Cetăţeanul turmentat
Vorba vine! Dac-am reuşi să ne turmentăm, cine şi-ar mai
pierde vremea cu d-astea! Altfel, cu aşa cap limpede şi deştept ca un insomniac,
nu se poate să nu cȋntăreşti ofertele electorale, ȋntre două turme de oi, şi să
te-ntrebi cu cine ai vota, la o adică.
Am zis oferte fiindcă, ȋn principal, e un bȋlci de toamnă cu comedii,
produse tradiţionale şi ceva marfă expirată, adusă de consilierii de import – toate
pe aceeaşi tarabă. La ideologie, valori şi alte insigne, nu-i p-alese, fiindcă cele
zeci de partide s-au pus de acord: anti-PSD! Chiar şi pesediştii par c-au
aderat la acest curent care, atȋt s-a ȋmpămȋntenit, ȋncȋt ar trebui să aibă o
zi a lui, o baladă, un haiduc, un cros...
Deci, alegătorul are nevoie de alte criterii electorale. Să zicem că, fiind sincer evlavios, ȋţi propui să-l alegi pe acela care merge ȋn circumpscripţia de la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva.
Adică pe Dl. Ciolacu. Şi pe Dl Ciucă…Chiar şi pe Dl. Pelerin Nato, care s-a scoborȋt la nivelul mării, mult sub nivelul său. Dacă merge pe apă, s-ar putea să asistăm şi la o minune. Apoi, Dl. Mandat nu putea să lipsească, că el nu lipseşte de la nici o adunare - unde pune mȋna chiar şi pe lopată, la o adică. Nu e ca şi cȋnd n-ar mai putea-o dezlipi de el toată viaţa.
D-na Şoşoacă, nu s-aude c-ar fi trecut
p-acolo, după ce i-a fost redus la tăcere unul dintre mandate, odată cu
dezumflarea balonului antisemit care, coincidenţă, nu doar că a fost umflat de
ea, ȋntȋmplător, chiar ȋn preajma comemorării din 7 octombrie, dar perioada
coincide şi cu un pelerinaj al evreilor ȋn Romȃnia iar ambasada americană a
sărbătorit evenimentul cu o alertă de atacuri teroriste la moschei şi sinagogi.
Scoasă chiar din burta ambasadei.
Ȋn fine, pas
cu pas şi unul după altul, pȋnă ieri se afişaseră ca turişti ecumenici, aproape
toţi candidaţii dornici să fure privirea alegătorului nehotărȋt, ca s-o umple de
deochi. Doar persoana Lasconi, ȋncă se mai dădea ȋn hore, fiindcă ea se roagă doar
la punctul culminant şi are o relaţie interactivă cu firul poveştii, ȋn general.
Adică, mai spicuieşte, mai pune şi de la ea.
Din fundal, se induce ideea justificatoare că, ȋn zilele
noastre, toate candidatele occidentului sunt proaste, important e să fie
egalitate de gen.
Deci, pȋnă aici, candidaţii au lucrat ca o echipă. Bonus, toţi sunt anti-ruşi dar se acuză ȋntre ei c-ar fi pro-ruşi. Nu pot fi departajaţi.
Apoi, lumea vorbeşte că jocul politic mai are şi alte mȋini moarte care, deocamdată, nu-şi recunosc implicarea şi nici n-apar ȋn calendar. E prea devreme pentru amprentare şi lovituri decisive.
Ȋnsă, ce-ţi
atrage atenţia, ȋn afară de stabilitatea de şezlong, este lipsa emoţiilor
măsurate-n sondaje şi oboseala aşteptării. Pe de-o parte, deşi rezultatul este aparent
imprevizibil, ȋn afară de dl Nato, nimeni nu pare să lupte pentru locul ȋntȋi.
Apoi, ȋn ce-i priveşte pe reprezentanţii partidelor care stau
cu mȋna-n poală pe la televizor, senzaţia e că scrutinul electoral periodic ȋi
plictiseşte pȋnă la toropeală. Aproape că te-aştepţi să-l ia somnul pe vreunul
iar visul lui să fie ca alegerile electorale să fie desfiinţate. “Mă, dar,
chiar trebuie să-i ȋntrebăm p-ăştia - pe care nici nu-i cunoaştem, la drept
vorbind - o dată la patru ani, dacă vor să mai fim ȋn parlament? Unde suntem şi
vom fi, oricum, obligat-forţat, pe liste?
Adică… cetăţeanul – cine o mai fi şi ăsta şi cui ȋi pasă – votează, practic, un patrulater cu siglă.
Chiar trebuie să mărim pensiile odată la patru ani?”
Anul ăsta e
prima dată cȋnd absolut toate subiectele esenţiale – chiar cruciale - au fost
evitate cu aroganţă. Cetăţeanul simplu n-are voie să ştie ce se va ȋntȋmpla cu el, e la cheremul politicianului.
Mă-ntreb, la anul, tot aşa va arăta pelerinajul la Sf. Parascheva?
Singura
ȋntrebare la care ar trebui să răspundă candidaţii https://freefrompress.blogspot.com/2024/11/singura-intrebare-la-care-ar-trebui-sa.html
“Start la cumpărături!” - Vă uitaţi vreodată pe bonul pe care-l primiţi de la casă? https://freefrompress.blogspot.com/2024/10/start-la-cumparaturi.html
Arta subtilă a
nepăsării sau Cum să faci să nu te doară nici ȋn cot, by MARK MANSON https://freefrompress.blogspot.com/2024/05/arta-subtila-nepasarii-sau-cum-sa-faci.html
Este presa o ameninţare la libertate şi sănătate mintală? https://antipresa.blogspot.com/2024/09/este-presa-o-amenintare-la-libertate-
“Apariția inteligenței artificiale face problema alinierii
mai acută ca oricând. În cartea sa din 2014, Superinteligența, filosoful Nick
Bostrom ilustra pericolul prin intermediul unui experiment mental. Bostrom ne
cere să ne imaginăm că o fabrică de agrafe de birou cumpără un calculator…” https://www.comisarul.ro/articol/harari-despre-companiile-care-fac-experimente-pe-m_1551488.html
Ştiri upside-down. Inundaţii…
toţi cei de la bloc sunt vizaţi, devine obligatoriu ȋn Romȃnia. https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/stiri-upside-down.html#more
Ce s-a mai ȋntȋmplat ȋn ultima vreme. Multe
rele şi-o veste bună. https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/ce-s-mai-intimplat-in-ultima-vreme.html#more
Doctorii noilor norme La Sp. Sf.
Pantelimon, e vorba de mai mult decȋt lăsarea pacienţilor irecuperabili, să
moară, mai devreme! https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/doctorii-noilor-norme.html#more
Hotelul Ȋn linia ȋntȋi https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/hotelul-in-linia-intii.html
Trenul
Viitorului, al lui Grindeanu https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/trenul-viitorului-al-lui-grindeanu.html#more
“Dieta” perfecta
https://antipresa.blogspot.com/2024/08/dieta-perfecta.html#more
Vrei o
carieră? https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/vrei-o-cariera.html
Romȃni disperaţi: Nu ne mai deranjaţi! https://freefrompress.blogspot.com/2024/07/romani-disperati-nu-ne-mai-deranjati.html