vineri, 9 septembrie 2022

“London Bridge is Down!” Atenţie, cad poduri!

 


“Veţi recunoaşte, deci, că este un progress remarcabil faţă de ceea ce se petrece în natură.

……………………………………………………

Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj de incubatoare, în timp ce creioanele studenţilor mîzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; fireşte, mai întîi le vorbi despre introducerea lor chirurgicală:

-Operaţia e suportată voluntar pentru binele Societăţii, ca să nu mai vorbim de faptul că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe şase luni.” Aldoux Huxley/ Minunata lume nouă



Breaking News: Cad poduri, bate vîntul frunza-n coduri şi viaţa ni se strînge ca un burete!

Timpul prezent nu mai există, doar planuri de viitor suflate prin mesageria centrală. Weekendul se apropie încă de joi, o săptămînă ploioasă după o vară secetoasă e o discuţie tîmpită despre cînd scăpăm de ploi, iarna care se apropie cu frig şi întuneric în case (în mod intenţionat) e doar un detaliu călcat şi lipit sub pantofii echipei de “excelenţe” în “politici climatice” –  Prim - ministrul viitorului militar şi Lampa de semnalizare de la Cotroceni – care ne abate atenţia spre 2030, 2050 – o lume fără carbon (pentru proşti!), în care nici puful de păpădie nu se mai umple de praf; partidele ne invită să le votăm ca şi cînd ar avea loc alegeri duminică iar UE medicalizată ne previzionează tulpini şi mai periculoase de omicron. Normal, laboratoarele pandemiste sunt încă în picioare iar pericolul să ne dea, din nou, la moleculă, chiar există! Imunitatea, aşa cum ne-au informat adevăraţii oameni de ştiinţă, este de multă vreme ţinta nebunilor speriaţi că pierd controlul. Dacă o altă pandemie prin vaccinare nu s-o mai putea…

Breaking News: Marea face valuri! Salvatorii îi caută pe înecaţi.

luni, 5 septembrie 2022

Început de an şcolar

 


Copiii trebuie să “slujească biserica, patria şi neamul”. În ordinea asta. Aşa am auzit-o astăzi de la preotul prezent la deschiderea de an şcolar. (Copiii nu trebuie să slujească pe nimeni!)

Directorii de şcoală au ţinut şi ei, ca de obicei, discursuri plictisitoare, indiferente. Urăm sistemului de învăţămînt mult success pe viitor, pe care îl susţinem cu doar cîteva exemple, fără ştersături:

Ȋntre Bălţaţi şi între Iaşi”; “a mers în piaţă (Piaţa Unirii) cu gînd premeditat”; “a avertizat-o c-o va ucide”. “Au fost aduse jucării dar au fost aduse şi baloane”; “cauzele provocate de la războiul de la graniţă”… (Dorel jurnalistul)

Cred că m-a învins sistemul.

miercuri, 31 august 2022

Mi-e frică… şi sufăr

 


Mi-e frică să nu mă transforme Eminescu în floare de nufăr. 

Acum, că m-am hotărît să mă aşez în poziţia lotusului şi să mă dau în zen pînă la cutremurul din martie. Şi după aia, dacă-mi mai permit.

vineri, 15 iulie 2022

Politicieni și paparude

Sfîrșitul condiției umane Parlamentule, ești terminat! Ciuma roșie din perspectivă științifică. Ciuma neagră din perspectivă apocaliptică  https://antipresa.blogspot.com/2022/07/sfirsitul-conditiei-umane-parlamentule.html#more   Partea a VI-a, ultima

Mai întîi o precizare: Copiii n-au ce căuta la marșurile de protest unde sunt revendicări specifice adulților! Copiii trebuie să-nvețe carte și să se joace, vor avea tot timpul să se confrunte cu tîmpeniile și ororile maturității.

Seceta pedologică. Ce-o fi seceta pedologică?

marți, 12 iulie 2022

Simulatorul de catastrofe


“Președintele și Primul ministru se întrunesc de urgență

Presa transmite știri false

Se înregistrează o creștere neobișnuită a cazurilor de îmbolnăvire cu ceea ce pare a fi gripă, în zona în care locuiești

Un caz de gripă umană cu un nou tip de virus gripal e confirmat în țara ta

Rezultatele testelor sunt întîrziate din cauză că laboratoarele nu mai fac față, fiind supraîncărcate

Nu mai sunt locuri în secțiile de Terapie Intensivă

Camerele de așteptare din spitale sunt luate cu asalt

Partea a V-a

Despre “colaboraționistul de integritate” și poziția morală semi-bipedă

 Abia acum devine interesant!  https://antipresa.blogspot.com/2022/07/interviul-care-rezolva-conditia-umana.html#more

joi, 7 iulie 2022

“Sound and safe”

Despre sfîrșitul condiției umane

Partea a IV-a

Despre Anticorupția sufletului. Acum și-n România

https://antipresa.blogspot.com/2022/07/sfirsitul-conditiei-umane.html

Good Health or Good death? În fine, avem și-o veste - șoc de bună.  https://antipresa.blogspot.com/2022/07/good-health-or-good-death.html


“Dacă vrei să faci lumea mai bună, începe prin a face oamenii să se simtă în siguranță!” - Dr. Stephen Porges

Nu se poate, nu? Atunci s-o facem să se simtă atacată, bolnavă și neputinciosă, așa încît să trăiască prezentul continuu ca pe un viitor nesigur, fiindcă se plătește mai bine.

În ciuda optimismului unor analiști care au pus cruce globalismului, dar și a dezertării cîtorva șobolani, secta încă luptă pentru cauză. În fond, nici nu știm exact care sunt obiectivele acestei povești sau cine sunt acești ciudați (adică altfel decît noi, niște anti-noi), în afară de faptul, evident, că se învrednicesc cu înghițirea hulpavă a cauzelor bune.

Imaginați-vă că vă aflați pe un aeroport și vi se rătăcește bagajul iar angajatul (sau robotul) responsabil cu asta vă indică să luați orice…  https://freefrompress.blogspot.com/2022/06/pachetul-de-stiri.html#more


Space: Above and Beyond - Patsy Cline - Never No More  https://www.youtube.com/watch?v=e523K6Nho1Y

joi, 30 iunie 2022

Meteorologii trag un semnal de alarmă: Pandemie de…temperaturi resimțite

FOTO. APOCALIPSA TV. Mostre.  https://freefrompress.blogspot.com/p/blog-page_4.html


Meteorologii… Să nu-i uitați nici pe ei în 2024!

Temperatura din bară - 93°F

Raining off and on

Cea mai caldă zi de 2 februarie din ultimii 60 de ani, cele mai calde opt zile din luna mai sau iunie (nu contează) de cînd se fac măsurătorile, cel mai călduros an global – toate sunt junk science. Sunt nerelevante, iar în timpul ăsta nu se face nimic pentru ca deșeurile rezultate în urma acestui system nenorocit care te obligă să arunci electrocasnicele și automobilele cînd ies din garanție (sunt aproape întotdeauna ireparabile) să se împuțineze.

Temperaturi resimțite? Vax! Nu toată lumea resimte la fel. De ce credeți că, la 40°, întîlnești cîte o pensionară mergînd agale sub soare, iar cînd cînd o întrebi: De ce, Doamne iartă-mă, ați ieșit… femeia lui Dumnezeu pe căldura asta, la prînz, din casă? – ea îți răspunde: Păi, trebuie să mai ieșim și noi să luăm aer!

luni, 27 iunie 2022

Pachetul de “știri”

 


“Are we human/ Or are we dancer?”  - the Killers

Imaginați-vă că vă aflați pe un aeroport și vi se rătăcește bagajul iar angajatul (sau robotul) responsabil cu asta vă indică să luați orice geantă de călătorie vă vine la-ndemînă, pentru că, oricum, toate sunt la fel. Aceeași periuță de dinți, aceeași pasta de dinți, cu fluor – evident, poate să difere doar aroma, dar nu e ca și cînd n-ați fi obișnuit cu mirosul de căpșuni, în loc de mentă - de exemplu, de vreme ce săpunurile, produsele de patisserie, rafturile supermarketurilor și deodorantele folosesc aceleași mirosuri, standard. Apoi, tricourile, lenjeria de corp și alte obiecte de îmbrăcăminte, mărime universală - croite și inscripționate după ultimul model de uniformă, e imposibil să nu vă vină iar, în ce privește trusa medicală, știți bine că nu veți avea nici o problemă, pentru că obligatoriu va conține medicamentele împotriva bolii de anul acesta. Te îmbolnăvești de ce avem pe stoc.



Ieșind din aeroport, vă întîlniți cu tarabele de presă liberă, recent verificată la unghiuțe și trusa de liberă exprimare de către vicepreședinta Comisiei Europene și, dacă nu vreți să vă suciți gîtul după monitoarele de știri alimentate de panouri solare, răspîndite pe marginea drumului, vă însușiți, în baza cărții de identitate digitală, un ziar cu știri calde. Oricare, toate sunt la fel de calde.

luni, 20 iunie 2022

Securismul nu e securitatea comunistă

“Interviul care rezolvă condiția umană și salvează lumea” “Cel mai important interviu din toate timpurile”

https://antipresa.blogspot.com/2022/06/interviul-care-rezolva-conditia-umana.html


Motto: Ȋn viață trebuie să ai garanții, nu încredere.

Ce cuvînt e ăsta, securism? Cine l-o fi inventat, că-n dicționar nu există. Nu de alta dar, dacă va exista vreodată, n-aș vrea să-i dea un exponent al Serviciilor definiția.

Securismul nu e securitatea comunistă. SecuritateTotalitatea organelor de stat care au sarcina de apărare a orînduirii sociale și de stat prin urmărirea, descoperirea și lichidarea uneltirilor și acțiunilor dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii socialiste (din DEX)

Deci, Securitatea apăra o orînduire, Securismul este o orînduire.

Spotul din “pandemie” cu cetățeanul vigilent care te filează dacă ai venit dintr-o țară cu “risc covid” e securism. Pentru că nu apăra pe nimeni, de nimic, doar încerca să instaureze o orînduire fantomă, vînînd dușmani ai noului system. De valori, desigur.