) - 8.000 de euro, Mihai Morar (Antena 2), 6.500 de euro, Adelina Pestriţu (Kanal D) - peste 4.000 de euro, Daniela Crudu (Antena 1) - peste 2.500 de euro. “

vineri, 21 septembrie 2012

URSUL DE DAMBOVITA SI OMUL DE NEANDERTHAL

Sălbaticul, care nu s-a tras bine din comunismul ceaușist și nici nu pășește în lumea civilizată, și-a făcut un obicei ca, de câte ori are ocazia, să-i pice pe câinii fără stăpân pe care tot el îi lasă să se înmulțească și pe urșii deveniți gunoieri fiindcă tot el le invadează habitatul și le fură mâncarea ca s-o vândă. Ce să mai vorbim de habitatul nostru, pentru că déjà  suntem ținuți ca într-o rezervație!
Indolenții cronici, însă, trec cu mare ușurință, dacă nu se poate cu bășcălie, peste orori ca violuri în masă asupra bătrânelor, capitol la care suntem unici, omorâtul în bătaie al copiiilor, omorâtul cailor legați de copac de către un grup de alcoolici care se întreceau cine să ajungă la jugulară, hrănitul tigrilor de la Zoo cu câini comunitari, ațâțarea, de către tineri proști, cu creierii prăjiți de etnobotanice, a propriilor câini asupra amărâților fără stăpân, probabil ca să-i pregătească pentru lupte etc. Dacă indolența nu e de ajuns, atunci autojustificarea și autocompensarea morală sunt bine antrenate ca să-l integreze pe omul din Neanderthal în era calculatoarelor. De exemplu, am avut știre cu copil de 9 ani care era “prostituata satului” sau cu incest la care sătenii au reacționat dur asupra fetei că și-ar fi ademenit tatăl dar ne cuprinde frica păcatului când vine vorba de întreruperea sarcinii la fetițe violate.
Fiecare își face rost de o compensare morală care să estompeze realitatea, de la cel care crede c-a acceptat dictatura pentru că era timorat de muncitorul “semizeu”, o minciună copilărească, până la cel care merge la “moaște” să facă o “vrajă” cu pretenția că se căiește în fața lui Dumnezeu și face un sacrificiu.
Incapabil să-și recunoască propriile greșeli sau să se oprească la timp, Sălbaticul se repede asupra tuturor ființelor fără apărare pe care vrea să le domine sau pe care-și varsă nervii strânși ghem în ani de neputință încleștată.  Cel care respinge violența fizică, Educatul, se exhibă prin comunicare agresivă și autojustificare prostească iar imbecilităților pe care le comite le dă dignostice savante.
De exemplu, lovitura de stat pe care au încercat s-o dea, în vara asta seacă, înțelepții nației și instalarea unui Bagabont în fruntea țării, fentând alegerile, s-a numit “ exercițiu democratic” și a fost justificat în fața Europei care nu l-a înțeles ca ținând de “cultura politică” autohtonă. In fapt, cultura tribală a răsculării împotriva președintelui ales a unui parlament autointitulat putere absolută,  a presarilor care și-au depășit atribuțiile și, în general, a celor care vor să trăiască în legea lor. Cu toții au făcut un “joc democratic”.
Tot așa cum, antrenorul de karate pedofil aproape râdea când spunea că nu le-a violat pe fete, a fost doar sex oral, adică o “joacă”, zicea el.
“Joaca”, în țara unde există o bătaie tradițională cu bâte între bărbați mascați, care se lasă cu morți, unde săteanul pleacă de acasă la cârciumă cu cuțitul în buzunar, unde “părintele” o mușcă pe enoriașă de buză și unde “jocul democratic” e lovitura de stat, a transformat și vânătoarea într-un braconaj de o violență dementă.
Braconajul fiind jocul de “sezon”, presa și sălbaticii s-au năpustit asupra unui urs care a omorât un “om”, cumsecade în tribul lui. Victima punea capcane pentru urși pe care-i vindea apoi, altor iresponsabili. Bătrânul de 71 de ani împreună  cu altul mai tânăr aflat în faza de inițiere, a prins un urs în laț, unde l-a ținut mai mult de 24 de ore apoi, amândoi au încercat să-l omoare împungându-l cu un fel de suliță improvizată dotată cu cuțit în vârf. Au tot înțepat ei ursul prins în capcană fără să-i vină de hac până când “fiara” (cum îi zice presa), după atâta zbatere, a scăpat și l-a omorât, de frică, pe ăl bătrân. Acum, toată suflarea dâmbovițeană caută animalul ca să-l împuște pentru că, sigur, ursul…era turbat!



vineri, 14 septembrie 2012

ROMANIA TURISM


EXPLORE THE CARPATHIAN GARDEN

Turismul românesc, la fel ca restul economiei naționale, a fost distrus după revoluție, în mod intenționat, din prostie sau pentru că nu s-au înțeles care să-l prăduiască. De exemplu, la Voineasa, povestea cineva că sindicatele au ținut cu dinții de patrimonial stațiunii ca să nu-l ia partidele. Rezultatul e că hotelul Motru arată jalnic, în ciuda amplasamentului spectaculos și deservește în continuare doar bugetarii. Restul stațiunii, care ar fi putut fi o mină de aur pentru turism, inclusiv din import, arată cum și e, adică o tristețe comunistă lăsată în paragină de 20 de ani.
Cam așa arată stațiunile în țara noastră, mai ales cele balneare care, ori s-au închis imediat după revoluție ori trăiesc din bilete ieftine de tratament plătite de stat. In rest, hoteluri închise pe motiv că nu s-au înțeles “Boiericii” de la OJT cu ăia de la ONT cu ăia de la sindicat și cu nesătuii intrați în politică. De fapt, o vreme, o parte însemnată din patrimonial touristic a fost trecut la “protocol” și n-a produs dividende  decât după ce cuponiada a fost cumpărată de Gelsorul lui Vântu.
Restul hotelurilor au fost date în locație de gestiune, un fel de exploatare până la ruină sau au fost cumpărate  de speculanți ca Copos, care le  țin închise până le-o crește prețul. Mazăre, a desăvârșit opera transformând în favelas stațiunile civilizate de pe litoral.
Pentru ce-a mai rămas s-a făcut un minister al turismului condus de Elena Udrea care a muncit cât a putut dar în gol pentru că nu le vede. N-are spirit de organizare și nu vede nici în ansamblu, nici în detaliu tot așa cum nu se vede nici pe ea.
Pe scurt,  ar fi trebuit puse la punct niște reguli, universal valabile, fără de care nici o astfel de unitate să nu poată funcționa și, ca să fie sigură treaba, s-ar fi cerut școlirea tuturor angajaților, până la femeia de serviciu. Cel mai curat am găsit la o pensiune din Arad întreținută de un bărbat!
Pe scurt trebuie să știi cum e cu igiena ca să n-avem surpriza că îngrijitoarea se uită prin baie și, dacă arată curat, doar schimbă prosoapele pentru cei care urmează să vină(Reșița).
Binențeles, nemuritorul “N-aveți voie să folosiți toaleta dacă nu consumați” e un slogan la fel de plăcut ca “Trăiască republica socialistă sau partidul communist” cum am văzut pe undeva spre Herculane. Oricum, după ce dai comanda, poți să beneficiezi de toate serviciile toaletei  minune care-ți trage apa până pe încălțări. Ospătărița se strâmbă nemulțumită că iar s-a udat la WC-u.
Toaletele totuși sunt o problemă nerezolvată pentru care ar trebui să existe cursuri obligatorii iar Parlamentul să adopte o lege organică prin care să se stabilească un STAS în această privință. In celebra capitală culturală Sibiu, unde se mănâncă “tradițional”, adică mezeluri prăjite, toaletele sunt fie în stilul gotic, adică îngropate undeva într-un subsol unde se ajunge trecând prin ușițe secrete și lângă care, am înțeles că seara e bar, fie lângă bucătărie și servesc și ca spațiu de depozitat navete. M-a așteptat unu’ la ușa să bage niște lăzi!
Apoi, în restaurantele de tranzit  unde vine ospătărița la fel de plină de grăsime ca și ciorba din farfuria plină până la degete, toaletele faianțate sunt mai împuțite decât orice WC-u din grădină. Bine că aveau câini că, doar, cine poate să înghită atât!
Si, că veni vorba de mâncare, se spune despre români că nu comandă decât ciorbă de burtă și ceafă de porc. Ați încercat vreodată să comandați altceva? De exemplu o tocăniță de ciuperci care părea mestecată și scuipată, spaghete Carbonara care erau o ciorbă de brânze iar pieptul de pui la grătar era pingea. Toate la niște prețuri incredibile!
In rest, peisajul e pigmentat cu ruine ale fabricilor comuniste  care, probabil, n-au murit destul cât să intre la casare, zone prin care te rogi să treci mai repede, de-asta, pentru turiștii străini, e nevoie de trasee fixe, pensiuni goale, hoteluri scumpe și în general, o țară în construcție dar fără architect, garduri urâte si gunoi de la un cap la altul.

A! In parcul din Târgu Jiu e un patron amabil care face o cafea bună!

joi, 13 septembrie 2012

La misère d’Europe

Zilele astea am ieșit în lume cum știm noi mai bine, prin veșnica problemă a țiganilor împânziți în toată Europa,  prin țigăneala europarlamentarului PSD către comisarul European pe Justiție V.Reding și prin țigănia Becală în care a fost aruncat un subiect extrem de serios cum este manualul de religie.Primul subiect de talk-show ne-a fost pus pe tavă de ministrul de interne francez care, ca și alți politicieni europeni, când scad în sondaje, mai expulzează romi. Intre două rambursări îi lasă să se pozeze cu miresele lângă Turnul Eiffel. Presa a prins din zbor subiectul mizerabil și de nerezolvat și i-a dat o tușă personală prin traducerea și adaptarea după nevoi a expresiei “la misère d’Europe” prin “mizeria Europei” chiar dacă și în alte limbi, inclusiv în limba română, mizer înseamnă, în general,  sărac. E ca și când “Les misérables” s-ar traduce prin “jegurile”. Altfel, subiectul a fost mestecat să treacă timpul și scuipat când s-a fumat pentru că, în realitate nimănui nu-i pasă de nimic. La noi în țară, țiganii au fost masați în zone unde n-au existat,  unde trăiesc din furăciuni și dau iama prin casele celor plecați la muncă în străinătate, unde, de altfel se vor și instala pentru că cine se mai întoarce în “mizeria” instalată în habitatul lui!
Intre timp, liderul grupului PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan i-a furat una cu reproș comisarei Reding, băsista dreacului!, pentru că s-a îmbrăcat în portocaliu și pe europarlamentarul de Dâmbovița l-au apucat parangheliile. Si Norica Nicolai și-a fluturat fustele amenințător. A fost mare șucăr în tabăra socialist-liberală!
Apoi, înapoi la origini, în capitala României, la RTV, s-a făcut terci subiectul manualelor de religie, niște mizerii care vor să pună jugul pe viața și conștiința copiiilor, gurul nației, Becalii, a insultat toată emisiunea invitații din studio. Apropo de asta, am observat că déjà, oameni care par cu mintea întreagă, încearcă cu disperare, ca niste copii amenințați cu bătaia, să dialogheze cu Gărgăunele ăsta. Ceea ce seamăna cu bancul cu psihiatrul care-i cere nebunului să nu dea muștele spre el.
Manualul de religie trebuie să stea în biserică, nu în școală! N-are voie biserica să “îngenuncheze” copilul în fața “omului bisericii” care, obligatoriu e “prietenul” lui! Manualul de pe vremea bunicii era o cărticică plină de povești din care copilul trăgea o învățătură, nu de popi puși în rând cu Dumnezeu.
Dar despre asta, se cere a se vorbi pe larg, mai ales că vine Campania electorală și, mai nou, ne-am pricopsit cu “dreapta creștină” care ca și Biserica, ne vrea “inima”. Banii nu le mai ajung, mizerabilii!


http://www.youtube.com/watch?v=a2_ss9y-VjE garou feat celine dion sous le vent