luni, 9 februarie 2026

Instituţii de forţă: organe de controlul gȋndirii, CNA

 


C.N.A. să vină să vă ia!

România TV, justiţia şi justiţia de la CNA: au spus că e lovitură de stat, despre protestatari că-s băuţi şi drogaţi. Şi criminali. Au făcut şi un “contradocumentar” la ancheta Recorder. Au scăpat! Cine i-a apărat? (titlu)  https://www.paginademedia.ro/

Povestea burtierelor alerte, exacerbate sau paranormale a fost inventată de postul OTV, Televiziunea Poporului, care, odată desfiinţat, a proliferat, din propria cenuşă, ca balaurul cu şapte capete - ȋi tai unul, ȋi vor creşte alte şapte. Acum toată lumea le foloseşte şi, ȋn curȋnd, vor fi ca ADHD-eul care, cum zicea cineva care se pricepe, dacă mai diagnosticăm mult, o să-l avem toţi şi atunci nu mai este boală.

Altfel, fiecare televiziune nu face decȋt să se bată pe felia ei, nu e vreo dizidenţă pe undeva. Toate sunt conforme, altfel ar fi ȋnchise de organele care se ocupă de “interesul public şi de respectarea unor reguli de curăţenie în televiziune”, cum le numeşte jurnalistul avertizor.

Astăzi, nu titlurile mă interesează şi, ȋn niciun caz, din perspectiva C.N.A.-ului, care nu e altceva decȋt un organ de represiune şi propagandă, din perspectiva mea. Ȋn principal, represiune, propaganda e foarte, foarte slabă, ȋn zona asta de pandemism nervos.

Iar dacă e vorba de titluri, uitaţi-vă la titlul de pe Pagina de media, cu referire la “justiţia C.N.A.-ului”, o altă sintagmă absurdă, precum cea de “război cu virusul”, menită să exagereze atribuţiile unei instituţii care, pȋnă acum, n-a fost considerată autoritate publică.

Pe lȋngă faptul că numeşte manifestaţiile oengiste la care s-a cerut, exclusiv, demisia şefei ȊCCJ, Lia Savonea, “protestele pentru independenţa justiţiei din 14 decembrie”, autorul articolului are cel puţin alte două ieşiri subiective in décor.

Una e ȋn titlul de trei rȋnduri, unde reclamaţia se referă nu doar la burtiere, ci şi la faptul că postul şi-a permis să facă un “contradocumentar” la documentarul făcut de Recorder şi totuşi “a scăpat!”. Rezultă de-aici, implicit (nu-i aşa?), că documentarul făcut de site-ul agreat are valoare de adevăr absolut.

Cine, cum şi de ce s-a ocupat de construirea piramidelor din Egipt, e ȋncă un subiect ȋn dezbatere.

N-am văzut niciunul dintre “documentare”, sigur niciunul nu era pentru mine, ci pentru cei care cred că mai există vreo dezbatere serioasă, despre orice, ȋn ţara noastră de baştină.

A doua ieşire subiectivă a autorului, cu iz de propagandă, se referă la un membru C.N.A. care s-a opus sancţiunilor exagerate: Georgică Severin (cu un istoric de afirmaţii cu iz trumpist şi suveranist)”.

Ȋnţelegem de-aici că, e sufficient ca avertizorul să simtă un iz şi eşti mȋncat. Exigenţele sunt din ce ȋn ce mai ale dracu’! De la acuzaţii de campanii plătite de ruşi – nedovedite vreodată – laţul s-a strȋns pȋnă la pro-ruşi – aici intră orice consideri inacceptabil din partea Comisiei Europene – simpatii ruseşti – dacă te opui, din cȋnd ȋn cȋnd, noii democraţii, pentru ca acum să fie sufficient un “iz”.

Lasă că, nu e nicio lege care să-ţi interzică să fii “trumpist” iar Constituţia prevede clar că Romȃnia e stat suveran. Nu mă interesează “suveraniştii” – tot o invenţie a sistemului - dar ȋmi face plăcere s-o spun: Conform Constituţiei, nu ne vom putea dizolva niciodată ȋn UE!

Ştiu că nu se mai respectă dar e acolo. V-aşteaptă!

“Interesantă este şi poziţia a doi membri CNA (ambii numiţi de PSD), unul fost şef al Radioului Public - Georgică Severin (cu un istoric de afirmaţii cu iz trumpist şi suveranist), iar celălalt un apropiat al Liei Olguţa Vasilescu - Lucian Dindirică. Ambii au sărit în apărarea România TV. Georgică Severin a susţinut, nici mai mult nici mai puţin, că este corectă afirmaţia "lovitură de stat".”  paginademedia.ro/cna/cna-analiza-romania-tv-atacuri-recorder-protestatari-22336277

“În august 2023, Consiliul Național al Audiovizualului a trimis reprezentanții postului Nașul TV, care aborda frecvent tema existenței tunelurilor dacice, în Munții Bucegi, pentru a căuta presupusele tuneluri și piramide de origine extraterestră.

CNA le-a acordat un termen de două săptămâni pentru a identifica dovezi concrete, însă reprezentanții postului nu au reușit să prezinte elemente care să confirme afirmațiile difuzate. În consecință, Consiliul a sancționat postul Nașul TV cu o întrerupere a emisiei de zece minute, conform HotNews.” https://www.g4media.ro/ce-este-laboratorul-alchimic-dacic-cea-mai-noua-varianta-a-tunelurilor-dacice-conspiratia-care-este-reciclata-la-nesfarsit-in-social-media-si-are-viralitatea-gara.html

Sindicatele  

https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/sindicatele.html#more

Raportul SUA despre democraţia cenzurată din UE https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/raportul-sua-despre-democratia.html

Proiectul https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/proiectul.html

Accesul minorilor interzis pe reţele https://freefrompress.blogspot.com/2026/01/accesul-minorilor-interzis-pe-retele.html

Clientela politică e criza https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/clientela-politica-e-criza.html#more