joi, 28 septembrie 2017

Romînia educată by Klaus Iohannis


Educată din mila publică.
De cînd a cîștigat mandatul, doar de vreo două ori și-a adus aminte cineva că actualul Președinte a avut un slogan “Romînia educată” și că nu mișcă nimic în direcția asta. Ieri însă, am aflat, în sfîrșit și cu stupoare, cum înțelege omul din fruntea țării educarea poporului fiindcă ieri, Klaus Iohannis a apărut la o “adunare” a unui ONG-eu internațional, acum și-n Romînia. Un ONG-eu, după cum știm, este o organizație non-profit care nu se poate abține să nu fie și caritabilă.
Poate nu toată lumea știe iar cei care știu, să spună și celor care nu știu, zicerea “Nimic nu e gratis” nu e un slogan, e o axiomă!
 
Uite cu ce s-a ocupat acest ONG-eu:

miercuri, 27 septembrie 2017

D-ale Guvernului Tudose și ale presei paralele

60 mil./an pe manuale auxiliare? 300-400 mil./an pe meditații? Nu e de mirare că jumătate dintre copii rămîn fără școală! La fel, nu e de mirare că actualul ministru al educației a ajuns ținta linșajului mediatic.

Dar, uite cine vorbește!

 /”toți șoferii nu vor mai avea nevoie” și “Frunze de măzlin” B1 “să facă ca țara noastră, România…”, B1, 20apr.2013, 17:02/ “se pare că la această discuție au discutat și despre scandalul din USL” B1, 17sept.2013, 13:03/ “…că trebuie să încheiem o concluzie” realitatea, 24 febr. 2013, 9:52/ “Steaua s-a împiedecat de Pandurii Tg. Jiu”/ Realitatea, 24 nov. 2013/ “este vorba despre o companie d-ale sale” Realitatea, 12nov.2013, 11:14 “frigul își va pune amprenta asupra femeii” B1, 13nov.2013, 12:01(care voia să se arunce),“vântul a bătut cu vijelie”-Prima-tv, 17 aug 2014, 18:06; Udrea “s-a autocomparat”, Realitatea-tv, 14 aug 2014, 9:37/ Eclipsa la RTV e un “fenomen supranatural” 14 apr 2014/ 12:42 “s-au întrecut pe ei însuși”/G. Firea “noi înșiși” Realit/9 iulie 2014/17:07; Nu a semnat niciodată o “propunere neoneroasă” B1/13:03/13 oct 2014; “ambele reversuri ale medaliei” (cum votăm correct) ANT3/ “au rămas cu gura apă”-14 sept 2014/8:21 / “doctor Honorius causa” RTV/18:42/3oct.2014/ mult folositul între si între, de exemplu, între poliție și între infractori??

“din fericire nu s-au înregistrat victime în urma acestei tragedii” Realitatea/13 oct. 2015/10:07/

marți, 26 septembrie 2017

D-ale Guvernului Tudose și ale presei paralele


Să nu ne mai învîrtim în jurul cozii!
Ultima ŞTIRE manufacturată de Presă, la unison, este despre tentativa de interzicere a instalării centralelor de apartament de acum încolo. Presa pretinde că face zid în apărarea cetățeanului “obligat” să depindă de încălzirea centralizată care ar fi în dezavantajul consumatorului. În primul rînd, niciodată un sistem centralizat n-are voie să coste mai mult decît unul individual, ca să nu mai spunem de costul centralei care, după ce se amortizează, începe să se strice. Să vezi cît costă o piesă de cîțiva cm cu două fire în ea: 1 milion de lei vechi!
Se mai spune la televizor că autoritățile romîne pretind că încălzirea centralizată este mai ecologică. Da, dar știți de ce? Fiindcă Europa zice asta. În Italia li s-a pus în vedere proprietarilor de blocuri, încă de acum cîțiva ani, că vor trebui să se racordeze la sistemul centralizat tocmai din motive de mediu. Deci, ŞTIREA îi pune pe oameni să facă o cheltuială inutilă. Plus, debranșații vor avea tendința de a economisi pînă cînd vor ajunge să trăiască exact ca pe vremea lui Ceaușescu, înghesuiți în bucătărie și, pe lîngă ei, vom face frigul și noi din cauza pereților reci. Apoi, presupunînd că toată lumea s-ar debranșa iar consumul ar scădea, e sigur că prețurile ar crește pînă cînd furnizorul și-ar atinge rata de profit pe care o vrea. Deci, consumatorii ar plăti mult pentru puțin confort. Să nu uităm de repartitoare montate pe calorifer, un alt abuz asupra nivelului de trai: oamenii nu mai aerisesc încăperile, prețul căldurii crește pînă la cer.

Sau pînă cînd nu vor mai putea să-si plătească întreținerea și vor apărea și la noi proprietary de blocuri comuniste. Întrebați-vă administratorii de bloc dacă sunt membri de partid și, dacă sunt, de ce sunt?

miercuri, 20 septembrie 2017

Războiul porcilor

Sprijinit în toiagul plin de gînduri, primul porcar al țării - după subvenție, după port - ieși la obișnuita conferință de presă, de cum se crăpă de ziuă și mai ‘nainte ca alt gospodar din parlament să facă agenda zilei și ratingul, bunăoară.
- Gata, zise el, trăgînd cu bățul un șanț îngust în noroiul specific, s-a depășit linia roșie, Vanghelie avea dreptate! Baronii noștri sunt atacați de principii din Occident, tocmai acum cînd PSD-ul a pompat sînge de romînism în toate instituțiile statului.
http://adevarul.ro/news/politica/cum-invadat-beizadelele-psd-institutiile-statului-copii-nepoti-soti-ex-soti-concubini-primit-functii-partid-1_59beb8e55ab6550cb8442a35/index.html
Aici, liderul fu interrupt de o invazie de șobolani veniți din dedesupturile clădirii parlamentului care, umplînd coridoarele și apoi făcîndu-și loc printre porci, își pierdură urma în birourile laterale lăsînd în urma lor o rumoare scurtă și un miros inutil de parfum. În urma lor, primărița capitalei înainta pe tocuri spre alt festival.
- Domnule Dragnea, aveți șobolani, observă presa vigilentă!
- Bine că nu sunt dihori, doamnă! Şobolanii sunt patrioți de-ai noștrii. Dacă vreți să-mi puneți întrebări…
Un zumzet de silfidă urmărită de un admirator întrerupse, din nou, adunarea de vorbe.

vineri, 8 septembrie 2017

Luați de votați!



Ştire pozitivă: Şi azi, la telejurnal, am văzut politicieni plini de cașcaval!
Fam. Nicolicea
Politicianul Eugen Nicolicea despre conflictul de interese: “Daca alegi o ruda geniala care a luat premiul Nobel in dauna unui prostalau care nu e ruda cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese.” http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21698902-eugen-nicolicea-despre-modificarea-articolele-privind-conflictul-interese-daca-alegi-ruda-geniala-care-luat-premiul-nobel-dauna-unui-prostalau-care-nu-ruda-tine-evident-nu-niciun-conflict-interese.htm

“Nicoleta Nicolicea, sotia deputatului PSD Eugen Nicolicea, fosta jurnalista la ziare tabloid, a fost numita la inceputul anului sef de serviciu in cadrul Transgaz, unde va gestiona un proiect de 560 de milioane de euro. Tot la Transgaz a fost angajata, in decembrie, si sotia deputatului ALDE Andrei Gerea.” http://www.ziare.com/bucuresti/stiri-actualitate/transgaz-a-devenit-companie-de-partid-nicoleta-nicolicea-nu-e-singura-sotie-de-parlamentar-angajata-la-compania-de-stat-6731552

"Autostrazile pot sa mai astepte", "prioritatile PSD sunt salariile si pensiile", a spus presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor.” https://www.ziarelive.ro/stiri/eugen-nicolicea-autostrazile-pot-sa-mai-astepte-prioritatile-psd-sunt-salariile-si-pensiile.html

joi, 31 august 2017

PSD-ul vrea știri pozitive iar Mogulii de presă cred că Internetul e mai rău ca ei



Ministra Doina Pană nu se uită și nu se pricepe la televizor, altfel n-ar crede că poate cumpăra știri pozitive cu bani de la buget.

De fapt, D-na Ministru (vedeți ce frumos vă zicem, nu ca alții!) nu știe ce sunt acelea “știri” pozitive sau negative în televizor. Să dăm niște exemple!

Ştiri pozitiv/negative: veste bună, vremea se încălzește/veste proastă, după asta vin ploile (în mai); veste bună, se mai răcorește/veste proastă, nu vă bucurați, canicula se întoarce!;

luni, 28 august 2017

Programul “Primul accident” Dacă se poate, mortal!



În loc de, sloganul déjà, 1 din 4 europeni suferă de alergie, te-ai gîndit că ai putea fi unul dintre ei? – din programul “Prima alergie” -  Statul romîn – statalitatea, cum se spune pompos acestui stăpîn incompetent – mai bine ar plăti (în locul salariaților de la C.N.A.) anunțul În fiecare zi, cel puțin 8 romîni mor în accidente de mașină, te-ai gîndit că ai putea fi unul dintre ei – din programul “Primul accident”?

Asta pentru că accidentele rutiere cu morți au ajuns atît de obișnuite încît nici presa nu mai face rating din ele iar politicienii, ocupați s-o tragă la răspundere pe Kovesi că s-a dus pe la Oprea în timpul alegerilor din două mii toamna, tratează problema cu plictis și amenzi. Din cînd în cînd, se trezește unul să propună complicarea examenului de șoferi dar nimeni n-a propus pînă acum un curs la care să se predea tocmai aceste accidente și cauzele lor.
În fiecare zi, opt români mor în accidente rutiere (asta e pe 2008) https://www.realitatea.net/in-fiecare-zi-opt-romani-mor-in-accidente-rutiere_598067.html
În loc de Pentru sănătatea emoțională a copilului dv., petreceți mai mult timp cu el!, statul nesimțit ar trebui să prevină părinții printr-un anunț îngrozitor gen: Pentru că suntem un Stat iresponsabil, petreceți mai mult timp cu copilul dv. fiindcă, odată ajunși în instituțiile de învățămînt, mulți pot muri în fosele septice, zdrobiți de porțile școlilor, porțile de fotbal sau leagănele din incintă!
De asemenea, pentru că nu ne duce capul, și ne e și lene, să impunem niște standarde de care ar fi nevoie ca de aer și să verificăm implementarea lor, stați cît mai mult cu copilul dv., mai ales dacă aveți în curte un puț american (sau o fîntînă), pentru că, numai anul ăsta, v-ați scăpat copiii de două ori într-o lună într-un astfel de puț.

Trei copii au căzut în haznaua unei scoli. Unul a murit. (Viisoara, Dâmbovița); Un copil a căzut în cap la școală și a murit după două zile pentru că diriginta n-a anunțat părinții iar medicii i-au scos apendicele în loc să-i facă tomografie. (Hunedoara); Un elev de 14 ani a murit, după ce a căzut in fosa septică la scoală.(Vâlcea); Un copil a murit după ce a căzut după acoperișul unei anexe a școlii. (Pașcani, Iași); fosa septică a casei (Bărcănești, Prahova)

marți, 22 august 2017

Sinucidere pe calea ferată



Oamenii trebuie lăsați, în pace, cînd vor să divorțeze iar femeile care nu mai vor copii trebuie să poată apela, cînd doresc, la asistență de specialitate. Femeile sunt în legitimă apărare în această problemă!

În ceea ce privește cazul femeii care s-a sinucis cu copiii de mînă - cu excepția ROMANIA TV care n-a ars-o politically correct - din televizor s-a tras următoarea concluzie: “Nebuna” trebuia monitorizată, fătată, iar însămînțată, iar … și copiii să-i fie luați!

Încă din anii “90, propaganda criminală americană - pătrunsă ca poluarea, pe toate canalele - a discriminat copiii din familii divorțate etichetîndu-i drept infractori, repetenți, paria etc. N-am văzut nici un ONG-eu să se sesizeze, p-ăștia frecîndu-i grija de legea alăptatului în public într-o țară unde nimeni, niciodată nu a fost deranjat de asta. Deși, dacă te apuci să provoci lumea cu o ceată de mămici alăptînd ostentativ lîngă o gogoșerie, de exemplu, s-ar putea, pe drept cuvînt, să provoci scîrba publică.

Revenind la cazul de față, nu e prima, nici ultima femeie care își pierde mințile la gîndul că nu se poate opri din făcut copii dar aici trebuie lămurite mai multe lucruri, înclusiv conținutul exact al biletului de sinucigaș!
Popă ieșit ca prostu’ să condamne sinuciderea

miercuri, 26 iulie 2017

Ce s-a mai întîmplat în ultima vreme? La purtător!



Să nu ne pierdem în amănunte!

Cît  Universul se cutremură de rîs iar ONG-iștii globalizării caută soluții să proptească axa Pămîntului ca să oprească timpul în loc, în țara Romînia zguduiala a inceput déjà.

Problema, recent apărută în Biserica ortodoxă, este doar secundar despre devoalarea homosexualității din interiorul instituției, scopul principal fiind forțarea acceptării homoclerului, chiar a celui “îs activ”, ca-n Germania, de pildă. Se vede asta și din atitudinea celor deconspirați ca homosexuali, care, în loc să-și pună cenușă-n cap, s-au întors cu tupeu împotriva șefilor de la București  transmițîndu-le că sunt posesori de “sutană la purtător” iar pe asta n-o să le-o ia nimeni, indifferent de “greșeli”. Ei nu vor să se-ndrepte, cum se cere în biserică, nici să părăsească establishmentul, ci să fie acceptați!

Probabil, în final, vor ajunge la un compromis (ca să nu se afle tot) și se vor pupa bărbătește în Piața Independenței după modelul cartelului politico-mediatic care tocmai a trecut printr-o astfel de negociere. Mai exact, L. Dragnea s-a luat de ONG-iștii lui Soros iar Presa a parat cu “acțiunile la purtător”. Rezultatul: clienții ascunși ai “Societăți deschise” pot să manipuleze în continuare fără să-și declare sponsorii iar politicienii care sunt acționari ascunși ai firmelor care fac afaceri cu statul nu vor fi desconspirați.