vineri, 1 octombrie 2010

MISCAREA SINDICALA sau Epidemia de birocratie

“oricat de mari ar fi (salariile), noi avem familii care şi ei sunt bugetari”-o mitingistă


In Romania n-a fost niciodată vreo formă sănătoasa de guvernare: comunismul era de formă, capitalismul la fel iar democraţia ţinută sub control să nu i se urce cuiva la cap. Pe fond, ţara noastră, împărţită şi acum în principate şi voievodate în care romanii trăiesc divizaţi pentru că infrastructura îi ţine la distanţă, a fost şi este o oranduire de tip fascist.
Fascismul communist era doar un cocon pentru un alt tip de fascism care împărţea ţara în clase sociale, privilegiaţi şi plebe, în care, privilegiaţii fiind deasupra legii, examenelor şi cu neputinţa de a muncii acolo unde le era locul de drept, erau clasa conducătoare.. Pentru ei se trucau examene, se inventau posturi de birocraţi şi se răspandeau zvonuri cum c-ar fi de familie bună. Au intrat în capitalism ţinandu-se de mană ca-ntr-o meditatie transcedentală, ţinandu-se de neamuri, cuscrii, fini etc., înmulţindu-se în interiorul castei (într-o colonie de maimuţe, o parte dintre ei ar fi fost alungati din grup ca să nu devină incestuoşi şi să se tampească), si chiar s-au împuternicit. Au ajuns, în final, să fie o mare familie, pană şi slugile le erau neamuri, şi-au început să se simtă bine abia cand şi-au dat sporuri ilegale si si-au dublat veniturile faţă de cei din mediul privat. Se simteau bine de Paste, de Crăciun, la plecarea si la venirea din concediu cand primeau un spor de acomodare. Acum, cu “lipoaspiratia” asta înainte de vacanţa de vară, guvernul le-a luat toate “bucuriile”, cum zicea o sindicalistă, spre stupefacţia sclavilor de la privat care nici nu-şi reveniseră din socul celor 24 mil. ale şoferilor RATB. Noroc c-a sărit cineva la cap şi le-a dat liber două zile de Rusalii cand nu se munceşte că e rău de trăznet! Privaţii s-au speriat cand au văzut şoselele goale şi şi-au dat seama cine-şi permite să circule zilnic cu maşina şi să sufoce traficul.



Presa tabloidă politic dar şi dependentă de ratingul bugetarilor, ca orice supermarket, s-a apucat să-şi servească dictatorii,unii lideri de sindicat, fără prea mare tragere de inimă pentru că un salariu mic nu-ti da ghes la muncă. Munciţi, nu fiti puturoşi, că d-aia nu se ridică ţara! Cum vreţi să se capitalizeze patronii vostri! Odată cu căderea de calciu i-a lăsat şi inspiraţia, asa că au început să improvizeze sau să mintă mai exact, aşa cum a făcut Realitatea cand a înscenat o convorbire telefonică cu unul de la Electrica din care reieşea că angajaţii companiei vor primii prime uriaşe de Paşte. Au primit amendă pentru asta dar Vantului de Miazănoapte nu-i pasă că-i recuperează de la slugi.

In ceea ce priveşte reflectarea “săraciei” bugetarilor, pensionarilor şi mămicilor, presa are o mare problemă: nu prea vorbeşte nimeni cu ea şi nu de azi de ieri. Ani în şir am suportat reportaje despre aşa zişi pensionari săraci care îşi încălzeau mîinile tremurande la aragaz îngrijoraţi de venirea iernii şi odată cu ea a măririi întreţinerii, reflectand la faptul că vor trebui să-si mai pună o haina pe ei dar şi şosete de lană cu care să calce pe gresia scumpă da’ rece, fiindcă, se ştie, de la picioare te ia. Din faţa televizorului priveau prostiţi telespectatori cu salarii minime, cele mai mici din sclavagism, şi se gandeau ce norocosi sunt mostenitorii apartamentelor subvenţionaţi indirect de stat.
De fiecare Paste si Crăciun vedem reportaje despre cum toată lumea e săracă de n-are după ce bea apă în ţara unde sunt mai multe supermarketuri decat fabrici. Se-nţelege că nimeni nu-şi permite să pună o bucată de carne pe masă sau “anul ăsta nu cred c-o să înroşesc mai mult de 60 de ouă”, cum a zis o oarecare îngrijorată că nu-i ajunge de-o hepatită. Se-nţelege că sunt şi pensionari săraci care au muncit chiar toată viaţa si-au trăit cinstit iar acum trebuie să stea cu mana întinsă la “generozitatea” guvernanţilor pentru că ăsta e sistemul de chemare la vot inventat de “preacinstitul” Iliescu. La fel de nedreptăţiţi sunt si unii funcţionari, profesori sau doctori, dar ei nu stau de vorbă cu presa pentru că ei nu trebuie să facă rating la tv. ca să-şi primească drepturile. In plus, ştiu şi ei prea bine că statul e corrupt şi gras. Sau, cum observa ameninţător o mitingistă: în primul rand majoritari suntem bugetari în ţara asta şi trebuie să se ţină cont de noi.

Epidemia de birocraţie a început pe vremea comunismului acolo unde-şi are mitocondria şi corupţia asta nenorocită, hrănită, după revoluţie, cu hormoni de creştere. Ca orice celulă care a luat-o razna şi se înmulţeşte “fără număr”, nu poate fi eradicată şi, pană la urmă omoară organismul care o găzduieşte de nevoie.

Personalul TESA, cum era numit pompos acest mastodont birocratic, era un aparat privilegiat din toate punctele de vedere. Nicăieri în lume n-a existat şi nici nu există aşa ceva, avand în vedere că la noi a fost comunismul cel mai prost, represiv şi distrugator.
TESA avea maşini speciale care îi aduceau la serviciu la 7:30 şi îi lua la 16:00, ca să nu se amestece cu proştii. Era de groază să ai nevoie de o semnătură sau vreo hartie. De cate ori se apropia cineva să le ceară să-şi facă treaba, o ploaie de orăcăieli se revărsa dinspre aceste funcţionare stresate. Aerele lor nu erau întrecute nici de mirosul lor greu de transpiraţie de bluză supraelastică şi nici de împuţiciunea care venea dinspre sticlele de lapte care se acreau prin colţurile birourilor îmbacsite. Se-nţelege, aceste doamne nu puteau să-şi i-a gunoiul de la nas ca să nu-şi strice manichiura aia oje peste oje.
După Revoluţie, restructurările s-au făcut cam aşa: s-au dat afară muncitori în mai multe tranşe şi au fost opriţi funcţionari, unii trecuţi pe posturi de muncitori. Apoi a venit Ciorbea cu ideea aia “genială” să dea salarii compensatorii. Atunci s-au înscris şi ei. Unii au luat salariile compensatorii şi s-au întors la serviciu. Cu asta i-au păcălit şi pe străini: au dat afară lucrători din secţii, funcţionarii au stat o vreme acasă dar figurau ca muncitori iar cand patronul a crezut că a pus toate lucrurile la punct s-a întors în ţara lui şi i-a lăsat pe romani să-i conducă afacerea. Imediat o ploaie de funcţionari au umplut cateva etaje de birouri iar puţinii angajaţi din secţii erau obligaţi să muncească cat zece. Fabrica a dat faliment după ce-a agonizat o vreme.

Profesorii au fost multă vreme foarte buni, probabil atata vreme cat veneau cu o educatie de dinainte de ceauşism, unii făcuseră războiul, sau atata vreme cat părinţii şi bunicii lor au fost anticomunişti. De la un timp însă, calitatea persoanelor din învăţămant a scăzut foarte mult, examenele de liceu şi facultate sunt falsificate de zeci de ani iar meditaţiile au reuşit să steargă diferenţele dintre proşti şi deştepţi pentru că toţi învaţă pe de rost acelaşi lucru. Au început să apară cadre didactice cu noroi pe pantofi şi oja sărită după unghii sau personae necioplite care-şi terorizează proprii colegi
Pe fondul ăsta de disperare, am înţeles că Voiculescu a apărut toată săptămana la propriul televizor şi din nou a speriat de moarte 99% din populaţie care s-a ascuns prin cotloane să-şi manance posmagii ca să nu iasă în stradă la chemarea lui.

Protestul “Dansez pentru mine”, care de fapt a fost un miting PSD, a compromise ideea de demonstratie de stradă definitiv pentru că adunătura s-a comportat la fel ca profesorii săi, televiziunile romaneşti. Protestul a fost anunţat cu surle şi trambiţe şi condimentat cu imaginea lui Miron Cozma care şi-a masat trupele langa Bucuresti si a venit să-şi ia bacşisul.
Liderii de sindicat au “cantat” îndemnurile la revoltă ţinand microfonul într-o mană şi cablul în cealaltă leganandu-se alene, de fapt de lene, pentru că, în fond, ei şi-au făcut plinul. Se poate ieşi anticipat la pensie din meseria de lider de sindicat?
Pentru că mulţimea nu venise la Bucureşti datorită “viziunilor” lui Voiculescu sau “analistilor” de la Realitatea, ci pentru că ar fi venit oricum asa cum s-a anunţat la congresul PSD, imaginea “disperării” era identică cu cea din aşa zisele demonstraţii din vremea lui Ceauşescu: nişte oameni obligaţi să vină, nepăsători, care reuşesc să se concentreze la ce vorbesc între ei fără să audă ce se spune la microfon. Asta numai pană la “Atenţie, se cantă!” cand, CRBL a profitat de ocazie că e piaţa plină şi le-a interpretat ceva. Asta, pentru cantăret se încadrează la “O dată-n viaţă” iar pentru Vodafone o simplă coincidenţă faptul că avea deja pregătit un clip cu “vedeta”.

Reporterii n-au reuşit să surprindă “disperarea” cu nici un chip pentru că protestatarii nu prea vor să-şi spună “veniturile mici”. O “mămică” a spus “cazul meu nu e relevant” iar o bugetară, la întrebarea “Ce salariu aveţi?” a răspuns ce-a vrut ea : “oricat de mari ar fi noi avem familii care şi ei sunt bugetari”. Mai disperaţi au fost cei din faţa televizorului cand au aflat cum s-au înmulţit prin spori salariile unor bugetari între care sporul de acomodare la întoarcerea din concediu sperăm că e chiar varful nesimţirii lor schizofrenice.

Romanii cu adevărat nemulţumiţi sau disperaţi nu protestează pentru că nu cred că în ţara asta se poate întampla ceva bun. Asta e consecinţa terorii ceauşiste şi nu faptul că oamenii erau împiedicaţi să gandeasca cum crede d-nul Hurezeanu. Dacă ar fi protestat am fi avut oameni în stradă împotriva supremaţiei bugetarilor, supremaţiei corupţiei şi dictaturii presei care-i ţine în braţe şi pe unii şi pe alţii. Scandările lor le-ar fi blocat epiglota, n-ar fi fost nevoie de aparate de zgomot în piaţă de langă care Realitatea să măsoare decibelii disperării. In parallel, la Antena3 era “Happy hour”, angajatele erau fericite să anunţe lesinuri, transportări la spital si spirite încinse, toate fără imagini. Ca să fie ratingul săltat nitel l-au invitat pe Hoară la emisiune si le-au dat “Acces direct” unor curajoşi mascaţi să-l alerge cu coasa.

Intre timp, liderii de sindicat erau singurii disperati: “Ce faceti acolo?! Strigati oameni buni, de-asta aţi venit!” Pe la unu, mitingul era pe sfarşite, fără vreun pericol de a se întinde. Ca să nu se calce pe picioare vrand să plece toti odată le-au pus hitul lui Vanghelie si pe niste muieri le-a apucat tarantela şi-au început să joace de parcă le-ar fi luat picioarele foc. Protestatarii s-au risipit repede, angajatele lui Vantu şi Voiculescu, nu, că ele sunt la privat. Au rămas să inhaleze praful de sub copitele excursionoştilor care totusi era parfum pe langă faptul că în spatele Cristinei Sincai, de exemplu, stăteau niste jegoşi care ori îşi aranjau mustaţa în camere ori se ştergeau la gură uitandu-se la ea.
Desigur, momentul de covor roşu a fost serata cu “Vedetele se întreabă”. Sfatul inţelepţilor a tras concluziile cum ai trage firul la ciorap pentru că, onorabilii mai mult au deşirat situaţia ca să plătească poliţe. S-a supraestimat participarea, iar C.T.Popescu a văzut în ochii oamenilor dispreţ. Nu-i adevărat, era doar nepăsare exact ca la mitingurile obligatorii ceausiste. Dispretul adevarat este ţinut undeva ascuns şi nu expus in piaţa publică. După care, a venit cu o idée asteptată de toată lumea: Mugur Isărescu- prim-ministru. Ar trebui să se călugărească domnul Isărescu, exercită prea multă fascinaţie care starneşte păcatul pentru că uite ce spune domnul CTP in continuare: dar fără amestecul lui Traian Băsescu. Carevasăzică, pe el îl deranjeaza castingul, nu scenariul care, inevitabil, e acelaşi.

Aşadar, “omul gras” nu vrea să-şi facă nici măcar o lipoaspiratie deşi el ar avea nevoie de un by-pass stomacal şi apoi de o cosmetizare la “Frumuseţe pe muchie de cuţit”. In plus, există o preocupare în legătură cu ce se va întampla cu bugetarii care, ipotetic, ar putea fi restructuraţi. Ei, după unele opinii, ar trebui să fie ajutaţi să-si deschidă mici afaceri pentru că mediul privat a anunţat deja că nu-i vrea. Exact ca în ’90 cand, noii comercianţi dădeau anunţuri de genul: “Angajam vanzătoare, exclus persoane care au lucrat în comerţ.”