 |
|
Dacă n-ai ști, ai zice că Prezentatoarele TV se droghează?
Sau Prezentatorii? “Justiția” ne scoate ochii doar cu ăștia doi.
|
Belgianul David
van Reybrouk, istoric, arheolog, scriitor,
foarte cunoscut la alții (a scris despre sclavie și colonialism, a ținut
conferințe etc., a fost tradus inclusiv în ungurește), a atras atenția, încă
din anii trecuți, că alegerile electorale, singure, nu mai înseamnă democrație
și a pus, probabil, de un nou current ideologic, un adevărat sfîrșit al lumii.
Asta, în timp ce, la noi, în
pregătirea alegerilor viitoare, prin laboratoarele de diversiuni se coace cine
știe ce conflict interethnic, patronii de televiziuni au ieșit la atac, în
disperare, ca portarii de fotbal pe ultimele secunde de meci, iar televiziunile
mici citează din “înțelepciunea” Las
Vrăjealas, produsă de suratele înstărite și cu pile în publicitate. (Nimic, care să facă o diferență în bine, nu
s-a creat în televiziuni, în aproape treizeci de ani)
David van Reybrouk spune că Brexitul e un punct de cotitură pentru democrație și, mă rog, el consideră că referendumul cu pricina n-a fost un lucru bun (noi abia așteptam!) fiindcă oamenii n-au fost pregătiți să ia decizia corectă într-o problemă crucială, care privește soarta țării sau chiar a continentului.
Dar, Brexitul n-ar fi fost
decît ultima greșeală dintr-un lung șir de erori ale fundamentalismului democratic
bazat strict pe vot.
Asta, pentru că, deși, cu cîțiva
ani în urmă, peste 92% din populație credea în democrație, în zilele noastre,
oamenii cer, din ce în ce mai mult, un lider puternic care n-are a face cu
parlamentul și alegerile, adică exact pe dos. Încrederea în instituțiile
democratice este în cădere evidentă; sub 30% dintre europeni mai au încredere
în instituțiile politice naționale.
Partidele politice sunt
printre ultimele la încredere. Cu cincizeci de ani în urmă, cînd lumea era
apatică din punct de vedere politic, exista mai multă încredere în politică,
prin comparație cu zilele noastre cînd este exact invers: interes și dezgust,
în același timp. În cazul unui referendum, de pildă, spune belgianul, îi
întrebăm pe oameni lucruri la care ei n-au fost nevoiți să se gîndească, doar
au fost bombardați cu manipulare din plin în perioada de dinaintea
votului. (Vezi “urgența”, așa-zisului, referendum pentru familie, cînd nici nu
se pusese problema unui astfel de subiect.)
Democrația trebuie deci, updatată pînă cînd nu devine ireparabilă. Spania, Austria, Belgia, și numărătoarea continuă, fie n-au reușit să-și formeze un govern după alegeri, fie aleg partide extremiste, ceea ce s-ar traduce prin sindromul de democrație obosită.
Cauza fundamentală a
“sindromului de democrație obosită”, pare a fi, importanța exagerată atribuită
alegerilor concomitent cu disprețuirea aleșilor. “Fundamentaliștii” vestici nu
mai consideră alegerile ca fiind un mijloc de exercitare a democrației, ci chiar
o doctrină în sine, iar votul e… un simplu vot, nu mai dă șansa cetățenilor de
a hotărî soarta comunității.
Totuși, același tip de
democrație, în care forma e mai importantă decît fondul, este impus și țărilor
măcinate de conflicte (Congo, Iraq, Afghanistan), chiar dacă, acolo, “rețeta” vestică
duce la tensiuni și mai mari. Dacă iese prost, e numai vina acelora. “Donatorii”
occidentali promit sponsorizări, doar în schimbul implementării unei astfel de
democrații. (Ca să vezi! Chiar au
francizat-o și-o vînd ca pe o afacere ordinară, Afacerea “Democrația”!)
Se consideră, însă, că democrația s-a stricat prin anii”80, “90, cînd ziarele de partid au fost cumpărate de moguli, mass media comerciale au preluat controlul iar alegătorul și consumatorul au devenit totuna. Bătălia (diversiunea) electorală s-a dus, de atunci, în media, dar nu în interesul alegătorului. Cu timpul, lumea a început să fie din ce în ce mai enervată de politică și politicieni iar acum am ajuns să vorbim de … noua ordine: “post – democrația”.
Colin Crouch, sociology britanic, 2004 – “Sub acest model, chiar dacă alegerile, e clar, că există și pot schimba guvernările, dezbaterile electorale publice sunt un spectacol strict controlat, manageriat de staff-uri profesioniste de experți în tehnici de persuasiune, și luînd în considerare doar un mic calup de subiecte selectate de aceste echipe rivale. Marea masă a cetățenilor are numai un rol pasiv, static, și răspunde doar… cînd i se face “semn”.”
Acum, la început de secol 21, cînd a intrat în joc și internetul iar, odată cu el, “feedback-ul instant”, sistemul electoral scîrțîie din toate încheieturile. Social media și media comerciale își țin isonul ca să creeze un scandal continuu, bazat pe “știri” care exagerează conflictele. Politicile naționale au devenit telenovele radio-tv., editorii scriu scenariul iar politicienii încearcă să supună media propriei voințe. Astfel, am ajuns să fim într-o permanentă campanie electorală, unde interesul partidelor e tot ce contează, interesul alegătorilor fiind neglijat. Alegerile, care au fost inventate ca să facă democrația posibilă, au ajuns mai mult s-o încurce. Cîștigarea următoarelor alegeri a devenit mult mai importantă decît îndeplinirea promisiunilor de la ultimele alegeri.
În continuare, belgianul David
van Reybrouk, propune un exercițiu de imaginație: un sitem democratic care
chiar să reprezinte voința cetățenilor.
Autorul propune o întoarcere
la democrația ateniană, unde majoritatea funcțiilor publice erau alese prin
tragere la sorți. Desigur, adaptată la vremurile noastre. Un eșantion de
populație, instruit pe un anume subiect, care să ia decizii importante, cu
explicația că mai puțini oameni bine informați pot lua decizii mai bune decît o
populație neinformată. Se dă exemplul Irlandei (mă rog!) unde 33 de politicieni și 66 de cetățeni, luînd în
considerare și părerea experților, au făcut recomandări care, apoi, au trecut
prin parlament, prin govern și abia, la urmă printr-un referendum. Ideea e
considerată bună pentru că politicienii au avut, astfel, părerea unui segment
mai mare de populație decît dacă ar fi vorbit numai între ei. Belgianul crede
că Brexitul n-ar mai fi avut loc dacă același lucru s-ar fi întîmplat și
înaintea referendumului de ieșire din UE. Astfel, zice el, s-ar reduce riscul
corupției iar deciziile nu s-ar mai lua sub imperiul emoțional, ci după o
deliberare conștientă. (El nu știe ce-i la
noi, desigur! O presă teroristă emoțional, canceropată și climatopată, care
face seriale tv. în care spune micimi de adevăruri - știute de toată lumea, dar
evitate în presă timp de 25 de ani - care ar trebui să dea poporul pe spate ca
în fața unei mari lumini izvorîte din televizor. După care se share-uiește singură,
cu nerușinare, dovedind că e adevărat ce se vorbește, anume că toată presa din
România are același patron.)
Adevărul e că, democrația nu
mai e posibilă, de cînd tembelii au ajuns atît de bogați încît s-o vîndă și s-o
cumpere, cu țară cu tot, ca la piață.
P. S. Se spune că democrația
n-ar fi fost posibilă fără… sclavi. Cu patru-cinci secole înaintea erei
noastre, fiecare grec liber, oricît de sărac, avea la dispoziție un sclav să-i are
pămîntul, altfel n-ar fi avut timp de politică. În zilele noastre, cînd “sclavia
muncii” e déjà doctrină, oare cine ar mai face politică?
“democratic fatigue syndrome”;
“post-democracy”; “Where do citizens get a chance to shape the fate of their
communities? Not in the voting booth, for sure.” - https://www.theguardian.com/politics/2016/jun/29/why-elections-are-bad-for-democracy
“In a poll, we ask people
what they think when they don’t think. It would be more interesting to ask what
they think after they had a chance to think.”
https://www.theguardian.com/politics/2016/jun/29/why-elections-are-bad-for-democracy
“În consecință, UE vrea să
se distanțeze de oameni din ce în ce mai mult. A trăi în Europa anului 2017
seamănă din ce în ce mai mult cu traiul din zilele de sfârșit ale unui guvern
colonialist”, a continuat el.” https://www.activenews.ro/externe/Istoricul-si-arheologul-belgian-David-Van-Reybrouck-despre-Comisia-Europeana-Traim-sub-jugul-unei-administratii-invizibile-dar-omnipotente-care-ne-controleaza-existenta-in-cele-mai-mici-detalii-148885
