Ȋntr-adevăr, asta e cheia
zilei, dacă ne gȋndim la această etapă a tranziţiei, ca la o zi din viaţă.
Putem comprima, fiecare zi e la fel. Iar despre tranziţie, ne-a zis Nicuşor Dan:
mandatul lui e să facă tranziţia. Nimeni, oricȋt de patriot, nici nu l-a
contrazis, nici n-a explicat spre ce ȋnalte culmi ne mai ejectează şi ăsta.
Ȋn orice caz, nu e de
tipul tranziţiei lungi despre care vorbea Ion Iliescu – de la communism, la
capitalism - e o etapă care face tranziţia de la o ţară, la nicio ţară, care
trebuie să se ȋncheie cȋt mai rapid şi cu toată violenţa din dotarea statului,
fiind ȋmpotriva voinţei băştinaşilor. Iar Jandarmeria este violenţă. Una din multele.
Apără, printre altele, Instituţia Mirabelei – aţi văzut ce-a
spus Nicuşor Dan aseară: Mirabela a avut “ȋntȋlniri bilaterale” la ONU. Dacă nu
ne-am tȋmpit de cap, trebuie să fi rămas uimiţi de aceasta nouă formă de
relativizare a universurilor paralele. Sau a somnului conştient. Am văzut de
curȋnd că, oamenii de ȋnaltă ştiinţă ȋncearcă să creeze spaţiu nou din găurile
negre. Asta trebuie să fie.
De ce nu plecaţi din ţară! E un ordin, mai degrabă, nu o ȋntrebare.