Asta e tot ce mă interesează din
capturarea şi punerea sub acuzare a lui Maduro: instituţionalizarea termenului
de narcoterrorism. Restul, cum se aşează şi reaşează lumea, polii de
putere sau multipolaritatea, geopolitica, noua geografie, prăbuşirea vechilor
organizaţii mondiale sau a turnurilor medievale, nebunia zbuciumată a
economiilor… sunt foarte interesante şi le voi urmări din prisma celor care
sunt pasionaţi, se pricep şi au măcar un deget ȋn plăcintă.
Ȋn ce ne priveşte, n-avem
nicio treabă cu ce se-ntȋmplă. Oricum, puţini vor deţine un oarecare control. Landul RO, nu. Resursele noastre sunt demult magazine cu autoservire pentru “Poziţia
UE” şi, din ţară, ne-am transformat ȋn “Flancul Estic”.
Pe noi nu ne zgȋlţȋie “plăcile
tectonice”, pen’ că noi suntem sub scuturi. Am căutat ceva, săptămȋnile trecute
şi, cȋnd am ajuns pe Sputnik, am primit un scut peste ochi: Conexiunea nu e
sigură. Ȋnapoi la zona sigură! D-aia
ştiu.
De “jocurile seducţiei” din jurnalele de tinereţe ale lui Nicuşor Dan, nu m-a apărat nimeni. S-a dedat la televizor, ȋn buclă. Bonus, o astroloagă a liniştit poporul, la canalul suveranist, cu previziunea că preşedintele Dan va respinge nişte chestii globaliste. No sh.t!
Mă mir că s-a mai găsit o fereastră
pentru ştirea despre capturarea lui Maduro. Fiindcă noi avem atȋta treabă! Aceeaşi
treabă, da’ multă.
Cel mai mare regret şi lait motiv din
finalul zecilor de talk-show-uri despre cum să treacă vremea e “Ȋmi pare rău, dar nu mai avem timp.”
Iar dinlăuntrul ştirilor, tot neabătut
şi fără nicio opoziţie politico-mediatică, curg şiroaie, rubricile consumeriste
de reetichetare a schimbărilor climatice, depresiei şi gripei de sezon: ninsoarea
s-a schimbat ȋn alertă de vreme extremă, depresia de sărbători s-a metamorfozat
ȋn depresia ȋntoarcerii la rutină – practic, romȃnilor li se aminteşte, zi de
zi, pe toate posturile, că trebuie să fie tot mai trişti şi suicidari iar gripa
de sezon, ne spunea azi un specialist, este o super-gripă, nu pentru că e ceva
extraordinar, ci pentru că dintotdeauna ar fi trebuit considerată super-gripă.
Psihopaţii pro-ursulanişti şi pro-suveranişti
le spun părinţilor, zi de zi, pe o singură voce, că gripa nouă le va omorȋ
copiii!
Nu, Preşedintele Donald Trump nu ne
poate scăpa de-aşa ceva! Fiindcă, ȋn Romȃnia, nu există opoziţie. Există un
Comitet Central, teatru şi aceiaşi actori obosiţi şi reȋncărcaţi. Iar romȃnii
nu sunt mai americani, pentru că nu sunt. E un fapt, nu ştiu dacă e de bine sau
de rău.
Noi n-am rezistat, ȋn cel mai al dracu’
regim din fostul bloc comunist, iar ulterior, sub aceeaşi camarilă, prin
proteste de stradă. Ci doar prin refuzul de-a fi de acord şi de-a ne lăsa
asimilaţi horelor şi curentelor. Plus, pă partea de spiritualitate, cu o droaie
de blesteme. Nu e nevoie să spun ce le vor ura romȃnii guvernanţilor, acum, cȋnd
regimul vrea să-i lase faliţi.
Ȋnsă, amȋnarea plătirii
impozitelor, pȋnă la scadenţă, este o idee genială, la fel şi contestarea ȋn
instanţă a anulării alegerilor.
Tot ce-ar mai putea să conteze, ar fi
să ne demonstrăm, nouă ȋnşine, că avem stat de drept iar asta doar Justiţia o mai
poate face, ȋn Romȃnia.
Altfel, cartelul politico-mediatic o să
ne vȋndă, ȋn continuare, narco – reţete, narco-festivaluri şi rahat cu apă rece
ȋn bȋlciurile televizate.
România, pe drumul spre „Venezuela 2” - “Cine nu crede că e vorba doar de capturarea resurselor,
să se uite mai bine la ce se întâmplă în Ucraina. Zelenski refuză să recunoască
pierderea Donbasului pentru că așa sună ordinul venit de la cei care-l țin la
putere, iar „Elita” știe că acolo sunt cele mai mari zăcăminte de cărbune din
Europa, plus alte bogății naturale de o importanță colosală.” https://www.national.ro/politica/romania-pe-drumul-spre-venezuela-2-864010.html/
“În ceea ce privește Venezuela, Trump a
vorbit despre un război împotriva narcoterorismului și recuperarea a ceea ce el
descrie ca teritoriu american și petrol. Venezuela și-a naționalizat
operațiunile petroliere străine.” https://www.national.ro/politica/noua-ordine-mondiala-a-lui-trump-2-863989.html/
Românii vor să boicoteze plata taxelor - „Nu trebui plătite obligatoriu până când vreți voi. Toată
lumea să le plătească la sfârșit de an, să vedem de unde îsi mai iau salariile,
eu nu vreau să muncesc și să plătesc să țin niste trântori pe scaun în
primărie. Nu sunt bani, să se comaseze primăriile și să renunțăm la numărul
mare de angajați din sectorul bugetar, și așa vor găsi bani pentru salariu” https://www.national.ro/social/platiti-pe-31-decembrie-romanii-vor-sa-se-razbune-pentru-cresterea-taxelor-si-impozitelor-863945.html/
“Eu zic că e cam devreme să cântăm
prohodul Venezuelei.
S-ar putea ca lucrurile să fie mai
complicate decât a crezut Trump. O simplă copie a operațiunii din 1989
împotriva lui Noriega s-ar putea să nu fie suficientă. Maduro nu mai e, dar
regimul pare să reziste bine-mersi și fără el.
Sigur, la asta ar putea contribui din
plin și faptul că milioane de opozanți au șters-o din țară în ultimii 10-20 de
ani. Peste 7 milioane după statisticile ONU.”
https://gandeste.org/analize-si-opinii/lucian-sarbu-eu-zic-ca-e-cam-devreme-sa-cantam-prohodul-venezuelei/137700/
Tânăr de 18 ani, prins de polițiști în
Botoșani cu cagulă pe față, pistol și cuțit asupra sa https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/tanar-de-18-ani-prins-de-politisti-in-botosani-cu-2498098.html#google_vignette
“… și în paralel fac propaganda
isterica ca oamenii să nu plătească taxele adică să încalce legea ca să
blocheze funcționarea statului să ne bage în incapacitate de plată …” https://www.bugetul.ro/andrei-caramitru-anunta-lovitura-de-stat-in-romania-astia-incearca-acum-prin-ccr-conspiratia-anuntata-de-varful-de-lance-al-progresistilor/
“Drogul
care sperie Europa în momentul de față nu este cocaina. Și nici heroina.
Ultimele informații oferite de către autoritățile britanice sunt
îngrijorătoare. Secțiile de urologie ale unităților spitalicești din Anglia
sunt suprapopulate de către tineri ajunși aici în stare de inconștiență. Tot
mai mulți pacienți devin dependeți de ketamină, un drog, care în mod
surprinzător se administrează în mod legal.” https://www.bugetul.ro/drogul-care-sperie-europa-tinerii-ajung-inconstienti-pe-paturile-de-spital-iar-autoritatile-britanice-sunt-in-alerta/
“Hipnoterapeut judecat pentru violuri
multiple. Procesul se desfășoară cu ușile închise
Un hipnoterapeut din Franța este
judecat pentru violuri multiple. Procesul a început luni și se desfășoară cu
ușile închise, la solicitarea unei victime. Bărbatul este acuzat că a violat
mai multe femei după ce le-a drogat.”
https://www.mediafax.ro/externe/hipnoterapeut-judecat-pentru-violuri-multiple-procesul-se-desfasoara-cu-usile-inchise-23666865
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-revelion-2026-miezul-noptii-22293477
ANALIZĂ Prima zi a
anului în ziarele din România: O călătorie de 140 de ani prin mesaje,
evenimente și transformări sociale
“Articolul ironiza credințele medievale
despre sfârșitul lumii, subliniind că, în ciuda „instrucției” limitate, oamenii
nu mai erau „cu totul neputincioși”. Accentul se muta de la „strigoi și
vrăjitori” la „adevăratele semne ale timpului”, la acțiunea colectivă și la
importanța muncii.
Se făcea trimitere la schimbările de
nume de străzi în Germania post-nazistă, unde Hitler, Goering și Wessel erau
înlocuiți cu Thomas Mann, Planck și Albert Einstein – un simbol al rupturii cu
trecutul dictatorial.” https://www.g4media.ro/analiza-prima-zi-a-anului-in-ziarele-din-romania-o-calatorie-de-140-de-ani-prin-mesaje-evenimente-si-transformari-sociale.html
Toate eclipsele, superlunile, ploile de meteoriți și planetele
pe care le poți observa pe cer în 2026 https://www.g4media.ro/toate-eclipsele-superlunile-ploile-de-meteoriti-si-planetele-pe-care-le-poti-observa-in-2026.html
“Capturarea lui Maduro va fi o lovitură
dură pentru China, care este cel mai mare cumpărător de petrol venezuelean,
scrie The Telegraph.
Beijingul nu a considerat petrolul din
Venezuela drept un import de carburanți, strict comercial, ci ca pe o
rambursare a datoriilor pentru împrumuturile estimate la 60 de miliarde de
dolari pe care le-a investit în proiectele petroliere venezuelene.” https://www.g4media.ro/de-ce-capturarea-lui-maduro-ar-putea-fi-un-dezastru-pentru-china.html
În
această dimineață, camerele de supraveghere ale Muzeului Național de Istorie
Naturală „Grigore Antipa” au surprins trei vulpi în zona exterioară a muzeului,
chiar în centrul… https://www.g4media.ro/video-trei-vulpi-surprinse-de-camere-de-supraveghere-la-muzeul-antipa-in-centrul-bucurestiului.html
“Across
37 out of 38 OECD countries, fertility rates are below the 2.1 replacement
level needed to sustain a population’s size. And across the world, fertility
rates are collapsing faster than expected.”
https://geographical.co.uk/news/the-top-five-oecd-countries-experiencing-fertility-rate-declines
Autoritatea https://freefrompress.blogspot.com/2026/01/autoritatea.html
