 |
Elizabeth
Holmes este o americancă întreprinzătoare care nu clipește niciodată, și care, văzînd cum medicina e din ce în
ce mai mult propagandă și din ce în ce mai puțin știință, a înființat o
companie de profil, THERANOS, cu obiect de activitate: analiza probelor
sanguine. Mai exact, simplificarea procedurii atît pentru pacient, cît și
pentru specialiști. Pacientul contribuia cu “doar două picături de sînge din
deget” iar specialistul... mă rog, era un fel de operator al device-ului pe care
l-a inventat geniala din Sillicon Valley.
Succesul,
alimentat de politicieni, presă, investitori și nelipsiții creduli, pe post de
figuranți, a dus-o pe cele mai înalte culmi, pînă în topul miliardarilor
(Forbes). Lumea a premiat-o, revistele au pus-o pe copertă.
Marea ei
invenție a fost o cutiuță în care introducea proba de sînge, pe care, după ce
se întorcea pacientul cu spatele, o scotea și o ducea într-un laborator normal
unde angajații munceau în draci ca să demonstreze că totul se derulează cu
rapiditate.
Cum s-a
vîndut șarlatania? Nimic nou sub soare, așa cum se fabrică și la noi, fiindcă
sunt aceiași cunsultanți care vînd aceeași șmecherie.
Se ia una
bucată individ fără scrupule, obsedat de bani, celebritate, control, dar
nediagnosticat. Se speculează îngrijorarea oamenilor pentru sănătatea lor și a
familiei, îngrijorare pe care cucuvelele plătite din presă au dus-o pînă la
obsesie, depresie și chiar sinucidere.
Deci, terenul
era pregătit, lui Elisabeth Holmes nu i-a rămas decît să-și creeze o imagine cu
care să convingă și, nici aici n-a inventat nimic, a mers pe cărări bătătorite.
Purta pullover pe gît ca Steve Jobs, voia să salveze lumea, să schimbe
paradigma și să creeze Viitorul. Unde am mai auzit noi d-astea?!
Avea o
poveste personală, așa cum scrie la carte, fiindcă ăsta e mobilul care te
mînă-n luptă. Povestea ei era despre unchiul care a murit de cancer fiindcă n-a
fost diagnosticat mai devreme, mai simplu, mai ieftin, așa cum promitea cutiuța
ei din viitor, tuturor acelora care se aliniau, o data pe lună, și nu pe an, la
analize. Ca să vezi, același sindrom de salvator ca Vlad Voiculescu, cel care,
în povestea lui, întîlnise o mama căruia îi murise copilul de cancer, fiindcă
nu se ocupase el personal de problemă. Apropo, spitalele construite din donații
au ajuns la stat, cum zice legea? Nu-i nimic, dacă nu s-a rezolvat, o rezolvă
Vlad Voiculescu atunci cînd o s-ajungă el la Primăria Capitalei, pe umerii lui
Nicușor Dan, de care stă lipit ca ariciu’ de adidași.
Salvatorismul
e cea mai tare meserie în zilele noastre. Nu-ți trebuie decît o poveste, o
nevoie creată artificial, pe care o numești “diagnosticare și profilaxie” (în
realitate, te doare-n cot de așa ceva), un slogan (Să nu te lași niciodată!),
răspunsuri goale de conținut la toate întrebările care ți se pun și o echipă
care să te vorbească de bine: idealist, muncește mult, doarme puțin, modest.
Am văzut
povestea lui Elizabeth Holmes într-un documentar difuzat recent.
“Aparatele
de analiză a sângelui promise de companie nu au fost niciodată dezvoltate.
Holmes a fost amendată cu 500.000 de dolari și i s-a interzis să conducă o
companie americană timp de 10 ani.[6]” https://ro.wikipedia.org/wiki/Elizabeth_Holmes
“Se spunea că este „viitorul
Steve Jobs”. Totul până când s-a descoperit că firma sa – Theranos – de fapt nu
deține nicio tehnologie, totul fiind doar o poveste gonflată. Vă imaginați că
din Consiliul de Administrație al companiei au făcut parte foștii secretari de
stat Henry Kissinger…” https://gandeste.org/analize-si-opinii/dan-diaconu-diavolul-detaliilor-este-mult-mai-negru-decat-si-ar-putea-imagina-asa-zisii-conspirationisti/121813/
