MOARTEA LUI ADRIAN PAUNESCU

Inmormantarea poetului social

Moartea poetului Adrian Păunescu, în afară de faptul că a băgat marfă în weekend, a reuşit, fără să vrea, să facă un tablou al ceauşismului din care nu doar personajul în discuţie a ieşit rău, cum ar crede unii.

In primul rand, Bogdan Chirieac a încercat să arunce vina în zona Traian Băsescu pentru că poetul s-ar fi plans de mai multă vreme că e bolnav dar n-ar fi fost trimis la o clinică in străinatate, de unde toată lumea a dedus ca militantul socialist trebuie că nu şi-a permis de nu s-a dus singur. Apoi, angajaţii de la Realitatea au trecut la emisiuni cernite în care s-au perindat invitati care le-au făcut emisiunea pentru că ei habar n-aveau. Totul pe fondul musical “Rugă pentru părinţi”, o melodie pentru care nu mai e nevoie de bocitoare şi care i-a făcut pe unii copii participanti la cenaclu, acum părinţi, să-si plangă singuri de milă.

Uimirea principală a “jurnaliştilor”din televizor era cum de se strangeau atatia oameni la cenaclu pentru că presa, cu tot managementul importat din America, n-ar reuşi în veci să adune asa audienţă ca să nu mai spunem că nu “cantă” nimeni cu ea.


Invitaţii erau, în principal, de două feluri: patetici care credeau că A. Paunescu a fost un mare poet, cam ca Eminescu-aceştia nu citiseră niciodată critica literară sau prefata şi aroganti, care se lăudau că ei citesc literatură mai de soi- pe ei trebuie să-i credem pe cuvant. Apoi, despre viaţa poetului s-a vorbit tot de la o extremă la alta: unii c-a avut curaj şi a vorbit împotriva partidului alţii că pupa mana regimului. Si unii şi alţii au dreptate pentru că Adrian Păunescu a fost un tip ambiguu care a profitat cat a putut ca să fie cineva, indifferent de regim. Versificator sau nu, social sau nu, de vreme ce toată lumea e de accord că era un erudit, tragem concluzia că ştia el ce face cand vine vorba de propria operă. Poate că n-a vrut să scrie pentru elite sau poate că era atat de orgolios încat credea că tot ce-i trece lui prin cap trebuie să rămană imprimat pe hartie. In orice caz, cred că A. Păunescu era mai mult decat lăsa să se vadă şi în bine şi în rău.

In ceea ce priveşte Cenaclul Flacăra, recunosc că nu ştiam că avea fani care lăcrimau şi pe care el îi ţinea în mană ca pe nişte “pui”. E drept că poetul are o personalitate foarte puternică dar, dacă ar fi fost numai asta ar fi avut mai mult success post-dictatură. Adevarul este că cenaclul s-a întamplat cand şi unde trebuia iar Adrian Păunescu împreună cu muzica folk şi artiştii cu chitară dar si împreună cu noi, cei care ascultam si cantam această muzică, facem parte din acelaşi timp şi spaţiu decuplate de la realitatea acelor vremuri. Un avatar, cum s-ar zice in zilele noastre sau o supapă cum era gandită de regim şi spre disperarea ziaristului care, nu-i aşa, nu s-ar fi coborat niciodată să-l laude pe Ceauşescu pentru că el are nasul mai sus, pană pe la Crin Antonescu.

In articolul scris dupa moartea lui A. Păunescu la care a avut de patru ori mai multe vizualizări decat de obicei şi nu e doar meritul lui, C.T.Popescu ne povesteşte despre o emisiune la care au participat amandoi si unde, scriitorul de ziar a rămas plăcut surprins de cultura poetului(n-ai fi zis, ă!). Totuşi, ziaristul cel mai iubit la “Surprize! Surprize”, acolo unde se uita lumea bună nu ca proştii de noi, e de părere că “supapele” au fost o nenorocire si că, dacă cenaclul n-ar fi fost oprit, eram ca Iugoslavia acum. Adicătelea, poporul trebuia să-si ţina respiraţia, să fiarbă în suc propriu, cu supapele închise, ca fasolea intr-o oala sub presiune iar cand venea semnalul de la dizidenţa din străinătate să i se ia capacul  şi, sătul de fierberea colectivă, să se repeadă în bătaia de gloanţe şi să se-ntample revoluţia. Nu e de mirare că nu vă bateti capul să aflati cine-a tras!

Articolul, ca să aibă şi-un pic de mov, se-ncheie, cum altfel, cu o referire la Traian Băsescu, care s-a dus la priveghi în pullover. Din asta preşedintele a ieşit chit pentru că, la TVR1 invitatul Cernea a observat că, slavă Domnului, şeful statului n-a fost îmbrăcat in costum. Eu cred că bleu nu e culoare de dus la mort dar sfătuitorii lui fac parte, probabil, dintre aceia care cred că muncitorii le secerau ideile şi apoi le turteau cu ciocanul.  Tot d-l Cernea a spus o prostie care l-a făcut să jubileze, si anume că, ei, intelectualii n-au protestat împotriva regimului dar, măcar, nu l-au lăudat. Ei, pur şi simplu au tăcut. Bravos! Cu asta v-aţi făcut de ras cum l-a făcut de ras Vadim pe A. Păunescu ţinand un discurs cat o zi de post la cimitir, spre disperarea familiei sleită de puteri. La groapă, tribunul a făcut nişte grimase macabre după care a scos limba care i-a ajuns pană la cravată şi a transformat ecranul Realităţii într-un galantar de măcelarie.

Cam asta a fost înmormantarea lui Adrian Păunescu. Nu ştiu dacă toate inmormantările sunt atat de suggestive dar ştiu că ce s-a întamplat duminică a fost o chintesenţă a vieţii lui. Nenumăratele compromisuri de la “măria sa Ceauşescu” la “clipele minunate” petrecute la spa-ul televizat al lui Vantu şi pană la groapa săpată în alee, la picioarele lui Eminescu, Adrian Păunescu şi-a făcut loc peste tot. Puţinele vorbe bune spuse la înmormantare au fost spulberate de acest gărgăun de Vadim care, să nu ne facem iluzii,, face şi el parte din caracterul poporului roman si înca mai bazaie.

Luni, la “Naşul”, Ion cristoiu a observat ca nici un scriitor nu a vorbit despre poet si că asta e rău pentru opera unui scriitor care vrea să intre în posteritate. Doar Nicolae Manolescu l-a numit “un poet important” ceea ce ar fi echivalent cu "comun". Eu cred că Adrian Păunescu a ştiut că niciodată nu va fi recunoscut de breaslă, avand în vedere compromisurile pe care le-a făcut şi a hotărat de mult să rămană doar un poet social dar nu sărac. Aseară am aflat de la Prima că era multimilionar şi ca ar fi avut cu ce să se trateze în străinătate.

Contribuţia decentă la acest show de îngropăciune a venit din partea artiştilor Cenaclului Flacăra care, cu bunul simţ al generaţiei lor, au recunoscut că îi datorează cariera şi din partea publicului recunoscător pentru această “supapă” cu amintiri. A fost un om important, în orice caz!