Cumva, cancel
culture a reuşit să ȋntrerupă şi circuitul apei ȋn natură. Globalismul
presupune ca, theoretic, apa din Romȃnia, de exemplu, să fie ȋmpărţită tovărăşeşte
cu Africa Sub-Sahariană, să zicem, sau cu alţii care n-au. Pȋnă atunci, e
nevoie ca şi noi, şi ei, să ne confruntăm cu crize nemaiȋntȋlnite ale apei, ca
să ne ȋnvăţăm minte şi să ȋncepem scrierea istoriei pe curat.
Ce nu ştim e
cine va fi stăpȋnul apei, cine o va distribui, cu porţia? Fiindcă, despre asta
e toată ȋncălzirea planetei, despre cine va controla globalizarea, care,
altfel, evolua de la sine.
Ȋn ce priveşte politicile eco, sunt mai multe curente de gȋndire, deşi, ȋn UE, cetăţenii n-au voie decȋt la versiunea oficială, aia cu carbonul.
De exemplu, sunt ecologişti care spun că plasticul trebuie să dispară
iar materialele folosite ȋn industria textilă să fie naturale, pe cȋt posibil. Ursula
von der Leyen spune că, din contră, terenurile nu mai trebuie cultivate cu in,
bumbac etc., pămȋntul trebuie scutit de asta. Uniforme din plastic reciclat pentru
toţi supuşii.
Apoi, unii
spun că rezervele de apă dulce ale planetei s-au ȋmpuţinat dramatic şi că
ȋncălzirea globală nu ţine de ciclicitate, este ireversibilă, ȋn timp ce alţii
susţin că rezervele de apă dulce ale planetei sunt aceleaşi dintotdeauna, doar
că, populaţia planetei crescȋnd foarte mult, la fel şi nivelul de trai, consumul
de apă tot creşte pȋnă cȋnd nu se mai ajunge. Cu toţii consideră că rata actuală
de creştere a populaţiei globale se va menţine sine die.
Ȋntrebarea e: De ce nu sunt sfătuiţi oamenii să nu se mai
ȋnmulţească? De ce ii preocupă pe unii scăderea natalităţii, cȋnd putem importa
oricȋnd din zone unde populaţiile sunt dislocate din cauza crizei apei?
Nu vrem să
salvăm planeta?
Distrugerea barajelor, Revista “presei” şi a “conspiraţiilor” https://antipresa.blogspot.com/2025/12/distrugerea-barajelor-revista-presei-si.html
Şi ce dacă, plouă? Things To Do When It Rains
Despre imparţialitate:
“Dacă unul ȋţi spune că afară plouă iar altul că e uscat, nu e treaba ta
să-i citezi pe amȋndoi. Treaba ta e să te uiţi, dracu’, pe fereastră, să vezi
care-i adevărul.” ― Jonathan Foster https://freefrompress.blogspot.com/2025/10/si-ce-daca-ploua.html
8 December
2025 - Britain's water crisis is getting worse
https://www.spectator.co.uk/article/britains-water-crisis-is-getting-worse/
Dec 1, 2025 –
Apel pentru interzicerea sobelor pe lemne,
şemineelor, ȋn această iarnă, ȋn Marea Britanie https://www.express.co.uk/news/uk/2140722/call-ban-wood-burners-lo
5 December 2025 - Major city may have to evacuate as water supplies run low
Tehran is
not alone. Cape Town in South Africa narrowly avoided taps running dry eight
years ago. Even London, known for its rain, is at risk. https://news.sky.com/story/the-countdown-to-day-zero-major-city-may-have-to-evacuate-as-water-supplies-run-low-13479538
“While
the amount of freshwater on the planet has remained fairly constant over time—continually
recycled through the atmosphere and back into our cups—the population has
exploded. This means that every year competition for a clean, copious
supply of water for drinking, cooking, bathing, and sustaining life
intensifies.” https://www.nationalgeographic.com/environment/article/freshwater-crisis
“Over
107,000 people in Prahova and Dâmbovița counties, in southern Romania, have
been without drinking water since Friday, November 28, due to problems at the
Paltinu Dam. According to local authorities, the problems are set to persist
until next week.
The dam
registered a drop in water levels, leading to problems in the water
distribution system.” https://www.romania-insider.com/water-crisis-romania-prahova-dambovita-counties-2025
2025 – “A severe water shortage is taking place in Turkey. It
is caused by climate change, ongoing droughts, mismanagement of water resources
and urban expansion. It has affected almost the entire country. The crisis led
to water shortage affecting many sectors in Turkey such as agriculture,
industry and urban population. As the decline of rainfall and depleting of
reservoirs continues, UN experts claim that 88% of
Turkey faces desertification in the near future.” https://en.wikipedia.org/wiki/2025_Turkey_water_crisis
“Forever
chemicals have polluted the water supply of 60,000 people, threatening
human health, wildlife and the wider ecosystem. But activists say this is just
the tip of the Pfas iceberg” https://www.theguardian.com/environment/2025/jul/01/pfas-forever-chemicals-water-contamination-saint-louis-france-aoe
25 aug 2025
- “The European Union is addressing the significant water consumption of IT
data centers, which rely on water-intensive cooling systems and are expanding
rapidly alongside cloud computing and AI. The bloc's Water Resilience
Strategy, set to take effect in 2026, plans to impose usage limits on tech
companies.
Meanwhile
in England, climate
change, population growth and environmental pressures are expected to cause a
water shortfall by 2055 equivalent to a third of the nation's current daily
usage, according to government projections.” https://www.dw.com/en/global-water-crisis-could-cost-trillions/a-73394280