Ȋmi place cooperarea! Cooperarea ȋntre popoare dar mai ales ȋntre oameni, ȋntr-un spaţiu limitat. Ȋmi place să fim toţi ca o familie, by default. O auzeam p-asta şi pe vremea lu’ Ceauşescu şi-mi plăcea la fel de mult precum claustrophobia şi scările ȋn spirală. Te uitai ȋn jurul tău, la colectivul care abia aştepta să te absoarbă, şi vedeai deja sclipiri voluntare care te vor trage de observaţie şi se vor duce cu pȋra. Din solidaritate. Nu m-am descurcat deloc bine. Ȋncă de-atunci aşteptam sfȋrşitul lumii.
Ȋmi plac mult, alături de ȋnghesuiala din autobuz, ȋmbrăţişările cu oameni pe care, de regulă, te străduieşti din răsputeri, să-i ţii la distanţă. A fost chiar un experiment social, ȋn care unul cutreiera lumea to get ȋn touch, la propriu, cu cȋt mai mulţi oameni. Ȋi ȋmbrăţişa pe unde-i prindea. Acum avem, diagnosticaţi, simbiosexualii, unii care se impregnează de dorinţă cȋnd văd un cuplu prins ȋn tandreţuri şi se alătură. N-ai voie să-i discriminezi, atȋt mai spun. Sexo-friendly.
Ȋmi plac lucrurile second-hand. Second-friendly. Te mănȋncă nervii periferici de ele dar ai ocazia să te scarpini pȋnă scapi de prejudecăţi. Ȋnţeleg că, ȋn oraşele “verzi” – acum şi-n Romȃnia - nu mai ai voie decȋt la trei obiecte vestimentare noi, pe an. Adică, dacă rămȋi fără ȋncălţări de iarnă, poţi să rechiziţionezi nişte cizme de la NATO. Dar trebuie să te duci pȋnă la Tulcea, unde aştepţi alertele neprovocate ale lui Putin, menite să-i facă pe toţi să fugă desculţi, mȋncȋnd pămȋntul cu drone cu tot.
Deci,… ăăă, după ce toată viaţa te străduieşti să-ţi faci propriile
trasee şi itinerarii, evitȋnd peisajele care-ţi strică ziua, te trezeşti cu
mizeria asta de trai la comun, altul decȋt cel ales de tine? Tocmai cȋnd ne
bucuram de noul trend, “sleep divorce” – cupluri care-şi iau concediu ca să
doarmă separat.
Şi, ziceţi că, vom fi nevoiţi să ne cunoaştem absolut toţi vecinii? Din cartier? Şi să facem schimb de ţoale?
Mi casa es tu casa?
Păi, dacă ştiam aşa, stăteam la hotel. Nu ştiţi, că noi nu
ridicăm ochii din telefon, televizor, calculator, dacă bate cineva la uşă, ȋn
altă zi şi la altă oră decȋt atunci cȋnd trebuie să vină cititorii de contoare
sau ȋn perioada celor cȋteva vizite anuale?
Deşi, cum s-apropie “sărbătorile” – de la o vreme cu vreo
două luni ȋnainte – apar cerşetorii mincinoşi pentru cauze bune, ȋn general
pentru ajutorarea copiilor – care, de la o vreme sunt tot prematuri şi bolnavi,
bieţii de ei, bine măcar că sunt din ce ȋn ce mai puţini – şi bat ȋn uşă cu
tupeu, pȋnă deschizi. Ȋntr-o manieră furtunoasă, d-aia-i găseşti
dȋnd cu spatele vreo doi metri, sufficient doar pentru o conversaţie ȋn care doar
tu te-auzi. Ȋnţeleg că nu
pot să le fac vȋnt pe scări – scările sunt proprietate comună - dar ei de ce au
dreptul să bată-n uşa mea? O să-mi pun una care să dea ȋn afară, ca să nu mai
stau la discuţii.
Mda! Oamenii au trăit dintotdeauna ȋn grupuri, au fost
solidari şi, ȋn momente grele s-au ajutat din tot sufletul, indifferent de
animozităţi – doar că nu la ordin. Şi nici de gura influenţărilor.
Am văzut că unora le place mult solidaritatea ȋn faţa
nenorocirii, pe care chiar globaliştii lu’ carbon prăjit au provocat-o,
distrugȋnd barajele şi ȋnsufleţind vijeliile, ȋn Spania, pentru ca oamenii să
fie ucişi iar natura să fie redată sălbăticiei şi să intre ȋn posesia “administratorilor”.
Ȋnţeleg că şi
clasa politică autohtonă s-a angajat să dărȋme baraje, să vȋndă lacurile de
acumulare şi energia verde. Imediat după alegeri. Ştim deja că, irigaţiile nu
sunt trecute ȋn PNRR pentru că nu trebuie să existe iar ploile trebuie alungate
ca să ne uscăm de secetă pedologică. Toţi politicienii s-au angajat la asta.
Agricultorii trebuie despăgubiţi, o dată, de două ori, pȋnă se lasă de meserie
şi vȋnd proprietăţile.
După care, inundaţiile, sponsorizate de ȋncălzirea globală,
vor fi puse pe seama furiei naturii.
Consecinţele vor fi, cel puţin, ca-n Spania. Chiar mizaţi,
din nou, pe complianţă, empatie şi solidaritate? Sau tot pe bătaie şi frica de
amenzi?
După ce aţi afectat integritatea fizică şi psihică a tuturor? După ce aţi provocat cea mai mare rată a sinuciderilor ȋn rȋndul
copiilor?
Acum, ce faceţi, ne lăsaţi fără bani, prin scumpiri şi taxe successive,
apoi ne ȋnghesuiţi ȋn comunităţi forţate şi ne hrăniţi după meniul ideologic al
sociopaţilor de la Davos?
O să ne “gazaţi”, din nou, de fason, pe scara blocului, pe
motiv de combatere a gripei porcine, aşa cum aţi mai făcut (ȋntr-o primăvară,
ȋn vremea lăptucilor)?
Sau ȋn debutul pandemiei, cȋnd au
fost ucişi copii mici, ȋn timpul unei dezinsecţii? Mai e valabil protocolul
care nu acordă ȋngrijire medicală femeilor cu sarcina oprită din evoluţie, după
modelul american?
O să ne transformaţi ȋn membri cooperatori şi vaci fătătoare?
Copiii vor mai ȋnvăţa la şcoală şi altceva decȋt să se dedice ȋnaltelor
idealuri ale “binelui comun”?
Care, apropos, nici nu există. E o marotă goală, fără adeziv.
Interesant! Ȋn Marea Britanie, natalitatea a scăzut chiar mai mult decȋt ȋn alte ţări occidentale, ȋnsă avem parte de o surpriză plăcută (după clipurile proaste ale prinţesei): de data asta, zona săracă nu mai face copii. Bravo! S-au prins şi ei pentru cine e traiul la comun. https://inews.co.uk/news/housing/britain-birth-rate-falling-why-3325481
“Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe noi e faptul că suntem incluși de aceeași UE în planul de dărâmare a barajelor de pe o grămadă de râuri. Autoritățile noastre slugarnice au aprobat planul UE și se pregătesc deja să înceapă dărâmarea primelor baraje. Motivul pentru care se dărâmă este acela că „oricum nu produc energie electrică”. În mod evident, proștii nu au auzit de barajele cu rol de sistematizare a albiei râului…” https://gandeste.org/analize-si-opinii/dan-diaconu-cum-a-generat-teoria-climatica-dezastrul-din-spania/133586/
28 octombrie 2024 - “El a
vorbit de asemenea despre așa-zisul „capitalism de supraveghere”, un termen
emergent care a început să fie folosit pentru practica tot mai largă a
companiilor de a genera venituri suplimentare prin vânzarea datelor personale
ale utilizatorilor lor către companii contractate de guverne în scopuri de
supraveghere. Cameron a avertizat că aceste practici pot „face tranziția destul
de rapid” înspre o formă de totalitarism digital.
„În cel mai fericit caz, acești giganți tech devin arbitrii auto-numiți ai binelui uman, adică vulpea care păzește găinile”, a subliniat el.” https://www.comisarul.ro/articol/veti-trai-intr-o-lume-pe-care-nu-ati-votat-ojames-_1554995.html
Există și alte obligații stabilite prin Legea 246/2020 în sarcina deținătorilor de terenuri și construcții? https://hotnews.ro/certificatul-de-calitatea-a-solului-surpriza-legislativa-ce-atrage-un-nou-blocaj-al-tranzactiilor-imobiliare-cu-terenuri-si-constructii-202934
Singura ȋntrebare la care ar trebui să răspundă
candidaţii https://freefrompress.blogspot.com/2024/11/singura-intrebare-la-care-ar-trebui-sa.html
“Pentru a atinge „Obiectivul”, orașele C40 s-au angajat ca rezidenții lor
să respecte următoarea listă de reguli obligatorii:
„0 kg consum de carne”;
„0 kg produse lactate”;
„3 articole vestimentare noi de
persoană pe an”;
„0 vehicule private” deținute;
„1 zbor pe distanță scurtă (mai puțin de 1.500 km) la fiecare 3 ani/persoană”.” https://www.gandul.ro/actualitate/cele-16-orase-din-romania-care-vor-sa-elimine-carnea-lactatele-si-masinile-20044335
What Is Sleep Divorce, A Travel Trend Where Couples Prefer Sleeping Separately? https://curlytales.com/what-is-sleep-divorce-a-travel-trend-where-couples-prefer-sleeping-separately/
“Who are Symbiosexuals?
"The study reveals that those who identify as
symbiosexual are drawn to the synergy and dynamic of a partnership. They feel a
connection to the love that exists between two people and want to immerse
themselves in that relational energy. Symbiosexual attraction is seen as a
genuine desire focused on the "whole" relationship, described as
"greater than the sum of its parts."” Read more at: https://economictimes.indiatimes.com/news/new-updates/what-is-symbiosexuality-heres-how-a-new-phenomenon-is-changing-our-understanding-ofattraction/articleshow/112981673.cms?utm_source=contentofinterest&utm_medium=text&utm_campaign=cppst
Joi, 05
Septembrie 2024
Memoriu pentru anularea Proiectului de lege referitor la aderarea României la Consorțiul interguvernamental „ELIXIR” - “Este interzisă terapia genică în masă, deoarece corpul uman este inviolabil și nu se poate aduce atingere integrității ființei umane, deoarece orice om are dreptul la integritatea sa fizică și psihică. Ori, intervenția asupra genomului uman, în orice mod, determină deturnarea genomică a acestuia de la sensul și scopul pe care Creatorul Suprem - Dumnezeu, i l-a dat.” https://www.apc-romania.ro/ro/i-memoriu-pentru-anularea-proiectului-de-lege-referitor-la-aderarea-romaniei-la-consortiul-interguvernamental-elixir/OTIzLTE.html
Tratat
pandemic global. Am votat noi asta? - October 15, 2024 - Peter Koenig: Pactul
O.N.U. al Viitorului – „Uniți sub tirania O.N.U.” https://gandeste.org/analize-si-opinii/peter-koenig-pactul-o-n-u-al-viitorului-uniti-sub-tirania-o-n-u/133373/
“Nu se putea hrăni și nu se putea deplasa singur la toaletă,
însă personalul spitalului refuza să-l hrănească sau să-l schimbe. Se temeau să
nu contacteze HIV, pentru că băiatul era seropozitiv.
Tânărul s-a născut la 15 septembrie 1985. Nu i se știa tatăl, iar mama l-a abandonat la naștere. Și-a petrecut primii cinci ani la un orfelinat. În 1990, Valentin a fost depistat ca seropozitiv, ulterior medicii…” https://hotnews.ro/valentin-un-tanar-de-18-ani-a-fost-descoperit-incuiat-in-camera-unui-spital-despre-care-personalul-spunea-ca-e-depozit-de-mobila-a-doua-zi-a-murit-ce-s-a-intamplat-1808749
October 30, 2024, Texas – O mama de 28 de ani a fost lăsată să moară, pentru că legea interzice intervenţia pentru salvarea vieţii gravidei, ȋn cazul unei sarcini sortite, oricum, avortului spontan, cȋtă vreme personalul medical crede că detectează bătăile inimii la făt. “Ar fi fost o crimă să-i provocăm un avort.”, au zis aceşti dereglaţi mintal care au lăsat femeia să se chinuie 40 de ore, timp ȋn care s-a infectat, şi-a murit trei zile mai tȋrziu. https://us.yahoo.com/news/texas-woman-died-hospital-said-150100167.html
“Adevărata libertate e
libertatea individuală. Libertatea de a ne alege calea
spirituală, mentală, socială, financiară este cea mai ȋnaltă formă de libertate
de care putem beneficia. Fiecare dintre noi ar trebui să avem dreptul de a ne
păzi sănătatea şi proprietăţile după cum dorim, de vreme ce sunt ale noastre.
Asta nu trebuie să ne facă, ȋn niciun caz, egoişti sau egocentrici.” https://medium.com/@andrekoome/the-greater-good-is-a-lie-you-ve-probably-fallen-for-2fbd844ff2eb
“Pentru marea majoritate a celor din vestul industrializat şi prosper, moartea era – pȋnă la recentul covid pandemic – ceva exotic, străin, nu făcea parte din experienţa de zi cu zi. Această “distanţare” faţă de moarte – precum şi aşteptările noastre de a ne bucura de o viaţă lungă, sănătoasă, fericită şi fără dureri – este, din ce ştiu, o anomalie ȋn toată istoria omenirii. Luxul de a vedea moartea ca pe ceva ȋndepărtat şi secundar, pare să fie specific timpului şi spaţiului nostru.” https://www.theguardian.com/wellness/2024/oct/24/think-about-dying-death-meaning-
Ştiri despre cȋt de diagnosticaţi trebuie să
fie romȃnii, după noile norme. ADHD-ul la adulţi e şefu’ lor. https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/precizari-stiri-din-romania-lui-2024.html
“Bugetul pentru pensiile plătite de Casa de Pensii Sectorială
a MApN în 2024 depășește 5,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste un miliard
de euro.
Acest buget acoperă nu doar pensiile foștilor militari, ci și
pe cele ale angajaților din alte instituții precum Serviciul de Informații
Externe (SIE), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul de
Protecție și Pază (SPP).” https://tvrinfo.ro/pensiile-militare-din-romania-insumeaza-peste-un-miliard-de-euro-cea-mai-mare-pensie-militara-neta-platita-a-fost-de-32-098-lei/
Bună ziua, dragi telespectatori, vă prezentăm, ȋn premieră ȋn
Landul RO, un nou format de dezbatere electorală…
https://freefrompress.blogspot.com/2024/10/deci-aaa-in-asa-fel-incit-campanie.html#more
marți, 13 iulie 2021, Ultimele știri, Necomentate în
presă https://freefrompress.blogspot.com/2021/07/ultimel-stiri.html
ECO https://freefrompress.blogspot.com/2021/07/click-aici-sa-i-vezi-cum-nu-l-ai-mai.html
In
reality the “common good” is typically determined not by a majority within
society but by the most powerful members of the ruling class and is used as a
veil for centralizing power. https://www.johnlocke.org/the-tyranny-of-the-common-good/