Ȋmi place cooperarea! Cooperarea ȋntre popoare dar mai ales ȋntre oameni, ȋntr-un spaţiu limitat. Ȋmi place să fim toţi ca o familie, by default. O auzeam p-asta şi pe vremea lu’ Ceauşescu şi-mi plăcea la fel de mult precum claustrophobia şi scările ȋn spirală. Te uitai ȋn jurul tău, la colectivul care abia aştepta să te absoarbă, şi vedeai deja sclipiri voluntare care te vor trage de observaţie şi se vor duce cu pȋra. Din solidaritate. Nu m-am descurcat deloc bine. Ȋncă de-atunci aşteptam sfȋrşitul lumii.
Ȋmi plac mult, alături de ȋnghesuiala din autobuz, ȋmbrăţişările cu oameni pe care, de regulă, te străduieşti din răsputeri, să-i ţii la distanţă. A fost chiar un experiment social, ȋn care unul cutreiera lumea to get ȋn touch, la propriu, cu cȋt mai mulţi oameni. Ȋi ȋmbrăţişa pe unde-i prindea. Acum avem, diagnosticaţi, simbiosexualii, unii care se impregnează de dorinţă cȋnd văd un cuplu prins ȋn tandreţuri şi se alătură. N-ai voie să-i discriminezi, atȋt mai spun. Sexo-friendly.
