“Excentricul” Milei, Trump, un “maverick”, “meteoritul”
Georgescu
N-aveam de gȋnd să mă bag dar, dacă vin ştirile peste noi…
Două luări de atitudine mi-au atras atenţia ȋn aceste zile de
mare sărbătoare făcută ferfeniţă, ca de obicei, de şuvoiul principal mediatic.
Presa a fost atinsă la coarda sensibilă.
Astăzi, un representant al presei influenţăriste şi-a arătat
dezgustul faţă de narativul georgescian care ȋncorporează toţi romȃnii, pe
modelul: romȃnii vor, romȃnii sunt, romȃnii ȋşi doresc etc. Adică ȋl include şi
pe el care, evident, nu vrea să fie inclus, cu forţa, ȋn grupul şi cauza
preşedintelui interzis.
Bravo! Mă bucur răutăcios. Să vedeţi şi voi cum e!
Sper ca asta să se-ntȋmple treizeci şi cinci de ani de-acum
ȋncolo, pentru că numai aşa vom fi chit. Sau p-acolo, pentru că voi aţi ȋnceput
şi ar trebui să primiţi o pedeapsă mai mare. Adică, de ce voi ne-aţi asimila,
cu forţa, unor tendinţe dezgustătoare, create artificial şi menite să degradeze,
iar alţii nu v-ar băga ȋn valorile lor? Culegi ce-ai semănat.
Dac-ar fi după mine, nu v-aş ierta pȋnă la sfȋrşitul
veacurilor. Despre care nu ştim nimic.
A doua dezamăgire a “propagandei bune” e ȋnflorirea, ȋnţeleg,
pe reţelele sociale, a propagandei de tristă amintire, comuniste. Nu sunt
niciunde p-acolo, nici nu mă uit pe reţele – doar cȋnd am tradus ceva despre
generaţia Tik-Tok, m-am uitat să-mi fac o idee. E motivul pentru care nu ştiam
de C. Georgescu, vreau să spun de şansele lui, fiindcă, de regulă, te uiţi ȋn
vȋrful clasamentului, nu la capătul lui.
Ȋnţeleg,
deci, că tot mai mulţi răuvoitori postează pe reţelele de socializare tot felul
de imagini nostalgic-laudative la adresa perioadei comuniste, unele falsificate
cu ajutorul softurilor digitale sau, cum le place influencerilor media să spună
(ca să ne intre-n cap), inteligenţa artificială. Adică, a venit vremea cȋnd
presa e făcută perplexă, de cei care, au stat atȋtea zeci de ani catatonici ȋn
faţa micilor ecrane. Şi, domnule, cum se poate asta,
oamenii sunt induşi ȋn eroare şi nu este eroarea care trebuie.
Ştiţi ce mi
se pare că lipseşte ȋntotdeauna din aceste analize? Autocritica! Ȋn toţi anii de
post-comunism, singura tactică de anihilare a perioadei anterioare a fost
ȋngroparea, ȋngroparea, ȋngroparea oricărei referiri la orice ar fi putut avea
o conotaţie pozitivă. Au fost ani, ȋn care nu era voie să spui că, de exemplu,
s-a construit hidrocentrala de nu-ştiu-unde, ȋn vremea comunismului. Sau că
ȋnvăţămȋntul era bun. Am văzut cum, o doamnă intrată pe telefon a ȋncercat să
spună că valoarea umană din domeniul ȋn care lucrase (nu spun care că…mai bine
nu) - pe vremea lui Ceauşescu, pe care a precizat că n-o regretă - era mult
superioară celei de acum, şi-a fost ȋntreruptă cu dispreţ şi ceva comentarii
chiar obraznice. Ştiţi?
Ideea e că nimic nu rămȋne ȋngropat veşnic. Iar, după
deshumare, vin antropologii, legiştii, folclorul, modificat, din gură-n gură
şi, binenţeles, profitorii. Astfel că, multă vreme – sper că vreo treizeci şi
cinci de ani, cel puţin – lumea nu mai vorbeşte despre altceva. Vechiul se
regenerează iar noul, dacă e doar sclipici biodegradabil, nici nu mai e nevoie
să-l ȋngropi, dispare de la sine.
Ȋn concluzie,
acum se pune problema doar ce fel de Preşedinte – dintre cei aflaţi ȋn tendinţe
– vrem s-avem. Că, poate, dintr-o amȋnare ȋntr-alta ne trezim cu vreun Milei.
