luni, 23 martie 2026

De ce e indicat ca oamenii să consume ovăz

Din metro.co.uk

După ce, biologul australian a rezolvat condiţia umană, prin anihilarea gȋndirii conştiente şi ȋntoarcerea, ȋn timp, la stilul de viaţă şi mentalitate al maimuţelor Bonobo, cercetătorul chinez vine cu o idee revoluţionară, utilitarianistă, a centaurului bionic, omul de povară, cu patru picioare. Jumătate om, jumătate cal, fiindcă cele două picioare robotice, din spate, calcă pe copite.

Ȋn tandem cu cele două, ȋn adidaşi, din faţă. Este un cărăuş robo-viu, cu spinarea ȋncărcată cu merinde, ataşată la centrul de greutate al, odată, bietului biped umanoid, ȋn curȋnd extinct.

Avantajele upgradării sunt evidente. E verde, asta-i clar – nu se poate conduce o maşină cȋnd ai două crupe (nu ştii pe care să stai) şi rezolvă criza carburanţilor. Sigur induce ȋn eroare rachetele iraniene. Nu ştiu dacă şi fulgerele.

Problema ar putea fi preţul, ca ȋntotdeauna, dar Romȃnia e deja ȋn lumină, ȋn ce priveşte, screeningul genetic, inclusiv pre şi neo-natal, aşa că m-aştept ca, pȋnă se termină Decada Acţiunii, femela romȃnă să nască prunci cu harnaşament, cu tot.

Birjarii noului regim sunt morţi după tratamente moderne şi experimente de orice fel, deci, ȋn scurt timp, o s-apară tot felul de variante de romȃni, smart, concepuţi la comandă şi daţi ȋn folosinţă.

Te face să te gȋndeşti… Nu cumva era mai bine maimuţă?


“Interviul care rezolvă condiția umană și salvează lumea”  - interviu cu un biology Australian care susține “sfîrșitul condiției umane” și întoarcerea la condiția maimuței Bonobo (Nepreţuit!) https://freefrompress.blogspot.com/p/interviul-care-rezolva-conditia-umana.html


March 22, 2026 - Scientists create human-robot hybrid that turns people into bionic centaurs

‘This configuration optimises vertical load distribution and provides horizontal forward force acting through the centre of mass of the human during walking. The compliance-based interaction.’  https://metro.co.uk/2026/03/22/scientists-create-human-robot-hybrid-turns-people-bionic-centaurs-27466033/


Biopolitica și bioputerea în contextul epidemiilor

“Bioputerea este un termen creat de Michel Foucault, cu referire la practica statelor naționale moderne prin „o explozie de numeroase și diverse tehnici pentru realizarea subjugării corpurilor și controlul populațiilor” (Foucault 1990, 140) Foucault a folosit termenul pentru a se referi în mod specific la practicile de sănătate publică, printre alte mecanisme de reglementare. Prin bioputere se controlează oamenii în grupuri mari, printr-o anatomo-politică a corpului uman și biopolitici ale populației prin instituții sociale de disciplină. Puterea se codifică atât în practicile sociale, cât și în comportamentul uman, întrucât subiectul uman acceptă treptat reglementări și așteptări subtile ale ordinii sociale, (Policante 2010) „o explozie de numeroase și diverse tehnici pentru realizarea subjugării corpurilor și controlul populațiilor”: (Foucault 1990, 140) (Sfetcu 2022)”

Biopolitica epidemiilor: de la ciumă la COVID-19

https://www.intelligenceinfo.org/colegiul-editorial/


De la SNSPA: Vrei o carieră? 

https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/vrei-o-cariera.html

“Întrucât urmează aproximativ 1000 de ani de ceață istorică și „brânză, miez, viezure, mazăre” nu știm ce alte alianțe prost gândite au mai făcut strămoșii noștri, dar le știm pe cele mai recente.”  https://gandeste.org/analize-si-opinii/lucian-sarbu-ati-vazut-ce-mult-le-place-romanilor-sa-joace-la-pariuri-da/138408/

Ȋn sfȋrşit, CNA, s-a sesizat şi pe publicitatea agresivă, care nu respectă nicio regulă! Mie mi se pare şi că sunt prea mulţi copii ȋn reclame. Ȋn plus, a reapărut un stil al anilor “90, ȋn care copiii cer agresiv să “aibă voie să” consume nişte lucruri care, altfel, n-ar fi aprobate de părinţi.

“„Ştii ce este asta? Neobrăzarea unei industrii şi tupeul cu care aceste companii abordează publicul ca pe o cireadă care trebuie îndobitocită şi îndopată cu medicamente. Ce vedeţi aici este fenomenul TikTok. (...) În următoarea şedinţă publică vreau să-i audiem public pe cei de la Catena”, a izbucnit Jucan în şedinţă.”  https://www.paginademedia.ro/stiri-media/reclama-catena-interzisa-cna-22383275#google_vignette

Romȃnia excelentă. Revista presei https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/romania-excelenta.html

“Concubina lui Nicușor, alături de Andreea Esca și alte VIP-uri, la lansarea proiectului social „România în lumină”

Lansarea oficială a proiectului „România în lumină”, menit mai degrabă să ofere un rol oficial concubinei președintelui, a avut loc cu mare fast tot la Palatul Cotroceni.”  https://www.gandul.ro/politica/concubina-presedintelui-a-vorbit-la-lansarea-registrului-neonatal-romania-in-lumina-sloganul-de-campanie-a-lui-nicusor-a-fost-reciclat-in-program-social-20816563

4 Martie 2026 - MS a lansat proiectul „România în Lumină” – “Ministerul Sănătății a organizat și Administrația Prezidențială a găzduit, recent, evenimentul de lansare a Registrului Național de Screening Neonatal și noul Program Național de Screening și Prevenție în Neonatologie.

Cu această ocazie, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut referire la amploarea programului, pentru pacienți și a punctat dintre elementele ale strategiei care a devenit politică de stat.” https://mediainfo.ro/sanatate/15169-ms-a-lansat-proiectul-%E2%80%9Erom%C3%A2nia-%C3%AEn-lumin%C4%83%E2%80%9D

11 mai 2025 – “Mii de oameni s-au adunat, deja, duminică, începând de la ora 18.00, la un miting în Piaţa Victoriei, din Capitală, intitulat “România în lumină”, iniţiat de candidatul independent Nicuşor Dan. Mitingul, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni, a fost promovat pe reţelele de socializare ca fiind „pentru o Românie în Lumină”  https://www.news.ro/social/update-mii-de-oameni-la-mitingul-romania-in-lumina-din-piata-victoriei-precizarile-jandarmeriei-nicusor-dan-avem-nevoie-sa-proiectam-speranta-avem-nevoie-de-o-romanie-unita-foto-video-1922401711002025051822028380

“Început în urmă cu cinci ani, proiectul „Lumină pentru România” a reușit să scoată din beznă sute de case.

Digi24 v-a prezentat povestea lui Iulian Angheluță și în 2014. Pe atunci, acesta tocmai terminase de iluminat un sat transilvănean, cu ajutorul panourilor fotovoltaice.”

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/lumina-pentru-romania-proiectul-unui-roman-laudat-de-presa-internationala-785563

“Peste 300 de elevi și absolvenți au fost premiați în cadrul primei Gale Lumina”  https://lumina.ro/ro_lumina/gala-lumina/

Scientists create human-robot hybrid that turns people into bionic centaurs

‘This configuration optimises vertical load distribution and provides horizontal forward force acting through the centre of mass of the human during walking. The compliance-based interaction.’  https://metro.co.uk/2026/03/22/scientists-create-human-robot-hybrid-turns-people-bionic-centaurs-27466033/

Pactul pe scȋrbă I https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/pactul-pe-scirba-i.html

Insomnia  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/insomnia.html

Ziua ȋnsȋngerată https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/ziua-insingerata.html

Ghiţă, Calul şi Ursula  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/ghita-calul-si-ursula.html

Zbor deasupra unui cuib de cuci şi cluci  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/zbor-deasupra-unui-cuib-de-cuci-si-cluci.html

“Dragoş Pătraru, în interviul acordat Paginademedia.ro:

„500 de milioane de lei, adică 100 de milioane de euro intra în TVR. Peste 80% din suma asta este pentru salarii. Orice altă firmă ar închide mâine.

În afară de 80% salarii, ai nişte datorii enorme.”  https://www.paginademedia.ro/stiri-media/video-dragos-patraru-dupa-ce-s-a-scos-taxa-tv-oamenii-din-tvr-au-devenit-functionari-orice-alta-firma-ar-inchide-maine-22380798#google_vignette

“Daca te uiti pe aceste grafice, iti dai seama ca sistemul financiar se prabuseste

Partea buna este ca nimeni nu se uita pe ele

Partea si mai buna este ca si mai putini inteleg aceste grafice

Eu in fiecare sambata dimineata analizez 2 ore rapoarte financiare cu date macroeconomice

Nu fac acest lucru pentru ca nu am ce face sambata dimineata

Fac pentru ca vreau sa-mi protejez familia, firma şi…”  https://www.capital.ro/radu-georgescu-sistemul-financiar-se-prabuseste-despre-exit-ul-carrefour-jokerul-cu-popa-prostul-a-ajuns-la-dedeman.html

“Orbán: Bruxelles-ul se amestecă direct în alegerile naționale.

„Democrația europeană este pe moarte pentru că economia sa nu are succes, din cauza cenzurii politice și pentru că se amestecă deschis în alegerile naționale”, a declarat Viktor Orbán în fața a 667 de participanți din 51 de țări. Aceasta este a cincea ediție a CPAC găzduită la Budapesta.”  https://dinpolitica.ro/orban-la-cpac-inaintea-alegerilor-din-ungaria-democratia-moare-in-europa/

Romȃnia excelentă. Revista presei https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/romania-excelenta.html

10 Globaliste. 1. Goleşte Pămȋntul de oameni!  https://antipresa.blogspot.com/2026/02/10-globaliste-1-goleste-pamintul-de.html

10 Globaliste. 2. Microciparea populaţiei  https://antipresa.blogspot.com/2026/03/microciparea-populatiei.html

What the shit! E și cu…cip - “Dreptul la viață” cu eliberare prelungită. https://freefrompress.blogspot.com/2021/12/what-shit-e-si-cucip.html

Vine al III-lea război mondial? Da, fiindcă v-aţi luat telefoane!

George Friedman at Brain Bar (Traducere)

https://freefrompress.blogspot.com/2023/10/vine-al-iii-lea-razboi-mondial.html

Pandemie, Citate și Păreri autorizate

“Dr Rob Elens, doctor de familie, Olanda – a tratat zeci de pacienți, pe care i-a făcut bine în cîteva zile. I s-a cerut să se oprească imediat, altfel i se ridică licența. A făcut un video în care explică: “După toate aparențele, corona nu trebuie vindecată, fiindcă toată lumea trebuie să se vaccineze.”… Cȋteva zeci de păreri ale specialiştilor

Revista presei despre sex și globalizare https://antipresa.blogspot.com/2021/06/lasati-vrajeala.html