marți, 27 ianuarie 2026

Cine este imnul naţional?

 


La manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi şi Focşani autorităţile au dat amenzi de 28 000 de lei. Cum spuneam, ȋn Romȃnia, protestele sunt interzise. Exact ca-n pandemie. Cuantumul disproporţionat al amenzilor, aplicat celor mai săraci cetăţeni din UE, sunt o formă de interzicere. Ca să mimeze democraţia, partidele cu activ puternic, ies ele, din cȋnd ȋn cȋnd – incognito, fără ȋnsemne – şi mimează nemulţumirea şi indignarea populaţiei. Aşa cum s-a ȋntȋmplat la ultimele proteste, cȋnd au măscărit “trezirea”.

Aşa cum s-a ȋntȋmplat ȋn pandemie cȋnd, doar Simion, fratele prinţului oengist ajuns la putere, avea voie să organizeze manifestaţii. Să ne aducem aminte, doar, cum jandarmii au ȋmpins şi trȋntit pe caldarȋm un domn ȋn vȋrstă (participant neafiliat noii ordini), pe care l-au filat, urmărit şi atacat, efectiv, ȋn ȋntuneric, luȋndu-i datele pentru a-l pedepsi sau cum a fost săltată fata care a şi făcut un atac teribil de panică, pe care o gaşcă de zdrahoni jandarmi voia s-o bage la dubă, Dumnezeu ştie de ce! A scăpat fiindcă n-a fost abandonată de prieteni, care au filmat totul, transmiţind ȋn direct. Atacul a fost preluat şi de televiziuni.

Asta este “democraţia reimaginată” cum o numeşte dictatoarea Ursula von der Leyen. Adică democraţia care mai există doar ȋn imaginaţia noastră.

Cine este imnul naţional?

luni, 26 ianuarie 2026

Crima din Cenei

 

Nu s-a spus tot despre crimă!

“Crima şocantă care a ȋngrozit o ţară ȋntreagă.” Ştie presa că a ȋngrozit o ţară ȋntreagă. Bonus, relatările şi comentariile exagerate ale televiziunilor au reuşit să umfle tărȋţa ȋn spiritul civic al sătenilor, care, ȋnsufleţiţi de perspectiva de a se vedea la televizor - şi-n direct, pe reţele – s-a răsculat ȋn apărarea binelui general.

Abia de zăreau binele, de telefoanele ȋndreptate spre sine. Aproape te pufnea rȋsul văzȋndu-i cum se dau ȋn selfie, live, zbierȋnd la ei ȋnşişi.

“Crima care a şocat o ţară ȋntreagă.” Uite, pe mine nu m-a şocat. Nu e nici prima, nu va fi nici ultima. Puteţi scădea oricȋt vȋrsta de răspundere penală, asta nu va rezolva problema. L-am auzit astăzi pe un politician rostind cuvȋntul “prevenţie”, relativ la problemă. Deci, da, lucrurile se pot repeta oricȋnd.

Cum previi, tu, aşa ceva? Faci o campanie? Cum aţi putut să lăsaţi mulţimea furioasă şi dornică de sȋnge să pătrundă pe proprietatea familiei, speriind de moarte bunicii? Apoi, să-l filmaţi pe tată, ascuns ȋn pod, ȋncolţit de nebunia generală. Unde era organul de poliţie? Unde e CNA-ul?

duminică, 25 ianuarie 2026

Teoria conspiraţiei. Convergenţa bio-digitală

 


Mai ȋntȋi, vreau să inspir - conspir ȋn răzbelu’ hybrid, pro-rus:

“There lived a certain man in Russia long ago

He was big and strong, in his eyes a flaming glow

Most people look at him with terror and with fear

But to Moscow chicks, he was such a lovely dear…”

O conspiraţie există!

Nu-mi voi bate capul deloc cu convergenţa bio-digitală. Cȋnd vine vorba de nano-tehnologie, 5G, 6G, ARN-mesager, seruri sau virusuri făcute ȋn laborator, nu ne putem apăra.

Apropo, virusul Covid-19 a fost creat ȋntr-un laborator? Doctorul Fauci a zis că “s-ar putea”. Autorităţile romȃne n-au zis nimic. Nimeni n-a grăit pe tema asta. Pare că toată lumea conspiră să nu vorbească despre ea.

vineri, 23 ianuarie 2026

Schimbare

 


“Eu cred că românii, în mai 2025, au votat o schimbare.” - Nicuşor Dan

De cȋte ori am auzit asta? De cȋte ori, pȋnă acum, romȃnii au votat o schimbare, ȋn opinia aleşilor de orice fel? De cȋte ori li s-a explicat ȋn ce constă schimbarea?

Preşedintele agreat n-a pierdut ocazia de-a folosi un slogan ca pe căluş, asemeni celor dinaintea sa. Care schimbare, dacă de la Emil Constantinescu ȋncoace, toţi sunteţi schimbarea? E ceva cu Cotroceniul ăla. Probabil cineva a scris pe pereţi Tu eşti schimbarea! Tu eşti schimbarea! Tu eşti schimbarea…

Care schimbare? Cei doi candidaţi agreaţi au supt de la aceeaşi lupoaică. Ăl mai mic l-a lăsat pe frac-su să cȋştige.

joi, 22 ianuarie 2026

Omnipotenţii şi omniscienţii din Landul RO

Trebuie să fie tare greu pentru informatorii de ştiri din Romȃnia! Tot timpul conectaţi la ce se-ntȋmplă, nevoiţi să ia decizii pe muchie de cuţit, să transforme o fracţiune de secundă ȋntr-o ştire de interes naţional şi să evite o alta, cu implicaţii pe termen lung, pȋnă cȋnd, orice comentariu ar fi de prisos. Faptul ȋmplinit e prezentat, atunci, de parcă numai surzii ori scalarii n-ar fi putut-o reţine: Noi v-am spus-o sută de ori, de-aici, de la pupitrul nostru de informatori - după care urmează numele postului, sloganul şi cancerul.

Transparentizarea mult promisă, după Revoluţie, n-a fost niciodată mai puţin străvezie decȋt o perdea de fum. A trebuit să presupunem, tot timpul, că ştiu ei ce fac, bine c-am scăpat de ăl cu patru clase.

Poate v-a scăpat, dar, inclusiv comentatorii meciurilor de fotbal sugerează telespectatorilor care e echipa care contează.

marți, 20 ianuarie 2026

Sondaj: 30% dintre proprietarii de locuinţe din Romȃnia vor să emigreze

 


Pentru mine, asta e cea mai importantă ştire internă. Deci, 30% din cei 83% proprietari de locuinţe din Romȃnia iau ȋn considerare să vȋndă şi să plece din ţară, nu să voteze PSD, AUR, suveranism, pro-europenism sau să aştepte, cu mȋinile ȋncrucişate, mȋntuirea sau trezirea ȋn conştiinţă. Vor să se care! Teoretic, pentru o calitate mai bună a vieţii.

Totuşi, calitatea vieţii a crescut ȋn Romȃnia, ȋn ultimul deceniu, ăsta e şi motivul pentru care se muncesc ăştia din noul regim să ne scadă nivelul de trai. 30%? Pare că lumea vrea să-şi ia cȋmpii.

Ȋn lume, Barometrul de Încredere Edelman a găsit că, ȋncrederea ȋn “instituţii” e varză. “Aproape 7 din 10 se tem că liderii instituționali induc în mod deliberat publicul în eroare.” Iar cea mai mare ȋncredere se revarsă asupra celor apropiaţi, concetăţenii mei, vecinii mei dar şi, surprinzător, asupra managerilor companiilor la care omul lucrează. ONG-eurile au rămas pe urmă. Evident, şefii globalismului se gȋndesc să coopteze CEO-ul ȋn munca de convingere. Nu de alta dar, se pare că s-a ales praful şi pulberea de aproape o juma’ de secol de catastrophe globale menite să ne aducă ȋmpreună.

luni, 19 ianuarie 2026

Toţi băieţii preşedintelui

 


Nişte ţărani! Nu ştiu de unde i-a scos aşa hibrizi. Pe de-o parte, progresişti pȋnă la extrem, pe de alta, orăşeni care vorbesc pe ţărăneşte.

- Moşteanu, care ne-a luat pă după gȋt cu “… haideţi să le lăsăm pe toată lumea să facă ce vrea şi uitaţi-vă unde-am ajuns că, a ajuns să-şi bage rusu’ coada ȋn alegerile noastre…”, cu un accent dă cartier (nu Cartier), dă nota zăce

- Băiatu’ dă comitet care i-a luat locu’ la Ministerul Apărării, cel dă ne-a zis-o, despre geopolitică, pă-nţelesu’ omului… “Am putere nucleară și eu cum are și Rusia, cum are și Statele Unite, și nu ne putem lua de curele între noi având aceeași putere” – deci, nu de “brăcinari”, de puşcă şi de cureaua lată, à la Emil Boc

duminică, 18 ianuarie 2026

Psihologie inversă

 

Psihologia inversă este, evident, despre a gȋndi cu susul ȋn jos. Uneori, de la coadă, la cap. Există o teorie care spune că, atunci cȋnd nimic nu-ţi iese, a gȋndi cu susul ȋn jos ar putea fi singura metodă care să-ţi dea o soluţie de rezolvare a unei probleme care s-a lovit de un zid.

De pildă, ce rost are să te agăţi de speranţa deşartă că vei reuşi (gȋndirea pozitivă) cȋnd toate indiciile sunt că te ȋndrepţi spre faliment şi nicio soluţie practică, alta decȋt cele tocite pȋnă acum, nu se ȋntrevede, iar timpul se scurge indifferent.

vineri, 16 ianuarie 2026

Trăimi vremuri incredibile

 


Dacă Marea Britanie trimite un soldat ȋn Groenlanda, ȋnseamnă că, păstrȋnd proporţiile, noi trimitem mai puţin.

- Trimitem doar căciula.

Trăim vremuri incredibile. E aproape o dezinformare să spun asta, că doar nu e ceva nou.

E adevărat aşa ceva: “La o altă aniversare, neomarxiștii atei au fost mai tari decât Iisus. Au relații mari. La Bruxelles. L-au înviat pe Eminescu. “La mulți ani, Mihai!”, i-a urat useristul Iulian Bulai. Domnul Bulai e prietenul intim al poetului. A fost și pila lui în Comisia de Cultură a Parlamentului.”  https://www.national.ro/editorial/razvan-ioan-boanchis/eminescu-si-usereala-864839.html/

joi, 15 ianuarie 2026

Dispăreţi pentru o zi!



Doina şi Ion Aldea Teodorovici – Eminescu https://www.youtube.com/watch?v=Dw1v3IAOS6s

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[10][11] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.”  https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

miercuri, 14 ianuarie 2026

Mulţumesc

Mulţumesc! Doamne, ce cuvȋnt lung! Şi-ndesat. Trebuie să-ţi ţii respiraţia cȋnd ȋl rosteşti, buzele stau strȋnse ca un ghiocel, te umpli de ȋncreţituri pe buza de sus, pe buza de sus… Tehnica e invers decȋt la Trump, de exemplu, ceea ce, multă lume văd că nu ştie, d-aia ne-am umplut de Troamp.   

- Mulţumesc, o zi bună! ne-am mai civilizat şi noi, de cȋnd cu supermarketurile. Ȋnainte, nici nu-ţi răspundea vȋnzătoarea de la aprozar, dacă ȋi mulţumeai. Ce-ar fi putut să-ţi spună, “cu plăcere”? Crezi că ei ȋi plăcea să stea ȋn frigul războiului rece, să-ţi verse-n sacoşă tasul cu cartofi şi pămȋnt uscat, pe care-l ȋndrepta spre tine, ca să nu vină tot praful spre ea?

marți, 13 ianuarie 2026

Emilia Şercan, inteligenţa artificială a plagiatului

Nu ȋnţeleg de ce, de cȋte ori apare fata asta cu plagiatul scos din mȋnecă, toată lumea discută şi-n dungă, ce zice ea, dar numai atȋt. Plagiatele nu sunt treaba profesorilor? Cum adică, are ea un soft care detectează plagiatul? Cine a desemnat-o să se ocupe de asta? Ce o recomandă? Cine o sponsorizează? E angajata cuiva?

Nu ȋnţeleg de unde apar aceşti oameni şi ocupaţiile lor ciudate. E o meserie asta, detector de plagiate? Cine e patronul/angajatorul ei? Din asta ȋşi cȋştigă existenţa E. Şercan? Se plăteşte bine?

Nu ne spune nimeni.

Apoi, dacă e vorba de un soft care face toată treaba, ȋnseamnă că sunt mulţi care pot face asta, ȋn locul ei. De ce nu angajăm o echipa ȋntreagă să se ocupe, de toate doctoratele, ca să ȋnchidem odată subiectul?

luni, 12 ianuarie 2026

Globul de aur la secţiunea Bien sûr, nous sommes d'accord!: Romania! Congratulation!

 


Președintele german Frank-Walter Steinmeier a ieşit, ȋn mod exceptional, din vizuina sa, ca să ţină o lecţie de morală politicii Statelor Unite, referitor la zguduirea ordinii mondiale care tinde să se transforme ȋntr-un “bârlog de tâlhari”. Bȋrlog din care, unii “fără scrupule”, precum Preşedintele Donald Trump, ies, atacă şi iau tot ce vor şi le face trebuinţă.

Ȋn loc să ceară, cum au făcut germanii, ȋn timpul pandemiei, cȋnd au dat comandă de mai multe autobuze cu romȃni care să se ocupe de sparanghelul nemţilor. Fără mască, fără distanţare, fără filtru ȋn gări şi aeroporturi.

Toată lumea ne ia la mişto, la muncă şi la bani mărunţi. De bancnote şi resurse, ne tȋlhăreşte la drumul mare. Ȋntrebarea de pe buzele tuturor e: noi ne-am prins? Şi, dacă ne-am prins, de ce nu reacţionăm?

joi, 8 ianuarie 2026

Decolarea lui Nicuşor Dan

 

Deci…ăăă… şeful statului, cum ȋl numeşte toată presa – toată fiind ȋn buzunarul regimului – a stat, ca un apatrid, o noapte şi-o zi pe Charles de Gaulle (sau p-acolo), invocȋnd motive deloc credibile, doar ca să-şi facă PR?

Care PR? Ia, te uită, naţie, Nicuşor Dan poate sta ȋn bătaia fulgilor de nea ca ursul brun, fără să ȋngheţe? Şi, chiar dacă poate, cu ce impresie ar trebui să rămȋnem, din această demonstraţie de supravieţuire ȋn condiţii vitrege: uite, ce rezilient e “şeful statului” la frig? Chiar şi coafura-i rezistă!

Ce-a vrut să spună acest preşedinte de “tranziţie”, prin faptul că-şi doreşte pentru 2026 „O schimbare graduală, subliniez, în România”? Ce schimbare?

“Suntem într-un context internaţional dificil și nu e momentul pentru revoluții și destabilizare în România”, a mai spus preşedintele “special”. Poate v-a scăpat dar aşa a fost numit de către un membru PNL şi nimeni n-a cerut explicaţii, nici nu s-a declarat ȋmpotrivă.

Ce revoluţii, care destabilizare? Nu cumva, Nicuşor Dan se teme de vȋrcolaci?

miercuri, 7 ianuarie 2026

Autoritatea

Aud că Bolojan a ameninţat, subliminal şi implicit, că, dacă romȃnii nu-şi plătesc taxele, ȋntocmai şi la timp, la anul vine cu alte măsuri. Mai exact, a zis (dar a minţit) că dacă suntem cuminţi şi colectarea iese bine, ȋn 2027, poate se va ȋmbuna şi ne va lăsa ceva “bănuţi” ȋn buzunar. Unii folosesc această denominaţie metaforică a nivelului de trai la care ar trebui să aspire cei care le plătesc salariile.

Peneliştii au o problemă ȋn a se formaliza cȋnd vine vorba de respectarea legii sau respectul reciproc, ȋntre ei şi dobitoace. Nu-şi văd nasul constituţional cȋnd vine vorba de exercitarea autorităţii şi-i mănȋncă aşa de rău să se dea mari, ȋncȋt dau pe dinafară. Complex de inferioritate, deh!

luni, 5 ianuarie 2026

Narcoterorism

 


Asta e tot ce mă interesează din capturarea şi punerea sub acuzare a lui Maduro: instituţionalizarea termenului de narcoterrorism. Restul, cum se aşează şi reaşează lumea, polii de putere sau multipolaritatea, geopolitica, noua geografie, prăbuşirea vechilor organizaţii mondiale sau a turnurilor medievale, nebunia zbuciumată a economiilor… sunt foarte interesante şi le voi urmări din prisma celor care sunt pasionaţi, se pricep şi au măcar un deget ȋn plăcintă.

Ȋn ce ne priveşte, n-avem nicio treabă cu ce se-ntȋmplă. Oricum, puţini vor deţine un oarecare control. Landul RO, nu. Resursele noastre sunt demult magazine cu autoservire pentru “Poziţia UE” şi, din ţară, ne-am transformat ȋn “Flancul Estic”.

Pe noi nu ne zgȋlţȋie “plăcile tectonice”, pen’ că noi suntem sub scuturi. Am căutat ceva, săptămȋnile trecute şi, cȋnd am ajuns pe Sputnik, am primit un scut peste ochi: Conexiunea nu e sigură. Ȋnapoi la zona sigură! D-aia ştiu.

De “jocurile seducţiei” din jurnalele de tinereţe ale lui Nicuşor Dan, nu m-a apărat nimeni. S-a dedat la televizor, ȋn buclă. Bonus, o astroloagă a liniştit poporul, la canalul suveranist, cu previziunea că preşedintele Dan va respinge nişte chestii globaliste. No sh.t!