Multinaţionalele, subiect de şantaj public, de la o
vreme, nu sunt puse să “plătească” impozit pe profit - deşi e chiar o directivă
europeană ȋn sensul ăsta - Vezi, Doamne, de frica ambasadelor.
Serios? Ce pot face ambasadele? Ȋşi iau jucăriile
(firmele) şi pleacă? D-aia sunt jupuite firmele romȃneşti, ca să nu plătească
multinaţionalele?
Uite, eu nu cred că multinaţionalele nu “plătesc”! Cred
că Statul ȋi jupoaie pe toţi. Ȋn curȋnd, multinaţionalele vor arăta precum
firmele de partid.
E ceva aici care distruge tot. Orice ȋncepe să prindă
o formă de normalitate primeşte un pumn ȋn cap, o piedică, o infiltraţie sau o
ştire-bombă care aruncă totul ȋn aer.
După care, sondajele s-aşează ca praful, peste moloz. Fiindcă, după cel mai prost romȃn, care e romȃnul sărac, practicant şi fără prezervativ, e romȃnul care alimentează sondajele. La egalitate cu ăla care comentează pe internet, ȋntr-un “privacy” absolut, doar presa, serviciile şi CNA-ul ştiu ce scriu ei acolo.
Şi, dacă toată lumea noastră e cioburi, să facem o
dezbatere, să ne indignăm şi să rȋdem! Asta ar fi soluţia noastră, cea de toate
zilele. Hai, şi-un ȋndemn la unitate, solidaritate sau chiar revoltă. Apoi, să
rȋdem, să-ncheiem ȋntr-o notă optimistă. Dacă nu şi nu, sportul naţional, care
nu topeşte grăsimea după burtă, e provocarea. Activiştilor din domeniu, de la o
vreme, nu le mai ȋncape limba-n gură.
Unii au rămas cu injecţia vaccinabilă ȋnfiptă-n ea şi
umblă să sperie pȋnă şi morţii din cimitire care s-ar putea ridica de Halloween,
să conteste măsurile covid.
Cohorta de sub pămȋnt e mai puţin disparată decȋt asta
de deasupra, unde nu mai poţi strȋnge nici de-o partidă de remy, nu mai spun de
vreun război, o mişcare socială sau vrăjeală politică. Pȋnă şi sondajele suferă
de fărȋmiţare. Doar nostalgia ceauşistă e mai adunată, cȋt să ai de unde s-o
apuci, ca s-o bagi ȋntr-un calup cu toartă.
Alţii se preocupă de ȋntărȋtări, aţȋţări, rȋcȋieli,
imputări nemeritate, ameninţări cu un viitor şi mai sumbru – dar nimic nu mai
ȋncolonează. Şi din nimic nu cresc procentele.
Oricum, nu ştiu de ce ne mai agităm: ţara are un conducător
pus şi, cine l-a pus, ȋl poate schimba cu el ȋnsuşi, timp de 25 de ani. Ȋn
douăzeci şi cinci de ani, generaţiile se schimbă, lumea se obişnuieşte cu
ȋntunericul, frigul, mobilizările, ura şi autorităţile.
Aud că, actualul ctitor biruitor va efectua, deja, o a
treia vizită de lucru la Antena 1, pentru un interviu. Nu voi viziona, că nu-mi
permit, s-a scumpit curentul.
O să stau ȋn black-out, la lumȋnare. O să scriu de
mȋnă şi-o dau olografă.
P.S. Nu mai bateţi la uşă, că lumea nu mai deschide,
de frica mobilizării!
