Nu mergem ȋn direcţia bună. Ȋncă suntem pe comunicare strategică,
sau politically corect, iar asta echivalează cu interzicerea dreptului la
exprimare. Ȋn lume, unii au dreptul
să protesteze doar ȋmpotriva Israelului, alţii au dreptul să protesteze doar
ȋmpotriva palestinienilor. Statele interzic instituţii de presă ostile
politicii oficiale.
Idioţii conformaţi ȋi concediază pe cei
care nu se aliniază, ȋntr-o direcţie sau alta. Nu se respectă dreptul de a nu
fi de acord cu opinia celuilalt sau chiar se cenzurează opinia diferită. Ca-n fosta
ţară Romȃnia. Pandemia de război hybrid, care deţine această parte componentă nevăzută,
dar dibuită, subtil şi sigur, de autorităţi din penumbra puterii, ȋmpăienjeneşte
părerile colţuroase, critica analitică sau statul refractar, pe gȋnduri.
Sondajele ȋn rafală aruncă şi praf ȋn ochi. Pe faţă, un general al Armatei Romȃne susţine ideologia climatică şi propaganda impotriva “extremiştilor”. Nimeni nu observă. Bătrȋnii şi copiii sunt folosiţi, ȋn emisiuni de televiziune, drept momeală empatică şi strȋngere de fonduri şi lacrimi. Organele competente aprobă.
Direcţia ţării a fost ascunsă ȋn
spatele deficitului, non-subiectelor din presă, dronelor lui Putin,
nesfȋrşitelor contre false ȋntre membrii partidelor guvernamentale. Care se
distrează făcȋnd sondaje de opinie ȋn ce priveşte direcţia. Aia ascunsă ȋn
pumni, cu mȋinile la spate, mutată din stȋnga-n dreapta.
De-a stȋnga globalistă, abuzatorii picură chinezeşte apeluri de ȋmpăcare către propriile victime, aflate ȋncă sub vremuri. La meteo, fiecare zi de toamnă e una de vară, autentică, aşa cum nu s-a mai văzut. Fiecare minut e peste media perioadei. Recorduri de temperaturi resimţite. Resimţirea e woke.
De-a dreapta, spectacolul sacrificiului
şi ȋngropăciunii ȋn pieţe publice, plus iertarea creştină, machiată impecabil,
sub streşini de mascara rezistente la suferinţe şi bocet. Toate ȋn zile
ȋnsorite, numai bune de stors cerul de speranţe senine şi imaginaţii albastre.
Sper cer, poţi să trimiţi orice, că
niciodată nu cade cortina.
Rămȋnem, deci, ȋntre
compost şi ţărȋnă, asta-i toată filozofia.
Sondaj CURS: 70% dintre români cred că România merge într-o
direcție greșită https://www.mediafax.ro/social/sondaj-curs-70-dintre-romani-cred-ca-romania-merge-intr-o-directie-gresita-calin-georgescu-george-simion-si-nicusor-dan-pe-primele-locuri-la-capitolul-incredere-23613663
“State
Far Stadium a fost plin până la refuz. Evenimentul a fost unul lung și a durat
în jur de opt ore. Se crede că în jur de 100.000 de oameni ar fi participat.
Unii dintre ei au fost prezenți chiar cu o seară în urmă pe stadion pentru a-și
ocupa locurile, relatează The Guardian.”
https://www.mediafax.ro/externe/funeraliile-lui-charlie-kirk-donald-trump-participa-la-ceremonia-de-inmormantare-din-arizona-alaturi-de-zeci-de-mii-de-oameni-23613728
“3.
În dezacord cu cele susținute de Avocatul Poporului în excepția de
neconstituționalitate, vom încerca să arătăm în cele ce urmează că OUG nr.
21/2004 nu permite autorităților administrative să dispună măsuri prin care se
restrâng drepturi și libertăți fundamentale, acest act normativ având
principalul rol de a reglementa cadrul organizatoric al Sistemul Național de
Management al Situațiilor de Urgență (în continuare „SNMSU”), reglementând
totodată și faptul că măsurile dispuse de entitățile care fac parte din SNMSU
trebuie să fie luate în condițiile și limitele legii.
II.
Starea de alertă nu permite per se restrângerea exercițiului unor drepturi
fundamentale” https://www.juridice.ro/727972/starea-de-alerta-de-ce-nu-este-neconstitutionala-oug-nr-21-2004.html
Stenograme
din ambulatoriu De
unde se vede clar că P.F. a complotat cu P.R.
https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/stenograme-din-respiratoriu.html
Asasinat politic: activistul de dreapta Charlie Kirk
executat https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/asasinat-politic-activistul-de-dreapta.html#more
Lumea
ȋncă nu s-a dezlănţuit! Proteste ȋn Franţa https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/lumea-inca-nu-s-dezlantuit.html
Teoria
conspiraţiei. Conspiraţionism https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/teoria-conspiratiei-conspirationism.html#more
Părinţii
şi odraslele lor. Vremea mesajelor soft a trecut https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/parintii.html#more
Excepţie?
Nu, ȋn Romȃnia!
Cȋteva observaţii, ca spectator. https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/exceptie-nu-in-romania.html
Ȋmpreună
dar fără multă tevatură https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/impreuna-dar-fara-multa-tevatura.html
Dacii,
tracii, agathȋrşii… Sciţiii, romanii… Ursula von Der Leyen şi gaiţele. https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/dacii-tracii-agathirsii.html#more
Cacealmaua
politică https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/cacealmaua.html#more