Două luni ni s-a servit mercurialul la
ridichi, pe toate posturile de ştiri. La ridichi şi la ceapă verde, usturoiul,
ori nu s-a făcut, ori s-a considerat că strică gustul ştirilor.
“Ediţie incendiară la Romȃnia TV, zeci
de case făcute scrum.”; Temperaturile scad “ȋngrozitor”, de la 28°, la 8°; “vȋrtejuri de aer de la Polul Nord şi din Groenlanda” iar cȋnd,
ȋn sfȋrşit, a venit 1 Mai, transmisiuni exclusive de la gura grătarului şi
interviuri inedite cu “cei care aleg să facă această tradiţie”, dublată de
tradiţia numărul doi, poliţia face razie pe şosele “pentru a se asigura că nu
există incidenţe”.
Ediţia incendiară cu repetiţie din Caraş-Severin, unde
pădurile ard chiar şi ȋn perioada unui anotimp ploios, precum această primăvară,
a fost clasată sub preţul ridichilor. Poate vă ȋntrebaţi de ce sezonul
alergiilor e din ce ȋn ce mai lung, ne poartă de grijă Digi 24, e de la
ȋncălzirea globală, ne informează canalul pro-european.
Nu, nu ne ȋntrebăm d-astea, nu suntem tȋmpiţi. Alergiile, ca
toate celelalte afecţiuni, se diagnostichează ȋn exces. Se ȋntȋmplă să ştiu, din
proprie experienţă, care-i treaba cu alergiile. Ȋnainte vreme nu se
diagnosticau, drept cronice, decȋt alergiile grave, cum ar fi alergia la ouă, care
e ceva de speriat.
Ȋnsă, mă ȋntrebam altceva, ce văd că nimeni nu se-ntreabă: ȋn Romȃnia, Prim-ministrul, oricine ar fi el, are putere absolută?
Chiar poate face orice? Poate vinde totul, oricui doreşte, ȋn
ce condiţii are chef, poate ȋndatora ţara fără limite şi fără discernămȋnt,
poate secretiza tranzacţiile, poate prăbuşi economia, fiindcă are el o viziune
proprie a ceea ce ar trebui să fie, poate alege să descăpuşeze statul
omorȋnd cȋinele, totul, prin ordonanţe de urgenţă?
Şi nimeni, nicio instituţie a statului să nu-l poată opri?
Nu ştiam asta. Ȋnţeleg că moţiunea de cenzură e o soluţie dar, dacă un guvern
are majoritatea din parlament de partea lui, nimeni altcineva nu poate
ȋmpiedica un prim-ministru să conducă discreţionar? Asta mi se pare de speriat!
Ȋmi pare rău dar eu n-am
văzut nicio reformă, doar resetarea, ȋn detriment, a nivelului de trai al
populaţiei şi ONG-euri globaliste care, pentru mine, sunt actori statali şi
non-statali străini. Conserve de legume din import.
Nu poţi să obligi poporul să stea ȋn poziţia
copacului, cȋtă vreme tu, guvern, ascunzi intenţiile ȋn deziderate goale
dar imperative - pro-europenismul, de pildă - ȋn spatele şantajului numit “stabilitate”
şi ȋn pretenţii dictatoriale – Cine nu e cu noi, e ȋmpotriva noastră! - din
care noi am mai servit şi cunoaştem.
Ȋncepȋnd de astăzi, prin
trȋntirea la moţiune a fanatismului pro-european, adeziunea fără limite la o
cultură a “modernizării” comportă nuanţe. Guvernul ONG-ist Bolojan, impus de
UE, a picat. Se numeşte asta că majoritatea parlamentară e pro-Kremlin?
Nici vorbă! Toţi sunt pro-occidentali,
pro-alergii, pro-vorbe goale, cȋtă vreme, ȋn spatele ştirilor, un prim-ministru
va putea ordona, ȋn regim de urgenţă şi discreţionar, mercurialu’ vieţii.
“Potrivit
sondajului INSCOP apărut luni, 55% dintre românii intervievați sunt de acord
că toate partidele politice existente în prezent în România ar trebui să
dispară și să fie înlocuite cu altele noi. 40,7% dintre români nu sunt de
acord cu acest lucru.
De
asemenea, sondajul a mai relevat faptul că 50,6% dintre participanții la sondaj
ar vota un partid nou înființat…” https://www.mediafax.ro/politic/sondaj-inscop-mai-mult-de-jumatate-din-romani-considera-ca-actualele-partide-trebuie-sa-dispara-si-sa-fie-inlocuite-cati-ar-vota-un-partid-nou-infiintat-23613984
Bonus, romȃnii votează de nevoie actualele partide:
“Sondajul
arată că această tendință traversează toate segmentele electorale majore;
inclusiv 38% dintre cei care votează PSD, 44% dintre cei din bazinul PNL, 50%
de la USR și nu mai puțin de 60% din electoratul AUR ar opta pentru o nouă
entitate politică.”
Altfel
spus, acestea sunt procentele de votanți ai partidelor parlamentare care și-ar
schimba votul dacă ar avea o altă opțiune.”
https://romania.europalibera.org/a/votati-schimbarea-partide-noi/33552469.html
Reforma cu ochi albaştri https://freefrompress.blogspot.com/2026/04/reforma-cu-ochi-albastri.html