Una dintre mentalităţile considerate dăunatoare capitalismului de tip nou a fost modul de a se hrăni al romanilor. Asta pentru că, în minunata lume nouă, mancarea nu mai avea nici un gust şi trebuia s-o mănanci cu ochii. In primii ani de după revoluţie, nu s-au adus “legume” d-astea de plastic, nu cumva să ne revoltăm. Cu timpul, s-au distrus intenţionat serele romaneşti apoi au dispărut seminţele originale. Acum, de exemplu, nu mai există varză adevărată decat prin rămăşiţele de sate iar vinetele, care se află la momentul ăsta în supermarketuri, sunt la fel de gustoase ca o spălătoare de vase.
In ceea ce priveşte mentalitatea, primul care ne-a luat tare la refec a fost Dan Chişu, care s-a întors din ţările calde, unde se înmulţesc insectele în draci, cu reţete moderne care să combată “ciorbarii şi fripturiştii”, cum îi numea artistul amator pe romani. El a prezentat la Realitatea bunătăţuri exotice şi sănătoase cum ar fi friptura de porc înmuiată în sos îndulcit cu o litră de zahăr sau ficat de gască, umflat pană crapă gâsca, cu sos de dulceaţă de cireşe amare. P-ăsta din urmă l-a mancat Mirela Vaşadi pană nici untura de pe farfurie n-a mai rămas! Apoi, zicea el, bucătăria romanească e foarte săracă prin comparaţie cu a ţărilor unde mănanci şi-ţi face minora masaj. Telespectatorul, la randul lui, zicea că, la cată gandăcăraie se mănancă pe unde a fost el, e greu să faci faţă prin diversitate.
In orice caz, romanului i s-au sleit sarmalele pe farfurie cand a aflat că şi gătitul e o artă prea exclusivistă ca s-o priceapă el şi că toată viaţa a mancat ca un porc, fără pic de ştaif. Asta după ce aflase că nu ştie să facă sex şi nici să muncească pentru patronul lui pană la moarte aşa cum munceşte angajatul din lumea civilizată care, de cateva generaţii, nu mai are timp să se hrănească şi a ajuns să se uite la emisiunile culinare ca la filmele S.F.
In orice caz, romanului i s-au sleit sarmalele pe farfurie cand a aflat că şi gătitul e o artă prea exclusivistă ca s-o priceapă el şi că toată viaţa a mancat ca un porc, fără pic de ştaif. Asta după ce aflase că nu ştie să facă sex şi nici să muncească pentru patronul lui pană la moarte aşa cum munceşte angajatul din lumea civilizată care, de cateva generaţii, nu mai are timp să se hrănească şi a ajuns să se uite la emisiunile culinare ca la filmele S.F.
Dar, pentru ca viaţa să bată filmul, trebuie să fie după caz real şi-n timp real, adică un reality show, în cazul de faţă, culinar. Juriul e format din trei chefs: primul, un fel de Napoleon al strategiei trasului legumelor la tigaie, al doilea un fel de copil-minune care a studiat gastronomia cam cum studiază alţii vioara iar al treilea trebuie să fie cel puţin Einstein după cum se strambă a dispreţ. In ceea ce priveşte concurenţii, telespectatorul are întotdeauna emoţii, nu pentru că i-ar păsa, ci pentru că, de fiecare dată apare cate unul cu cate o poveste tragică. Emisiunea de aseară n-a făcut excepţie.
Reţeta de succes a Master Chef-ului constă în faptul că bucătarii-şefi îşi bat joc de concurenţi pană cand umilinţa făcută show ajunge pe faţa telespectatorului.
In ceea ce priveşte gospodinele, nu cred ca friptura de vacă în sange şi broccoli fiert s-ajungă pe farfurii lângă lumanarea înfiptă-n colivă. Pe urmă, primăvara-i devreme şi nici nu s-au golit putinele de varză care, oricat ar suna de puturos, tot e mai sănatoasă decat legumele-moarte crescute în vată, modificate genetic sau umflate cu hormoni.
Altfel, e foarte trendy să ridici în slăvi ocupaţiile care se încadrează la “servicii”, hair-styliştii, cocktailiştii, jurnaliştii de opinie, dansatorii în chiloţi şi absolvenţii Academiei de Sufleu, mai ales dacă le dai şi-o tentă “hot” sau afrodisiacă. Succes în şorţ!
