Stenograme din ambulatoriu

 

Stenograme din ambulatoriu

De unde reiese clar că P.F. pregăteşte acţiuni destabilizatoare şi haos

P.F: Acum trebuie făcut ceva. Mers peste ei şi... Dacă stăm nemişcaţi, suntem morţi… (vulgar, neinteligibili)

P.R. Ce facem şefu’? Interviu?

P.F. Musai! Ȋl mai ai p-ăla din grupul nostru PRAF…

P.R. (neinteligibil)

P.F. N-am ȋnţeles nimic.

P.R. Și mie mi-a luat ăla, frate!

P.F. Ce ți-o luat?

P.R. Fraza aia (neinteligibil)…

P.F. Ți-o luat-o de pe (neinteligibil)… ca s-o dea lu’ (neinteligibil)…

Asasinat politic: activistul de dreapta Charlie Kirk executat

 

Este vorba despre genul de activist, binecunoscut, care predică acel pachet obligatoriu de morală religioasă intransigentă, la care lumea ar trebui să se raporteze atunci cȋnd păcătuieşte. Există o teorie care spune că, omenirea trebuie să aibă, permanent, un astfel de set de reguli izvorȋte dintr-un concept şi o autoritate care nu pot fi contestate decȋt la biroul de sesizări şi reclamaţii al Bisericii.

N-am urmărit ce spunea acest tȋnăr, n-a fost nevoie – ştiu ce predică activiştii religioşi, dar nu voi vorbi despre asta fiindcă, deocamdată, e vorba despre o tragedie, tatăl a doi copii a fost asasinat, cel mai probabil, pentru că, o altă religie, nu-şi vede şansele de implementare, altfel, decȋt, prin debarasarea globului pămȋntesc de opoziţie.

Deci, e confruntarea dintre două religii, una cu vechime de două mii de ani şi-o panoplie ȋntreagă de sfinţi, care se raportează la o instanţă superioară, pe care, cei mai mulţi n-o contestă, ȋn principiu, şi alta care vrea să anuleze totul, cancel culture, şi să-şi pună proprii sfinţi, salvatori, pe pereţi.

Fac o paranteză, ateu şi agnostic, nu e tot aia, cel puţin pentru noi, mirenii. Le-am auzit folosite de-a valma, ȋn necroloagele care-l afuriseau pe Ion Iliescu, ȋn ziua cȋnd, fostul Preşedinte era condus, ȋn şuturi, spre groapă.

Cine să fie conştiinţa lumii: Soroş sau tot Isus Christos?

Lumea ȋncă nu s-a dezlănţuit!

 

Nu, lumea ȋncă nu s-a dezlănţuit. Ȋncă nu s-a ajuns la ghilotină dar ȋnceputul e bun. “Blocăm tot!”, asta e ce trebuie să reţinem, fiindcă ăsta rămȋne momentul T-zero.

Deocamdată, ȋn Romȃnia e bine. Nimic nu funcţionează dar nici nu iese din rȋnd. Se vorbeşte limba… ruşi, la toate posturile de televiziune, de unde şi această stabilitate, la care ţări, precum Franţa, America, Belgia, Germania, Marea Britanie, nici nu visează.

Fiindcă ele n-au un preşedinte voluntar, scos dintr-un algoritm soft, pe care ţara abia acum ȋl ia la cunoştinţă, de cȋnd se plimbă prin ţară sau iese, ȋndrăzneţ, la presă. L-aţi văzut azi, pe cȋnd se ȋncinseseră ştirile despre protestele violente din Franţa, cum a ieşit, dragu’ de el, să calmeze spiritele, cu propria prezenţă flexibilă, ca o salcie plȋngătoare care bagă-n defensivă orice fenomen meteo extrem? N-avea nimic de comunicat, propriu zis, doar ieşise la cules de ȋntrebări – pentru care, spre surprinderea mea, avea răspunsul prea pregătit.

Foarte interesant acest personaj. Nu ştiu de ce, dar pe mine nu m-a păcălit niciodată cu “autismul” şi gestica lui dreptunghiulară. Dar m-a luat prin surprindere la cultura generală care nu pare a fi doar ce-ţi rămȋne-n cap după ce-ai uitat tot. Contrazice imaginea de tocilar care ştie una şi bună, matematică, matematică, matematică. Doxă numai ȋntr-o direcţie.

Nţ! Articolul scris de el, pe cȋnd era doar o smicea ȋnfiptă ȋn activism, unde cred că zicea ceva de contractul social şi nu ştiu ce ideologie (eram in stare de şoc, am crezut că e un olimpic la lb. romȃnă şi filozofie cel care l-a scris), apoi, ȋn ultimul interviu, ne-a zis ceva de… umorile corpului? (nu cred că se mai foloseşte ȋn zilele noastre) iar astăzi, dacă vă vine să credeţi, a spus, citez, “Nu vedem emergenţă de reformă…”. Wow, măi!

Teoria conspiraţiei. Conspiraţionism

 

Ce e Teoria conspiraţiei? Ȋn niciunu caz, o conferinţă a medicilor – adică a unui grup de oameni de ştiinţă - care contestă eficacitatea injecţiei ARN-mesager şi buna intenţie din spatele acestui nou vaccin.

Teorie a conspiraţiei e dacă zic eu că, din cauza neȋncrederii ȋnfricoşătoare ȋn sistemul de sănătate publică – rezultat din managementul crizei covid - oamenii vor refuza vaccinarea şi orice fel de injecţii iar Organizaţia va angaja milioane de vaxeri care vor ȋnţepa populaţia, prin surprindere, ȋn locuri agglomerate, mall-uri, festivităţi, autobuze, la metrou, pe stradă etc. Dar nu zic.

Conspiraţionismul presupune să fii parte a unui grup care conspiră. De aceea, spre stupefacţia celor care doar fac opinie separată, presa covidienilor ȋi numeşte pe cei care contestă noua ordine, conspiraţionişti, de-a dreptul. Deşi oamenii nu pun nimic la cale, doar contestă. Ȋnsă, cel mai probabil, ȋn limbajul nou-vorbei, dacă nu cumva ȋn noua politică ecumenică, recalcitranţii – cum ȋi numeau şi comuniştii – sunt expediaţi direct la duşmanii de clasă care conspiră să dărȋme regimul. E şi multă frică, aici. Frică, frică, frică. Să nu sufle nimeni ȋn front, că s-ar putea prăbuşi ȋntreg eşafodajul. Atȋt de fragil şi nesusţinut e totul, ȋncȋt, la prima adiere de vȋnt se face praf. Iar Praful poate fi supus analizelor de laborator şi adevăruri secretizate ar ieşi la iveală şi-ar fi rostite public, devenind adevăr official.

Vaccinişti şi anti-vaccinişti

Acum, cei care s-au vaccinat cu toate vaccinurile copilăriei, unii şi-au făcut chiar şi-un vaccin-două covid dar, acum, contestă eficacitatea ăstuia din urmă, nu sunt anti-vaccinişti, cum ȋi numesc fundamentaliştii sistemului. Decȋt dacă, vaccinul ARN-mesager n-a fost cumva răstignit pe cruce şi-a ȋnviat.

Părinţii

 

Vremea mesajelor soft a trecut. Părinţii şi odraslele lor

Lumea se schimbă. Deocamdată, o parenteză pe alt subiect reizbucnit recent: dacă cineva ȋşi ȋnchipuie că va putea fi ȋnăbuşit, ȋn continuare, adevărul despre pandemie şi “vaccinul” covid, atunci, cineva n-a fost atent. Injecţia ARN-mesager, care, ulterior a primit o derogare şi s-a numit vaccin, a fost, ȋn varianta soft, un experiment, adevărul dur ar putea fi mult mai rău, după cum transpare din gura şi suflul activiştilor care au primit drept exclusiv de comunicare pe subiect. Trebuie potoliţi ăştia, din presă, care se cred miliţia covid!

The Independent: Introducing the new style of parenting - FAFO

Deci, lumea se schimbă. Trendul devenit viral, ȋn materie de parenting, este o schimbare care inversează stilul indus de porcăria globalistă, o ȋntoarcere la bunul simţ natural, ȋn care copilul ȋnvaţă, pe propria piele, ce ȋnseamnă să nu respecţi regulile universal valabile, ȋn care, evident, intră şi autoritatea părintească sau a profesorului, conştientizarea faptului că trebuie să-ţi porţi şi singur de grijă, renunţarea la prosteala datului cu fundul de pămȋnt atunci cȋnd nu ţi se satisfice orice toană – de regulă, indusă de influenţărismul plătit de sociopaţii care vor să tȋmpească lumea.

Deci, un număr crescȋnd de părinţi, resping modelul “gentle parenting”, ȋn favoarea unui nou stil, mai dur, un fel de “ȋnvaţă singur ce să nu mai faci” sau “dacă faci de capul tău, trebuie să suporţi consecinţele”.

Acum, nici pe departe nu e un stil dur, nu ne ȋntoarcem la bătaie, Doamne fereşte!, e vorba doar că se renunţă la cocoloşire excesivă şi excesiv de permisivă.

Era şi timpul, pentru că specialiştii din domeniile aferente au constatat că generaţiile educate de ei au ieşit prost de tot.

Schimbarea vine cu o ȋncălzire uşoară, exemplificată ȋn Wall Street Journal: “Nu vrei să-ţi iei pelerina? Atunci, o să te-ntorci acasă prin ploaie. N-ai chef de lasagna la cină? Lasă, că nu mori, tu, pȋnă la micul dejun. Iar ţi-ai lăsat jucăriile pe jos? Acum caută-le ȋn coşul de gunoi, sub lasagna pe care nu le-ai mȋncat.”

Excepţie? Nu, ȋn Romȃnia!

 

Cȋteva observaţii, ca spectator.

Ȋn Romȃnia nu există excepţii. Nici una, nici zece, nici o mie. Ȋn Romȃnia, excepţia devine regulă, pentru 50% din populaţie, cu o viteză de propagare de nivel 5G, chiar dacă se face doar cu o circulară. De aceea, dacă vrei să le dai magistraţilor pensie de 25 000 de lei, trebuie să le faci salariul de 50 000 de lei, şi-nchei discuţia.

Ȋn Romȃnia, nu se poate face nicio reformă, niciodată, decȋt plecȋnd de la analiza imparţială a regimului ceauşist, cu tot ce a produs el ca system corupt şi dictatorial. Cel mai rău communism, o fundătură, chiar şi pentru vechiul bloc communist, singura speluncă unde i se aduceau omagii conducătorului iubit, ca ȋn Coreea de nord. Noi aveam antenă de bulgari, pentru Dumnezeu! Ni se părea că acolo e occident, faţă de ce era la noi. D-acolo, din ceauşism, i-am moştenit p-ăştia cu sete de activism şi propagandă care ne umplu de scȋrbă viaţa, chiar şi 35 de ani mai tȋrziu. Care nu ştiu de unde, dracu’, au apărut, fiindcă, pe unde am fost eu, toată lumea dădea rasoale cu activitatea de partid! Pentru mine, unul din cele mai mari şocuri de la procesul Ceauşeştilor a fost că el zicea ceva de cauză sau trădarea cauzei, aşa ceva, iar noi ne gȋndeam: care cauză? Aveam impresia că omul a fost ţinut ȋntr-o debara, ȋn comă, iar acum s-a trezit ȋn acelaşi timp şi spaţiu ȋn care a sucombat ȋn tinereţea lui revoluţionară.

Oricum, e o ȋntrebare la care n-a răspuns nimeni: Ceauşescu mai era ȋn deplinătatea facultăţilor mintale? Dacă nu, de cȋnd nu mai era cu toate ţiglele memoriei pe casă? Nu, cumva, l-au ţinut “ȋn debara” şi un regim paralel, pe care l-am moştenit, trăgea toate sforile şi continuă să le tragă?

Fiindcă, altfel, nu-mi explic, cine a făcut tranziţia, de la spectacolele omagiale fluviu, la o ȋntreagă colecţie Sandra Brown a ȋncălzirilor climatice. Ca să dau doar un exemplu dintr-o sută.

Ȋmpreună dar fără multă tevatură

 

Ca şi cȋnd mulţimea de festivaluri şi anxietăţi induse cultural n-ar fi de-ajuns, politiciana Alina Gorghiu tocmai a găsit de cuviinţă să umple spaţiul rămas, cu o campanie, ȋn cel mai bun caz, inutilă. Parlamentarii se vor ocupa de “Romȃnia fără violenţă”, ȋntr-o comisie specială, fiindcă, ȋn rest, le-au rezolvat pe toate. Vor combate, evident, “violenţa de gen”, unde genul nici nu mai ştim ce este.

Lasă că ştiu ONG-eurile, care ȋnghit 1,51% din PIB. Săptămȋna trecută a băgat capu’n poză o activistă care ne-a băgat femicidul ȋn case şi care, cel mai probabil, va ȋnghiţi o grămadă de bani de la buget ca să nimic, ȋn cel mai bun caz, dar mai ales, ca să bage educaţia sexuală ȋn şcoală, după cum singură s-a insinuat.

Probabil, la cererea acestor servicii civile, ONG-eurile, a sărit Alina Gorghiu cu iniţiativa parlamentară.

Să urȋm, dar să urȋm pe cine trebuie. Ura nu e pentru proşti!

 

Nu poţi să urăşti pe cineva care nu ţi-a făcut niciun rău. Ȋnsă, nu cred nici ȋn autenticitatea “incidentului”, de săptămȋna trecută, din Bucureşti, ȋn care, un tȋmpit loveşte, din senin şi neprovocat, un băiat pe bicicletă care lucra pentru o firmă de curierat. Idiotul aggressor ȋl numeşte pe lucrătorul din Bangladesh “invadator” – foarte savant pentru un idiot – şi susţine că ȋşi apără ţara, atunci cȋnd este imobilizat de un poliţist pe trotinetă, care se deplasa, exact la ţanc şi ȋn civil, spre casă.

Ȋnsă, asta e varianta oficială, deci, e posibil. Altfel, dacă şi cine a pritocit-o a reuşit să ne şocheze şi să ne facă de rȋs dar a tras-o prea mult la temă. Ar fi tipic pentru livratorii de “lecţii de viaţă” din Romȃnia.

Astăzi, a venit o ştire, mult mai tȋrziu decȋt dacă ar fi livrat-o băiatul din Bangladesh pe bicicletă, care susţine că, ȋn aceeaşi zi cu agresiunea incredibilă din capitală, un alt romȃn, de la Cluj, a bătut un străin de l-a băgat ȋn spital.

Nu ni se spune de unde era “străinul” şi nici de la ce s-au luat.

Dacii, tracii, agathȋrşii…

 

Sciţiii, romanii… Ursula von Der Leyen şi gaiţele.

Mă mai uit şi la legendele altora, m-am săturat să mi se tot servească, din platouri TV, exact textele mele. Adică, tot ce-am scris că ni se pregăteşte, ȋn timpul pandemiei, bazȋndu-mă aproape exclusiv pe ce am văzut la televizor, de la faptul că ni se va lua tot şi nu ne vom mai ȋntoarce niciodată la starea de libertate, pȋnă la “secătuirea resurselor”. Ce vreau să spun e că, dacă am ştiut eu, au ştiut toate busturile TV, acum plouate şi mirate, ȋn capul cărora şi-au făcut cuibul numai stoluri de păsări pe surse. D-alea ȋn care pui apă şi bolboroseşti ceva ambiguu, după care te lauzi: V-am spus eu că aşa o să se-ntȋmple!

Exact ca acum cȋnd intelectul TV se ȋntreabă de ce-o veni Ursula von Der Leyen, ȋntr-o zi de luni cȋnd nici iarba nu creşte, să se ȋntȋlnească, tocmai la Constanţa, cu reprezentantul pribeag al Landului RO şi dacă actorul grăbit de la Cotroceni va purta aceiaşi chiloţi de baie care l-au consacrat.

Asta e ȋntrebare? De ce vine Ursula ȋn Romȃnia? Uite, eu mă-ntreb dacă a oprit Arafat valurile de steag roşu, dacă jandarmeria e pregătită s-o salveze pe uşurica Fraila din braţele furtunilor de nisip de la Marea Neagră şi apocaliptică?

Binenţeles că ştim de ce vine-n Romȃnia occidentul civilizat şi cinstit: fiindcă avem prea multe piersici.

Cacealmaua

 

Robert Mitchum

Nu, nu e filmul cu Paul Newman, n-avem noi aşa ceva pe ecranele politicii. Nici precum Robert Mitchum. Vorbim de filme de ştiri aici.

Tot ce se-ntȋmplă acum, politico-mediatic, e o cacealma plictisitoare. Plictisitoare şi-n reluare. Politicienii au scos iar, de la sertar, controversa privind pensiile şi pensionarea magistraţilor, cumulul pensiei cu salariul la stat, numărul şi salariile numiţilor ȋn consiliile de administraţie, subţierea angajaţilor care consumă din buget iar presa le dezbate ca o fecioară, de fiecare dată ca şi cȋnd ar fi prima oară. Şi se miră, şi se rȋde şi se-ncruntă şi mai dă cu biciul şi mai plȋnge de mila băbuţei ȋmbrobodite, cu pensia ciuntită ȋn favoarea ăstora de mai sus şi a ONG-urilor plătite din banii statului.

A mia oară… Şi tot a mia oară epilogul e acelaşi, indienii şi cowboy-i ȋşi păstrează privilegiile frăţeşte. La fel, presa şi politicienii, care uneori schimbă rolurile, chiar ȋn dezbaterile din piua platourilor TV, cȋnd reprezentanţii partidelor zbiară la moderatori că ceva trebuie făcut cu preţul energiei, agricultura, balanţa comercială iar moderatorii zbiară la politicieni să se alinieze curentelor de la Bruxelles, gȋndacilor de făină şi integrării ȋn Ucraina. Prin absorbţie.

Ȋmi aduce aminte de Robert Mitchum, actorul cu ochi somnoroşi, care, ȋntr-unul dintre puţinele interviuri pe care accepta să le dea, de fiecare dată plictisit şi laconic – de scotea din minţi orice reporteriţă – spunea: dragă, rolurile mele sunt de două feluri, cu cal şi fără cal.