luni, 13 iulie 2026

Tulburări (boli) mintale post-pandemice

 


Ȋn sfȋrşit, ȋnapoi cu picioarele pe pămȋnt! Un articol foarte cuprinzător şi util.

Din The Telegraph, Janet Daley, Britain’s mad lockdown experiment has damaged a generation of young people, 11 July 2026 https://www.telegraph.co.uk/news/2026/07/11/mental-health-young-people-lockdown-impact/

Afecţiunile psihice, diagnosticate dintr-un spectru din ce ȋn ce mai larg, sunt o consecinţă, chiar o epidemie post-pandemică, generată, ȋn mare parte, de măsurile restrictive din timpul pandemiei de covid-19 şi tind să devină o urgenţă din punct de vedere economic.

O mulţime de oameni, majoritatea tineri, se ȋncadrează, acum, ȋn categoria persoanelor cu dizabilităţi, care pot primi, pe o perioadă nedeterminată, poate toată viaţa, sprijin financiar de la stat. Iar costurile sunt immense şi planează suspiciunea că se poate profita, fără drept, de aceste subvenţii oferite, uneori, fără motiv aparent.

Mai ales că, diagnosticarea unor astfel de tulburări, de ordin mintal şi/sau comportamental, este destul de dificilă, simptomele fiind, mai degrabă, unele subiective, reacţii personale ȋntr-o situaţie dată. Pȋnă mai ieri “manifestări ale individualităţii”, adică ce ne deosebeşte ȋntre noi, acum, etichete cu diagnostic.

“A fi, mai mult sau mai puţin, sigur pe tine ȋn societate, mai mult sau mai puţin empatic, mai mult sau mai puţin adaptabil, decȋt ceilalţi, toate acestea erau variaţiuni dintr-un şir de posibile personalităţi. Nu există o singură modalitate “normală” de a face faţă lumii ȋnconjurătoare.”

Medicalizarea diferenţelor dintre oameni

Prin urmare, se pune problema, de unde şi pȋnă unde ţine o condiţie severă, care necesită intervenţia specialistului, şi ce reprezintă, de fapt, doar trăsături de caracter – timiditate, extroversiune, fobii – care nu incapacitează persoana şi care pot fi manageriate de aceasta şi tolerate de societate.

Deci, se-ntreabă autoarea, cȋnd devin introversiunea şi stȋnjeneala socială, la un adolescent, parte din “spectrul autist”? Cȋt de hiper-activ trebuie să fie un copil ca să se ȋncadreze la ADHD? Ținȋnd cont că, ȋnainte de noile norme, diferenţele dintre oameni erau binevenite, ca semne ale maturizării iar non-conformismul şi excentricitatea, motive de mȋndrie? Apoi, stările de spirit, formele uşoare de depresie şi anxietate, erau considerate, pȋnă de curȋnd, forme de răspuns, normale, ca urmare a evenimentelor diverse din viaţa reală, ȋn timp ce, acum, sunt considerate patologii.

Mai ales că, manifestările la vedere, nu sunt neapărat concludente. Un individ vesel şi competent poate ascunde gȋnduri suicidare, ȋn timp ce unul care se declară disperat sau este agitat, foloseşte aceste stări ȋn scop therapeutic şi reuşeşte să facă faţă singur, situaţiei.

“Deci, să lăsăm deoparte consecinţele economice, pentru moment. Există o miză mult mai importantă. Chiar presupunȋnd că, susţinătorii acestei aparente crize de sănătate mintală şi a programului social menit să trateze problema sunt pe de-a-ntregul bine-intenţionaţi, există un risc real, acela că suntem ȋn pericol de a medicaliza (efectiv scoţȋnd ȋn afara legii) diferenţele dintre indivizi, ȋn ce priveşte caracterul şi comportamentul – fragilitatea şi excentricităţile – care ne disting, ca oameni.”

Janet Daley

Janet Daley is an American-born conservative journalist, columnist, and philosopher and a long-standing Columnist and Leader Writer for The Telegraph. After moving to Britain in 1965, she spent two decades teaching philosophy at institutions including the Open University and the Royal College of Art. Her writing is deeply informed by her academic background and her journey from a political life on the Left (at Berkeley) to becoming a leading voice on the political Right in Britain. She has also served as a panellist on BBC Radio 4's Moral Maze.

“Lockdown was not just an inconvenience for them: a temporary disruption of everyday expectations. It was the loss of all those forms of contact outside of their immediate families which are essential to healthy emotional maturity. When it ended, teachers reported that many children were entering primary school without basic verbal and behavioural skills.”

https://www.telegraph.co.uk/news/2026/07/11/mental-health-young-people-lockdown-impact/


Cultura anxietăţii  https://antipresa.blogspot.com/2024/07/cultura-anxietatii.html

Cultura confesionalului  https://antipresa.blogspot.com/2025/01/cultura-confesionalului.html

MARKETIZAREA DEPRESIEI  https://antipresa.blogspot.com/2014/03/marketizarea-depresiei.html

Ȋnalta Curte se droghează? Ştiaţi că ADHD e o boală mortală? https://freefrompress.blogspot.com/2025/01/inalta-curte-se-drogheaza-stiati-ca.html

Pansamentul alb. Arta nepăsării https://antipresa.blogspot.com/p/pansamentul-alb.html

Anxietate climatică. Veşti bune https://freefrompress.blogspot.com/2024/06/anxietate-vesti-bune.html

Şi ce dacă, plouă? https://freefrompress.blogspot.com/2025/10/si-ce-daca-ploua.html

Ține capul deasupra apei! https://antipresa.blogspot.com/2025/06/tine-capul-deasupra-apei.html

Donald Trump atacă “spectrul” autist https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/donald-trump-ataca-spectrul-autist.html


Efectul Clever Hans  https://antipresa.blogspot.com/2025/09/efectul-clever-hans.html

Ziua Copilului: Tulburarea de opoziţionism https://freefrompress.blogspot.com/2023/05/ziua-copilului-tulburarea-de.html

Valijoara de urgenţe https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/valijoara-de-urgente.html

Hotelul Ȋn linia ȋntȋi https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/hotelul-in-linia-intii.html

Noul trend: Cu susu’-n jos https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/noul-trend-cu-susu-n-jos.html

Elitismul de mucava. Azi “mȋncatul sănătos” https://antipresa.blogspot.com/2024/05/elitismul-de-mucava-azi-mincatul-sanatos_21.html

Interviul care rezolvă condiția umană https://antipresa.blogspot.com/2022/07/interviul-care-rezolva-conditia-umana.html

Din ce sunt compuse ŞTIRILE din Romȃnia https://antipresa.blogspot.com/2017/10/din-ce-sunt-compuse-stirile-din-rominia.html